Competenţă după calitatea persoanei. Infracţiuni săvârșite de poliţiști înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 privind statutul poliţistului
După intrarea în vigoare la 24 august 2002 a Legii privind Statutul poliţistului, potrivit căreia poliţistul nu mai are calitatea de militar, ci aceea de funcţionar public civil, infracţiunile săvârșite de poliţist înainte de intrarea în vigoare a acestei legi sunt de competenţa instanţelor civile după distincţiile prevăzute în art.64 alin.2 al legii. Ca atare, cauzele în curs de urmărire penală și de judecată trebuie preluate, începând cu data menţionată, de organele de urmărire penală și de instanţele civile competente potrivit noii legi.
Soluţia se impune, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii speciale în legea nouă, ţinând seama că în condiţiile concursului între legea de procedură penală având caracter de lege generală, care este Codul de procedură penală, și Legea nr.360/2002, care este, în materie, o lege specială, cea din urmă are prioritate și este, totodată, de strictă interpretare și de imediată aplicare, ceea ce exclude incidenţa prevederilor art.40 C.proc.pen.
Decizia
Secţiei penale nr.4687 din
4 noiembrie 2002
Prin încheierea din 18 octombrie 2002 a Curţii Militare de Apel în dosarul nr.5/2002 a fost admisă sesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie, dispunându-se prelungirea duratei arestării preventive pentru inculpaţii P.C., F.I., C.V. și H.E. cu 30 de zile, începând cu data de 22 octombrie până la 22 noiembrie 2002.
Inculpaţii sunt urmăriţi penal pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art.26 raportat la art.215 alin.2 și art.26 raportat la art.291; art.26 raportat la art.289 și art.26 raportat la art.215 alin.2; art.2411; art.291 și art.2481 C.proc.pen.
Instanţa a reţinut că faţă de fiecare dintre inculpaţi se desfășoară o amplă și complexă activitate de urmărire penală, fiind în curs de efectuare lucrări de expertiză și alte verificări, ascultarea unor martori și confruntări, toate acoperind condiţiile prevăzute în art.155 alin.1 C.proc.pen.
S-a mai reţinut că în legătură cu fiecare inculpat subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării potrivit prevederilor art.art.146 și art.143, precum și condiţiile prevăzute în art.148 lit.h C.proc.pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile menţionate fiind mai mare de 2 ani închisoare iar lăsarea inculpaţilor în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică.
Prin aceeași încheiere au fost respinse excepţiile ridicate de inculpaţi cu privire la necompetenţa instanţei militare și a Parchetului Naţional Anticorupţie și la nelegalitatea sesizării instanţei.
În legătură cu prima excepţie, potrivit căreia Curtea Militară de Apel nu ar fi competentă să se pronunţe cu privire la prelungirea duratei arestării după intrarea în vigoare a Legii nr.360 din 24 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, competenţa aparţinând instanţei civile, Curtea Militară de Apel a motivat că potrivit art.40 alin.1 C.proc.pen., când competenţa instanţei este determinată, ca în speţă, de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece, chiar dacă, după săvârșirea infracţiunii, inculpatul a pierdut acea calitate.
Împotriva încheierii au declarat recurs toţi inculpaţii, formulând critici privind aspecte de nelegalitate și erori grave de fapt, în primul rând că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută în sensul prevederilor art.197 alin.2 C.proc..pen., fiind pronunţată de o instanţă necompetentă, caz de casare prevăzut în art.3859 alin.1 pct.1 din același cod.
Recursul este fondat sub acest aspect, hotărârea atactă fiind dată, într-adevăr, cu încălcarea normelor privind competenţa materială și după calitatea persoanei, fiind prin urmare nulă.
Sesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie a fost înregistrată la Curtea Militară de Apel la data de 17 octombrie 2002, instanţa socotindu-se competentă să judece cererea de prelungire a arestării în condiţiile art.155 alin.2 C.proc.pen., ca instanţă corespunzătoare celei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
Curtea Militară de Apel s-a considerat competentă să judece sesizarea și în raport cu dispoziţiile art.35 din același cod referitoare la competenţa în caz de indivizibilitate și conexitate, în speţă printre inculpaţi unul fiind ofiţer superior de poliţie la data săvârșirii infracţiunilor și altul judecător la tribunal, acesta din urmă atrăgând competenţa Curţii de Apel, iar ofiţerul competenţa instanţei militare corespunzătoare, și anume a Curţii Militare de Apel.
