Competenţă după calitatea persoanei. Organe de cercetare ale poliţiei judiciare. Art. IX din Legea nr. 281/2003. Conflict pozitiv de competenţă. Condiţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Competenţa după materie și după calitatea persoanei. Conflicte de competenţă
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- competenţă după calitatea persoanei
- organe de cercetare ale poliţiei judiciare
- conflict pozitiv de competenţă
C. proc. pen., art. 43, art. 146 alin. (2), art. 1491 alin. (2),
art. 201, art. 3859 alin. (1) pct. 1, art. 38515 pct. 2 lit. c)
Legea nr. 281/2003, art. IX
Legea nr. 218/2002, art. 27
1. Pentru
cauzele aflate în curs de urmărire penală, potrivit art. IX din Legea nr.
281/2003, competenţa după calitatea persoanei de a soluţiona propunerea de
arestare preventivă făcută după 1 ianuarie 2004 aparţine curţii de apel, dacă
inculpatul a avut înainte de 1 ianuarie 2004 calitatea de ofiţer operativ la
Serviciul judiciar din cadrul D.G.P.M.B. și după 1 ianuarie 2004 calitatea de
ofiţer specialist la Serviciul de Investigaţii Criminale cu grad profesional de
inspector principal de poliţie și, deci, de organ de cercetare al poliţiei
judiciare.
2. Potrivit
art. 43 alin. (1) C. proc. pen., conflictul pozitiv de competenţă există ori de
câte ori două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeași
cauză. Prin urmare, nu există conflict pozitiv de competenţă atunci când
instanţa de recurs a admis recursul pentru cazul de casare prevăzut în art. 3859
alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. referitor la nerespectarea dispoziţiilor privind
competenţa după calitatea persoanei și, în temeiul art. 38515 pct. 2
lit. c) C. proc. pen., a dispus rejudecarea de către instanţa competentă,
constatând că îi aparţine competenţa de judecată în primă instanţă.
I.C.C.J., secţia
penală, decizia nr. 4368 din 6 septembrie 2004
Prin încheierea de ședinţă din 3 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, a admis propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a învinuitului H.R. și a inculpaţilor S.C., C.M., C.L., P.V. și B.I.
Instanţa a reţinut că, prin cererea iniţială, procurorul a solicitat Tribunalului București luarea măsurii arestării preventive faţă de învinuit și inculpaţi, iar Tribunalul București, prin încheierea din 29 august 2004, a dispus arestarea preventivă a acestora. Încheierea Tribunalului București a fost casată de Curtea de Apel București, care a reţinut cauza spre rejudecare, ca instanţă de fond.
Recursurile declarate de învinuit și inculpaţi împotriva încheierii de ședinţă din 3 septembrie 2004 sunt nefondate.
Apărările formulate de recurenţi, cu privire la existenţa unui conflict pozitiv de competenţă ce s-ar fi ivit între Tribunalul București, care s-a pronunţat iniţial asupra propunerii de arestare preventivă, și Curtea de Apel București, care, prin decizia pronunţată asupra recursurilor declarate de învinuit și inculpaţi, a casat încheierea tribunalului, reţinând cauza spre rejudecare ca instanţă de fond competentă după calitatea persoanei, nu pot fi reţinute, deoarece condiţiile prevăzute în art. 43 C. proc. pen. nu sunt incidente în raport cu situaţia din speţă.
În cauză, cu ocazia soluţionării recursului, s-a luat în considerare din oficiu de către curtea de apel cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. referitor la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după calitatea persoanei, ceea ce înseamnă o verificare asupra modului în care prima instanţă era sau nu competentă să judece cauza. Soluţia corespunzătoare era, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., aceea prin care, în caz de incompetenţă, se dispune casarea și rejudecarea cauzei de către instanţa competentă.
Or, în speţă, curtea de apel a constatat că tribunalul nu era competent după calitatea inculpatului P.V., iniţial ofiţer operativ la Serviciul judiciar din cadrul D.G.P.M.B., devenit ulterior ofiţer specialist la Serviciul de Investigaţii Criminale cu grad profesional de inspector principal de poliţie și, în consecinţă, a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, care era curtea de apel. Această hotărâre a intrat sub autoritatea de lucru judecat, neputând face obiectul unei critici distincte.
În mod corect curtea de apel, după reinvestirea ca primă instanţă, a constatat că este competentă, în conformitate cu art. 146 alin. (2) și art. 1491 alin. (2) C. proc. pen., pronunţându-se asupra cererilor formulate de către apărare și apoi trecând la audierea învinuitului și inculpaţilor, numai sub acest aspect putând să fie verificată competenţa instanţei după calitatea persoanei pentru a se pronunţa asupra legalităţii măsurilor de arestare dispuse.
Prin urmare, curtea de apel a dat eficienţă legii procesuale noi, și anume prevederilor art. IX din Legea nr. 281/2003.
Potrivit art. IX pct. 1 din Legea nr. 281/2003, legiuitorul a dat relevanţă aplicării legii procesuale noi, modificatoare, în ceea ce privește cauzele aflate în curs de urmărire penală la data intrării în vigoare a acesteia. Din interpretarea acestei prevederi rezultă că în cauzele în care anterior au fost efectuate acte de urmărire penală, cauzele aflându-se în faza urmăririi penale, acestea vor trece în competenţa organelor de urmărire penale, în condiţiile legii procesuale noi, astfel cum a fost modificată.
În art. IX pct. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2003 legiuitorul a stabilit că legea procesuală retroactivează, prevăzând că actele și lucrările efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile. Astfel, retroactivitatea legii procesuale privește numai actele.
Faţă de modificarea art. 201 C. proc. pen. și a unor legi speciale, și anume a art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcţionarea Poliţiei Române și a Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prin abrogarea art. 64, faţă de Ordinul nr. 617 din 29 decembrie 2003 al Ministrului Administraţiei și Internelor, care a fost avizat favorabil de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, privind desemnarea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, precum și faţă de calitatea inculpatului P.V. avută după intrarea în vigoare a noii legi procesuale, funcţia deţinută a atras în mod corect competenţa curţii de apel ca primă instanţă.
Întrucât propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.V. a avut loc după 1 ianuarie 2004, dată de la care își produc efectele dispoziţiile legii procesuale noi, așa cum au fost modificate, în condiţiile art. IX pct. 1 din Legea nr. 281/2003, curtea de apel este competentă, indiferent dacă fapta a fost comisă anterior intrării în vigoare și punerii ei în aplicare, deoarece legea procesuală nouă este de imediată aplicare, retroactivitatea privind numai actele.
În consecinţă, recursurile au fost respinse.