Ucidere din culpă. Vinovăție. Criterii de apreciere. Răspundere civilă delictuală. Răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea. Uciderea din culpă
Indice alfabetic: Drept penal
- ucidere din culpă
- vinovăție
- criterii de apreciere
- răspundere civilă delictuală
- răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale
C. pen., art. 19 alin. (1) pct. 2, art. 178 alin. (1)
C. civ., art. 1001
Existența vinovăției sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilității oricărui om atent, aflat în aceleași împrejurări ca și făptuitorul, de a prevedea rezultatul, cât și cu criteriul subiectiv al posibilității făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însușirile, capacitatea, experiența de viață și starea psiho-fizică a acestuia în momentul săvârșirii faptei.
În cazul uciderii unei persoane prin acțiunea animalelor aflate în proprietatea inculpatului, lipsa culpei, constatată în raport cu aceste criterii, deși înlătură existența infracțiunii de ucidere din culpă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale prevăzută în art. 1001 C. civ., deoarece această formă de răspundere se întemeiază pe prezumția de culpă în supraveghere, de vinovăție în exercitarea pazei juridice și pe ideea de garanție din partea paznicului juridic al animalului.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2259 din 4 aprilie 2005
Prin sentința penală nr. 1232 din 17 octombrie 2002, Judecătoria Bîrlad a dispus achitarea inculpatului A.I. în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 alin. (1) C. pen.
Instanța a reținut că, la 4 decembrie 2001, inculpatul a lăsat nesupravegheați 2 tauri, care au ucis prin împungere pe N.G.
Instanța a constatat că fapta inculpatului A.I. nu este prevăzută de legea penală. Potrivit legislației române, numai fapta proprietarului sau deținătorului temporar al unui câine, constând în neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, constituie infracțiune, însă nu infracțiunea de ucidere din culpă, ci o infracțiune distinctă prevăzută în art. 11 din O. U. G. nr. 55/2002.
Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1005 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași, prin care au fost respinse recursurile declarate de procuror și partea civilă.
Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la greșita achitarea a inculpatului, este nefondat.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 alin. (1) C. pen. se săvârșește cu vinovăție, fie sub forma culpei din ușurință, fie sub aceea a culpei din neprevedere.
Potrivit art. 19 alin. (1) pct. 2 C. pen., fapta este săvârșită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
În stabilirea culpei sub această din urmă formă este necesar a se avea în vedere atât criteriul obiectiv, cât și criteriul subiectiv. Sub aspect obiectiv, în stabilirea obligației de a prevedea rezultatul se au în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, pentru a constata dacă orice om atent, din categoria autorului faptei, avea în momentul săvârșirii acesteia posibilitatea să prevadă rezultatul. Dacă în raport cu împrejurările cauzei se stabilește că rezultatul nu era previzibil, deci autorul nu trebuia să-l prevadă, fapta nu poate fi considerată ca fiind săvârșită cu vinovăție, iar dacă se stabilește că rezultatul era previzibil, trebuie să se facă dovada că făptuitorul putea să-l prevadă.
Cât privește criteriul subiectiv, posibilitatea de prevedere este evaluată în raport cu însușirile, capacitatea, experiența de viață și starea psiho-fizică a făptuitorului în momentul săvârșirii faptei. Dacă în raport cu datele speței făptuitorul nu a putut să prevadă rezultatul, vinovăția sub forma culpei nu poate fi reținută datorită imposibilității subiective a acestuia de a-l prevedea.
Prin urmare, numai prin examinarea conduitei făptuitorului în lumina ambelor criterii se poate decide dacă există sau nu vinovăție sub forma culpei din neprevedere.
În speță, din actele dosarului rezultă că inculpatul, la 4 decembrie 2001, a dat drumul la 2 tauri, proprietatea sa, pentru a-i duce la cișmea, cum a procedat, de altfel, în fiecare zi. Animalele au alergat spre cișmea, inculpatul aflându-se în urma lor, iar unul dintre tauri s-a îndreptat spre victimă și a târât-o prin zăpadă, provocându-i un traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul.
Din împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, analizate sub aspectele menționate, se constată că nu poate fi reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen.
Rezultatul socialmente periculos nu era previzibil, întrucât animalele nu s-au manifestat anterior violent, iar inculpatul a mers în urma lor la cișmea, procedând în același mod de fiecare dată, fără a se produce incidente.
Prin urmare, neputând fi reținută culpa sub nici una dintre formele prevăzute de lege, răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă a fost, în mod corect, înlăturată.
În cauză sunt, însă, incidente prevederile art. 1001 C. civ., care urmează a fi aplicate în cadrul unei acțiuni civile separate. Potrivit acestor prevederi, proprietarul unui animal sau acela are se servește cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, ori că a scăpat.
Fundamentarea acestei răspunderi are la bază ideea unei prezumții de culpă în supraveghere, de vinovăție în exercitarea pazei juridice, la care se adaugă ideea de garanție din partea paznicului juridic al animalului. Ideea de garanție explică, așadar, de ce paznicul juridic al animalului trebuie să răspundă și în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa ori, chiar supravegheat, animalul a cauzat un prejudiciu.
În consecință, recursul în anulare declarat în cauză a fost respins.