Deliberând asupra contestației la executare de față constată:
Prin cererea înregistrată la 14 februarie 2003, B.E.A., în calitate de moștenitoare a defunctului B.P., a formulat, în temeiul art. 463 alin. (1), art. 461 lit. c) și art. 346 alin. (2) C. proc. pen., contestație la executare împotriva deciziei penale din 30 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție.
S-a solicitat să se constate că dispozitivul deciziei contestației conține o nelămurire, care conduce la împiedicarea executării acesteia pe latură civilă, în sensul că „înlăturarea măsurii confiscării corpurilor delicte” respectiv a monezilor din aur și a bijuteriilor, nu poate îndreptăți petiționara să intre în posesia acestora, astfel încât se impune obligarea B.N.R. și a Ministerului Finanțelor să restituie în natură aceste bunuri și dacă ele nu mai există, să le plătească despăgubiri corespunzătoare contravalorii metalelor și pietrelor prețioase. la prețurile practicate de B.N.R. la data pronunțării hotărârii.
A fost atașat dosarul nr. 4486/2001 al Curții Supreme de Justiție, în care a fost pronunțată decizia nr. 2749 din 30 mai 2002.
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr. 393 din 20 martie 1959, Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București, a hotărât condamnarea inculpatului B.P., la 20 ani închisoare corecțională, în baza art. 2, art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947.
S-a dedus detenția preventivă de la 4 octombrie 1958.
În baza art. 80 C. pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte în favoarea Băncii R.P.R.
Conform art. 25 C. pen., s-a dispus confiscarea totală a averii inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, inculpatul a deținut contrar dispozițiilor legale 544 monezi din aur și o mare cantitate de bijuterii din aur, care depășeau uzul personal.
Din considerentele hotărârii rezultă că urmare perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului, la datele de 3 și 4 octombrie 1958 și o mare cantitate de bijuterii care depășeau uzul normal au fost găsite 845 monezi din aur. Dintre monezile găsite 544 erau deținute în mod ilicit, restul fiind exceptate de la obligația de predare, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 284/1947.
Prin decizia penală nr. 411 din 17 aprilie 1959, Tribunalul Capitalei, Colegiul V a respins recursul declarat de inculpat.
Împotriva acestei hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, conform art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen.
Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2749 din 30 mai 2002, a admis recursul în anulare, a casat hotărârile atacate și rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.P., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947 și a înlăturat măsura confiscării corpurilor delicte și pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii.
S-a reținut în esență că prevederile Legii nr. 284/1947 erau neconstituționale la data adoptării lor și la data aplicării în cauză, că din probe rezultă că inculpatul a dobândit legal, prin moștenire monezile și bijuteriile, iar faptul că le-a ascuns trebuie interpretat ca o măsură de protejare a averii dobândite legal.
Drept consecință a achitării inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost înlăturată atât pedeapsa complementară a confiscării averii cât și măsura de siguranță a confiscării obiectelor corp delict.
Contestația la executare formulată împotriva deciziei prin care s-a admis recursul în anulare, nu este întemeiată.
Soluționarea recursului în anulare s-a făcut potrivit art. 4141 C. proc. pen., instanța pronunțându-se în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Capitolul II Secțiunea II C. proc. pen., la care face trimitere expresă art. 38519 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător în cazul rejudecării cauzei, după casarea hotărârilor urmare a admiterii recursului în anulare.
Înlăturarea măsurii confiscării speciale și a pedepsei complementare a confiscării averii este consecința directă și a achitării inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru fapte pentru care inculpatul a fost anterior condamnat definitiv, astfel încât se constată că nu există nici o nelămurire cu privire la hotărârea contestată.
Susținerea că instanța ar fi trebuit să dispună și restituirea bunurilor confiscate este nefondată.
Din actele dosarului rezultă că la data soluționării recursului în anulare hotărârile fuseseră deja executate sub toate aspectele, deci și cu privire la măsura confiscării și a pedepsei complimentare.
Așa fiind restituirea bunurilor care au făcut obiectul acestor din urmă sancțiuni constituie practic o întoarcere a executării efectuate în baza hotărârilor definitive, care au fost apoi desființate printr-o cale extraordinară de atac.
Ori, C. proc. pen., nu cuprinde nici o dispoziție potrivit căreia instanța investită cu judecarea unui recurs în anulare, poate sau este obligată ca în cazul admiterii acestuia, să pronunțe și întoarcerea executării, această problemă putând fi rezolvată numai potrivit legii civile, pe calea unei cereri de întoarcere a executării.
Este de precizat că atâta timp cât în cadrul procesului penal având ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului B.P. nu a fost exercitată nici o acțiune civilă și ca atare dispozițiile art. 346 alin. (2) C. proc. pen., privind rezolvarea acțiunii civile și ale art. 170 C. proc. pen., referitoare la restabilirea situației anterioare, invocate în contestația la executare, nu-și găsesc incidente în cauză.
Așa fiind cererea va fi respinsă ca nefondată, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B.E.A., împotriva deciziei penale nr. 2749 din 30 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Obligă pe contestatoare să plătească statului 300.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.