Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. 33/P/2003 din 16 aprilie 2003, a Parchetului Național Anticorupție, secția combatere a infracțiunilor de corupție, în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului B.M., aflat în curs de urmărire penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 C. pen., cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și pentru cea prevăzută de art. 260 C. pen., constând în aceea că în luna august 2001, la sugestia unui coinculpat, căruia îi ceruse să-l ajute în obținerea unei autorizații, pentru o societate comercială al cărui administrator era, a confecționat o ușă ce a fost apoi predată unui inspector de la Inspectoratul teritorial de muncă Suceava, în vederea urgentării întocmirii actului respectiv. În cursul cercetărilor, fiind audiat în calitate de martor a negat relațiile de natură patrimonială cu acel coinculpat.
Împotriva ordonanței de arestare, în baza art. 1411 C. proc. pen., inculpatul B.M. a formulat plângere, pe motiv că nu sunt întrunite cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Prin încheierea nr. 6 din 24 aprilie 2003, Curtea de Apel Suceava a admis plângerea inculpatului și a revocat măsura arestării preventive, dispunând punerea în libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri de ședință, procurorul a declarat recurs care, prin decizia nr. 2152 din 9 mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, a fost admis, casată hotărârea și cauza trimisă Curții de Apel Suceava, pentru rejudecare, deoarece au fost încălcate dispozițiile referitoare la compunerea instanței care, potrivit art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, în raport cu noile prevederi menționate în Legea nr. 161/2003, care au modificat art. 25 din Legea nr. 78/2000.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Suceava, prin încheierea nr. 8 pronunțată la data de 14 mai 2003, a respins plângerea formulată de inculpat, împotriva ordonanței nr. 33/P/2003.
Împotriva acestor soluții, inculpatul a declarat recurs, susținând că hotărârile nu sunt legale, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, care să impună arestarea sa.
În acest sens, apărătorul a menționat că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, el având până la data luării măsurii respective o conduită ireproșabilă în familie și societate, prejudiciul produs este minor și mai mult, făptuitorul pretinde că nu îl cunoaște pe celălalt coinculpat.
În plus, apărătorul a susținut că inculpatul urmează un tratament medical în urma unei crize cardiace și ca atare, nu poate suporta regimul de penitenciar.
Pentru aceste motive, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal, punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 148 lit. h) C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt indicii temeinice că inculpatul a comis fapta, iar legea prevede pentru infracțiunea respectivă pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani și lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Art. 143 alin. (3) C. proc. pen., prevede că sunt indicii temeinice atunci când, din datele existente la dosar rezultă presupunerea că persoana față, de care se efectuează urmărirea penală, a comis fapta.
În speță, recurentul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 C. pen., cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și pentru cea prevăzută de art. 260 C. pen., fapte penale care, potrivit legii sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar pe baza probelor administrate în cauză, până în prezent, se poate trage concluzia indubitabilă, că există indicii temeinice că inculpatul a comis faptele penale imputate și ca atare, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., pentru luarea măsurii arestării preventive.
În consecință, recursul urmează să fie respins.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M., împotriva încheierii nr. 8 din 14 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 2545/2003 al acelei instanțe.
Obligă pe inculpat să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2003.