Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2374/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Militar Cluj, făcând aplicația art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul L.D.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.

Instanța a reținut că sus-numitul inculpat a fost trimis în judecată pentru fapta de a fi refuzat, din motive religioase, la data de 11 februarie 1999, să se prezinte la agentul economic la care a fost repartizat în vederea satisfacerii serviciului militar, în forma serviciului utilitar aternativ, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 46/1996 și H.G. nr. 618/1997.

Inculpatul L.D.D. a fost chemat la data menționată, prin ordin de chemare, pentru executarea serviciului utilitar alternativ, la Centrul Militar Cluj, unde a declarat că având în vedere că este ministru ordinat al cultului religios „Martorii lui Iehova”, calitate în care este scutit de efectuarea serviciului militar, în oricare formă, refuză să execute serviciul utilitar alternativ.

Consemnând acest refuz, Centrul Militar Cluj nu l-a mai repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ.

Analizând dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului nu realizează elementul material, al infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen., întrucât acesta s-a prezentat în fața autorității la termenul la care a fost chemat, astfel că a luat act de cererea de schimbare a încadrării juridice în dispozițiile art. 354 alin. (2) C. pen.

Potrivit acestui din urmă text de lege, „Cu aceeași pedeapsă se sancționează și neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați”.

În motivarea hotărârii de achitare pe temeiul neprevederii faptei de legea penală, instanța a arătat că, pe de o parte, în raport cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, inculpatul nu avea calitatea de „încorporat” sau „concentrat” întrucât nu a fost chemat pentru îndeplinirea serviciului militar, iar, pe de altă parte, același inculpat nu s-a prezentat la o altă unitate decât aceea avută în vedere de art. 354 alin. (2) C. pen., care trebuie să fie una militară.

Serviciul militar alternativ, în executarea căruia a fost chemat inculpatul, se efectuează, conform  art. 2 din H.G. nr. 618/1997, la „angajatori”, termen definit prin metodologia emisă de Statul Major General ca fiind „instituții publice, regii autonome și societăți comerciale, atât cu capital de stat cât și privat sau mixt„.

În sfârșit, s-a mai constatat că în fapt, refuzând să execute serviciul militar alternativ, inculpatul nici nu a mai fost repartizat la unul dintre angajatorii arătați de art. 2 din H.G. nr. 618/1997, așa încât nu este realizată nici condiția premisă, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul Militar Cluj, care a susținut că, întrucât „Martorii lui Iehova” nu constituie un cult religios, refuzul inculpatului de a efectua serviciul utilitar alternativ, realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

Prin decizia nr. 86 din 16 martie 2000, Tribunalul Militar Teritorial a admis apelul parchetului, a desființat sentința nr. 198 din 17 decembrie 1999, a Tribunalului Militar Cluj și, în baza art. 354 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.D.D. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. și l-a obligat la 1.000.00 lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că inculpatul, refuzând să fie repartizat pentru satisfacerea serviciului militar în forma serviciului utilitar alternativ, nu are calitatea de „încorporat”.

Prezentatrea sa, însă, la Centrul Militar Cluj urmată de refuzul de a fi repartizat pentru executarea serviciului utilitar alternativ, echivalează cu neprezentarea la încorporare, faptă prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.

Decizia sus-arătată a fost atacată cu recurs de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, solicitând condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen. și de către inculpat, care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin decizia nr. 227 din 14 iunie 2000, Curtea Militară de Apel a admis ambele recursuri declarate în cauză și, în baza art. 354 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.D.D. la un an și 6 luni închisoare, dispunând în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a reținut că manifestarea de voință fermă, constantă și neechivocă a inculpatului de a refuza prezentarea la orice unitate militară, ca și la orice agent economic, pentru satisfacerea serviciului utilitar alternativ realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

Împotriva deciziei nr. 86 din 16 martie 2000, a Tribunalului Militar Teritorial și a deciziei nr. 227 din 14 iunie 2000, a Curții Militare de Apel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, învocând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I punctul 3 C. proc. pen., respectiv inculpatul fiind condamnat, pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea căii extrordinare de atac s-a arătat că, pe de o parte, inculpatul L.D.D. nu a avut niciodată calitatea de încorporat sau concentrat, cerută de lege subiectului activ al infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., pe de altă parte, că, agentul economic la care fusese repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ nu poate fi asimilat unei unități militare.

Verificând hotărârile atacate pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 46/1996, privind pregătirea populației pentru apărare, cetățenii care din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar alternativ, organizat în conformitate cu H.G. nr. 618/1997.

Inculpatul L.D.D. este ministru ordinat al Organizației religioase „Martorii lui Iehova” și din motive de conștiință, refuză să efectueze serviciul militar.

Prin declarația olografă sus-numitul inculpat a refuzat să efectueze serviciul militar alternativ.

În raport de dispozițiile legale de încriminare, preexistente adoptării Legii nr. 46/1996, fapta inculpatului de a refuza să execute serviciul utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală.

Așa cum se constată, inculpatul s-a prezentat la termenul stabilit, la Centrul Militar Cluj, în baza ordinului de chemare pentru executarea serviciului utilitar alternativ, astfel încât nu poate fi pusă în discuție săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.

Cum inculpatul nu a fost încorporat sau concentrat, el fiind chemat pentru executarea serviciului utilitar alternativ, rezultă că acesta nu avea calitatea cerută subiectului activ al infracțiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

Refuzul inculpatului de a se prezenta la angajatorul arătat de art. 2 din H.G. nr. 618/1997 și definit prin metodologia emisă de Statul Major General, nu echivalează cu refuzul de a se prezenta la unitatea avută în vedere de art. art. 354 alin. (2) C. pen., care nu poate fi decât o unitate militară.

Față de cele ce preced, constatând că recursul în anulare este fondat, acesta va fi admis și, casând hotărârile pronunțate în apel și recurs, va fi menținută hotărârea de achitare a inculpatului, adoptată de instanța de fond, respectiv Tribunalul Militar Cluj.

Cererea formulată de apărătorul intimatului inculpat, cu ocazia dezbaterii cauzei, de acordare a despăgubirilor pentru daune morale suferite prin condamnarea pe nedrept, în sumă de 6 miliarde lei, se constată că, în raport de dispozițiile legale, este greșit îndreptată.

Potrivit art. 506 C. proc. pen., acțiunea în repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept se poate adresa tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază persoana îndreptățită, chemând în judecată civilă statul, care va fi citat prin Ministerul Finanțelor.

De altfel, nu ar fi nici echitabil ca judecata unei astfel de cereri să aibă loc, în fond, în calea extraordinară a recursului în anulare, lipsind părțile de dreptul de a putea exercita căile ordinare de atac.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 86 din 16 martie 2000, a Tribunalului Militar Teritorial București și deciziei nr. 227 din 14 iunie 2000, a Curții Militare de Apel, privind pe intimatul inculpat L.D.D.

Casează hotărârile atacate și menține sentința nr. 198 din 17 decembrie 1999, a Tribunalului Militar Cluj.

Respinge, ca greșit îndrepatată cererea de despăgubiri, formulată de intimatul inculpat.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.