Asupra recursului penal de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 390/PAC/2003, s-a menținut măsura arestării preventive pentru inculpatul C.S., pe care a prelungit-o începând cu 7 mai 2003, până la 5 iunie 2001.
Prin aceiași încheiere s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulată de același inculpat.
S-a reținut în considerentele încheierii că, în urma analizei întregului dosar de urmărire penală și a probelor administrate de instanța de fond, până la termenul de judecată din 25 aprilie 2003, rezultă date care să confirme pericolul pentru ordinea publică, în caz de lăsare în libertate a inculpatului.
S-a concluzionat că se impune în continuare menținerea arestării preventive a inculpatului, pe timp de 30 zile, pentru buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la judecată, cauza fiind în continuare în faza de administrare de probe esențiale, pentru aflarea adevărului, situație care motivează și respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
În termen legal, împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs inculpatul C.S., care, prin apărător cât și personal, a susținut, în esență următoarele:
- în raport de probele administrate până la acest moment, nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive, impunându-se înlocuirea ei cu obligația de a nu părăsi localitatea;
- soluția dispusă prin încheierea atacată este afectată de o nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., relativ la compunerea greșită a completului de judecată, dintr-un singur judecător.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil, în raport de prevederile art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, încheierile pot fi atacate cu recurs odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
În cauză, încheierea atacată nu se încadrează nici în situațiile exceptate de dispozițiile art. 3851 alin. (2), partea finală C. proc. pen., deoarece nu există prevedere procedurală legală care să permită exercitarea unui recurs separat, în cazul menținerii măsurii arestării preventive, sau al respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Este adevărat că prin art. 141 C. proc. pen., se reglementează calea de atac în contra încheierii, privind măsurile preventive.
Dar, potrivit acestui text, pot fi atacate separat cu recurs, doar încheierile pronunțate, în primă instanță, prin care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive, ceea ce nu este cazul în speță.
Într-adevăr, încheierea recurată este o încheiere pronunțată în primă instanță, dar prin care s-a menținut măsura arestării preventive și s-a respins cererea formulată de inculpat, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.
Cum dispozițiile procedurale sunt de strictă interpretare, iar pe de altă parte prevederile art. 141 C. proc. pen., nu se referă la situația menținerii măsurii arestării preventive și la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, se poate conchide că, încheierea dedusă judecății nu putea fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu sentința ce se va pronunța în cauză.
În atare situație recursul declarat de inculpat este inadmisibil și se va respinge potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Cum în recursul dedus judecății este inadmisibil, nu se vor putea examina criticile formulate de inculpat, privind netemeinicia dar și nelegalitatea încheierii atacate.
Văzând și dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul C.S., împotriva încheierii din 5 mai 2003, pronunțată în dosarul nr. 390/2003, a Curții de Apel Constanța, ca inadmisibil.
Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.