Asupra recursului penal de față;
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 324 din 20 august 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul C.M., împotriva sentinței penale nr. 1399 din 15 mai 2001, a Judecătoriei Ploiești, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1040 din 20 septembrie 2001, a Tribunalului Prahova și rămasă definitivă, prin decizia penală nr. 1387 din 12 decembrie 2001, a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 1399 din 15 mai 2001, a Judecătoriei Ploiești, C.M. a fost condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare și în baza art. 239 alin. (1) și (2) C. pen., la 5 ani închisoare, dispunându-se să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
Tribunalul Prahova, prin decizia penală 1040 din 20 septembrie 2001, a majorat pedeapsa aplicată condamnatului, pentru tâlhărie la 9 ani închisoare și la 6 ani pedeapsa, pentru ultraj, dispunându-se că acesta să execute pedeapsa de 9 ani.
Prin decizia penală nr. 1387 din 12 decembrie 2001, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de C.M.
Prin cererea de revizuire, condamnatul a cerut readministrarea probatoriului și reaudierea unor noi martori, așa încât, instanța de fond a apreciat că aceste motive nu constituie în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a declarat în termen legal apel, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, iar în urma readministrării probelor s-ar ajunge la convingerea că se impune achitarea sa.
Prin decizia penală nr. 562 din 4 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, cu motivarea că probele solicitate au fost administrate iar cererile formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
În termen legal, împotriva hotărârilor, de mai sus, a declarat recurs condamnatul, care a reiterat motivele anterioare, susținând că este nevinovat și se impune readministrarea probelor, pentru a se pronunța o soluție de achitare.
Critica urmează a fi examinată în raport de cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este nefondat.
Instituția juridică a revizuirii, așa cum este reglementată de dispozițiile procedurii penale, este o cale de atac extraordinară care se exercită în condiții și cazuri strict și expres reglementate de lege.
Motivele invocate în cuprinsul cererii nu se încadrează în cazurile stabilite imperativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Audierea sau reaudierea unor martori se poate solicita și aproba în cadrul judecății în fond și apel a cauzei și în unele situații în recurs.
Pe cale de consecință, în mod legal instanțele au pronunțat o soluție de respingere a cererii de revizuire și respectiv, de menținere a acestei soluții atâta timp cât, nu sunt realizate condițiile legii, pentru revizuirea unei hotărâri definitive.
Pentru aceleași, motive critica formulată în recurs este nefondată și recursul declarat de condamnat se va respinge în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de condamnatul C.M., împotriva deciziei penale nr. 562 din 4 decembrie 2002, a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.