Asupra recursului în anulare de față;

            In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Judecătoria Buftea, prin sentința penală nr.2238 din 9 decembrie 2002, a condamnat pe inculpatul N.GH. la pedeapsa de 25.000.000 lei amendă pentru infracțiunile de insultă și amenințare, prevăzute de art.205 și art.193 din C.pen., iar în baza art.33 lit.a și 34 lit.c C.pen., pedeapsa a fost sporită la 35.000.000 lei.

            In temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d C.proc.pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de calomnie prevăzută de  art.206 din C.pen.

            Totodată, în baza art.14, raportat la art.246 C.proc.pen., art.998 și art.999 C.civ., a obligat pe inculpat să plătească 50.000.000 lei daune morale către partea civilă V.F.

            In sfârșit, în baza art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.c, respectiv art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.h C.proc.pen., a achitat pe inculpații N.V. și N.G. pentru infracțiunile prevăzute de  art.205, art.206 și art.193 din C.pen. și a  încetat procesul penal față de inculpata C.M. prin împăcare cu partea vătămată V.F.

            S-a reținut – printre altele, că la 24 august 2002,  inculpatul N.Gh. a amenințat și insultat pe  V.F.

            Tribunalul București, prin decizia penală nr.322/R  din 3 martie 2003, a respins recursul declarat de inculpat.

            Impotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare – întemeiat pe  dispozițiile art.409 și art.410  alin.1 partea I pct.1 C.proc.pen., susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte cu care a fost sesizată prin  acțiunea penală directă.

            Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează.

            In conformitate cu dispozițiile art.317 C.proc.pen., judecata se mărginește la fapta și  la persoana arătată în actul de  sesizare a instanței.

            Totodată, în caz de conexitate, potrivit art.35 alin.1 din același cod, competența de a judeca toate faptele și pe  toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, dacă competența ar aparține mai multor instanțe egale în grad.

            Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că, atunci când conexitatea conform  faptei și făptuitorului atrage competența aceleiași instanțe, aceasta este obligată  să soluționeze cauza, în ansamblul său, cu privire la faptele  și persoanele cu care a fost sesizată.

            In materia infracțiunilor prevăzute de art.279 alin.2 lit.a C.proc.pen. actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea prealabilă.

            In cauza de față, există două asemenea acte de  sesizare și anume plângerea prealabilă formulată de V.F. împotriva lui N.G., N.V., G.N. și C.M.  respectiv, plângerea prealabilă formulată de N.Gh. împotriva lui V.F. și C.I.  

            Această din urmă plângere prealabilă, fiind adresată  inițial la 26 august 2002 organelor de poliție a fost trimisă, conform art.285 C.proc.pen., Judecătoriei Buftea, formându-se dosarul penal nr.6859/2002.

            La termenul din 28 octombrie 2002,  constatând că cele două plângeri menționate se înscriu în cazul de conexitate prevăzut de art.34 lit.d C.proc.pen., instanța a dispus conexarea cauzelor, respectiv a dosarului nr.6859/2002 având ca obiect plângerea prealabilă formulată de N.Gh., la dosarul nr.6008/2002, având ca obiect plângerea prealabilă formulată de V.F.

            Procedând astfel, instanța s-a investit legal cu  soluționarea ambelor plângeri prealabile, aspect care o obliga la citarea părților în bubla lor calitate, precum  și la citarea lui C.I.  în calitate de inculpat.

            Pe lângă stabilirea cadrului procesual  în funcție de  noua calitate a părților, instanța era obligată să le asigure drepturile și garanțiile procesuale conferite de  poziția lor, să administraze probatoriul în funcție de noua situație de fapt și juridică impusă de conexare și să pronunțe o hotărâre cu privire la integralitatea faptelor și făptuitorilor cu care a fost sesizată.

            Ignorând în totalitate consecințele  juridice ce decurgeau din dispoziția de conexare, instanța de fond a continuat procesul penal  numai în limitele sesizării inițiale, aspect care nu a fost sesizat nici de instanța de control judiciar.

            In consecință, se impune admiterea recursului în  anulare, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării în ansamblul ei,  urmând ca în cazul stabilirii vinovăției lui N.Gh., pedeapsa ce îi va fi aplicată, cât și eventuala sa răspundere civilă delictuală să fie cuantificate conform art.52, art.72 din C.pen. și art.998 din Codul civil, respectiv gradului de culpă civilă și prejudiciului cert cauzat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  împotriva  sentinței nr.2238 din 9 decembrie  2002 a Judecătoriei Buftea și deciziei nr.322 din 3 martie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul N.Gh.

Casează hotărârile atacate și trimite cauza pentru rejudecare primei instanțe – respectiv Judecătoria Buftea.

            Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.