Asupra recursurilor de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 674 din 26 iulie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.M.R. la 3 ani închisoare în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, respingând cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la furt calificat, formulată de ambii inculpați.
În baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 14 februarie 2002 la zi, menținându-se starea de arest.
În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I. la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul R.I. să execute 3 ani închisoare.
A fost dedus și pentru acest inculpat timpul arestării preventive de la 14 februarie 2002 la zi, menținându-i-se starea de arest.
S-a luat act că părțile vătămate R.C.S. și D.P. nu au solicitat despăgubiri civile.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că, în ziua de 14 februarie 2002, inculpatul R.I. a forțat și a deschis portiera autoturismului Dacia, proprietatea părții vătămate R.C.S., în timp ce inculpatul D.M.R., se afla la mică distanță și supraveghea zona. Fiind observați de la fereastră de partea vătămată, inculpații au fost avertizați să renunțe la sustragerea bunurilor din mașină. Inculpatul R. a închis portiera autoturismului și îndepărtându-se puțin împreună cu inculpatul D.M.R., a început să-l amenințe pe partea vătămată. Partea vătămată a coborât din locuință cu intenția de a-i prinde pe cei doi inculpați. Până la venirea sa, inculpații s-au îndepărtat. Inculpatul D. s-a urcat într-un autoturism Dacia, iar în drum l-a luat și pe inculpatul R.I. Ulterior, inculpații au fost urmăriți de partea vătămată și ajunși din urmă. În momentul în care partea vătămată le-a cerut explicații, aceștia pentru a scăpa l-au lovit cu putere, târându-l apoi la mașina lui și lăsându-l căzut la pământ, după care au plecat în grabă cu autoturismul. Partea vătămată a sesizat Secția 16 Poliție.
Inculpații au fost prinși, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul D.M.R. care conducea autoturismul, nu poseda permis de conducere.
În privința inculpatului R.I. s-a reținut și săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat la data de 20.10.2001, când, observând într-un autoturism o geantă de voiaj pe bancheta din spate, a spart geamul portierei din dreapta și a sustras geanta de voiaj. Constatând că aceasta nu conținea bunuri de valoare a abandonat-o într-o ghenă de gunoi. Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
Prin decizia penală nr. 698/A din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de ambii inculpați împotriva acestei sentințe.
Curtea de apel a reținut, de asemenea, că inculpații sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, că încadrarea juridică a faptei de tentativă la infracțiunea de tâlhărie este corectă, iar pedepsele au fost bine individualizate în raport cu pericolul social pe care îl prezintă faptele săvârșite și infractorii. Instanța de apel a constatat că inculpații au exercitat violențe asupra victimei pentru a-și asigura scăparea, după ce în prealabil încercaseră să sustragă din autoturismul părții vătămate un radiocasetofon, reținând că sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la tâlhărie, iar nu numai a infracțiunii de tentativă de furt calificat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambii inculpați, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de tâlhărie în tentativă la furt calificat și reducerea pedepselor aplicate. Pentru inculpatul D.M.R. s-a solicitat aplicarea Legii nr. 543/2000 și grațierea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
Recursul declarat de inculpatul D.M.R. este fondat, doar sub aspectul grațierii integrale și condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, conform Legii nr. 543/2002.
Motivele de recurs invocate de ambii inculpați, motive referitoare la greșita încadrare juridică a faptei în tentativă de tâlhărie în loc de tentativă de furt calificat, precum și la greșita individualizare a pedepselor aplicate, sunt nefondate, pentru considerentele care urmează:
Conform art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune de tâlhărie și furtul urmat de întrebuințarea unor violențe pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Conform art. 222 C. pen., tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 208, art. 212 ș.a. se pedepsește.
Inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei lor, în tentativa infracțiunii de furt calificat, susținând că violențele au fost exercitate pentru a se apăra.
Potrivit textului penal menționat care definește infracțiunea de tâlhărie, constituie tâlhărie și exercitarea violențelor, ulterior săvârșirii furtului, pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Or, în cauză, inculpații au săvârșit, tocmai sub această formă, tentativa de tâlhărie. Este necontestat că inculpații prinși de partea vătămată, l-au agresat fizic tocmai pentru a-și asigura scăparea și pentru a se sustrage răspunderii penale. Amenințări au fost, de asemenea, proferate de inculpatul R.I. imediat după observarea faptei inculpaților de partea vătămată. Și această formă de violență este prevăzută de art. 211 C. pen.
Aceste violențe nu pot fi considerate ca fiind săvârșite în legitimă apărare, deoarece acțiunea de urmărire a infractorilor inițiată de persoana vătămată nu constituia un atac material direct, imediat și injust, pentru ca inculpații să poată invoca prevederile art. 44 alin. (2) C. pen. Dimpotrivă, acțiunea de prindere a unor infractori (care au încercat să sustragă bunuri aparținând persoanei vătămate) este legitimă și, prin urmare, justă. Pe de altă parte, cei care au agresat fizic au fost inculpații și nu partea vătămată, care a fost victima lor.
Curtea reține că încadrarea juridică dată faptei este corectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă a infracțiunii de tâlhărie, infracțiune complexă care include, evident, și tentativa la infracțiunea de furt, tâlhăria fiind definită ca furt săvârșit prin întrebuințare de violențe.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, de asemenea, netemeinicia recursurilor, pedepsele aplicate recurenților fiind corect individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, instanțele au ținut seama la stabilirea și aplicarea pedepselor atât de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite (tentativă de tâlhărie, furt calificat), cât și de persoana infractorilor, aplicând o pedeapsă mai mică inculpatului R.I., care nu are antecedente penale. De asemenea, s-a avut în vedere și concursul de infracțiuni.
În consecință, Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.I.
Recursul declarat de inculpatul D.M.R. va fi admis doar în limita menționată.
Se va deduce, pentru ambii inculpați, timpul arestării preventive de la 14 februarie 2002 la zi, conform art. 88 C. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul R.I. va fi obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.M.R. împotriva deciziei penale nr. 698/A din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 674 din 26 iulie 2002 a Tribunalului București secția I penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente.
Constată că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 este grațiată integral și condiționat conform Legii nr. 543/2002, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și lit. e) C. pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 14 februarie 2002 la 23 mai 2003.
Obligă pe recurentul inculpat R.I. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2003.