Construcţia juridică potrivit căreia Curtea Militară de Apel s-a socotit competentă să judece prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor s-a completat cu trimiterea la dispoziţiile art.40 C.proc.pen., potrivit cărora instanţa militară rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior săvârșirii infracţiunii ofiţerul superior, ca în speţă, nu mai are această calitate.
Raţionamentul juridic menţionat nu este corect.
Legea nr.360 din 24 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, intrată în vigoare la 24 august 2002, cuprinde, între altele, dispoziţii de ordin procesual privind competenţa instanţelor în cazul săvârșirii unor infracţiuni de către poliţiști care, în temeiul legii, au devenit funcţionari publici.
Prin efectul adoptării Legii nr.360/2002, în materia reglementărilor privind competenţa de judecată a infracţiunilor săvârșite de poliţist s-a creat un concurs între dispoziţiile din Codul de procedură penală și cele din menţionata lege, concurs în legătură cu care trebuie observate următoarele:
- atât Codul de procedură penală, cât și Legea nr.360/2002 au fost adoptate de Parlamentul României, făcând parte – potrivit prevederilor din art.72 alin.3 literele f și i din Constituţie – din categoria legilor organice, codul fiind o lege cu caracter general, iar cea privitoare la statutul poliţistului o lege specială, aceasta din urmă având prioritate;
- cu prilejul adoptării legii privind statutul poliţistului și în vederea aplicării acesteia nu s-au instituit norme tranzitorii, ceea ce face să funcţioneze integral normele și regulile cu caracter general. Legiuitorul a prevăzut, însă, în art.82 alin.2, că la data intrării în vigoare a legii, orice dispoziţii contrare se abrogă. Această dispoziţie expresă de abrogare are în vedere și normele contrare cuprinse în Codul de procedură penală;
- cum în discuţie sunt norme de procedură și cum acestea sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare, și cum nu s-au adoptat norme tranzitorii, rezultă că Legea privind Statutul poliţistului se aplică strict și integral de la data intrării ei în vigoare, și anume de la 24 august 2002, indiferent de data săvârșirii infracţiunilor și de împrejurarea dacă făptuitorul și-a păstrat ori pierdut calitatea pe care o avea la data săvârșirii faptelor. În acest sens, cum este cunoscut și unanim acceptat, caracterul activ al legii de procedură penală nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracţiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acţiunea procesuală faţă de care legea de procedură este activă;
- în lipsa unor dispoziţii tranzitorii speciale, cât și a unor dispoziţii
generale care să reglementeze situaţiile ivite în cazul concurenţei legilor de
procedură succesive, a opera cu distincţii referitoare la data săvârșirii
faptei, la data declanșării procesului penal, la calitatea făptuitorului și la
pierderea acestei calităţi, înseamnă a adăuga la lege;
- Legea Statutului poliţistului, care îl definește pe acesta ca fiind un funcţionar public civil, a scos din sfera de competenţă a instanţelor militare și le-a introdus în cea a instanţelor civile toate faptele penale săvârșite de poliţiști, rămânând în competenţa celor militare, ca o excepţie, numai infracţiunile contra siguranţei statului săvârșite de poliţiști (art.64 alin.3).
În acest context, a menţine în sfera de competenţă a instanţelor militare, și după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, a unor infracţiuni săvârșite de poliţiști este împotriva legii și, totodată, o îndepărtare de sensul și raţiunea reglementărilor juridice care urmăresc compatibilizarea legislaţiei naţionale cu cea din comunitatea europeană;
- în sfârșit, invocarea prevederilor art.40 C.proc.pen. în motivarea menţinerii competenţei instanţelor militare și după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 este lipsită de pertinenţă; prevederile acestui text sunt străine de datele speţei, ele presupunând exclusiv pierdera calităţii avute la data săvârșirii infracţiunii, în condiţiile aceleiași reglementări juridice, câtă vreme în cazul din speţă intervine o modificare majoră de reglementare juridică în materia competenţei, în raport cu care prevederile art.40 C.proc.pen. nu mai sunt incidente.
În raport cu cele de mai sus, în speţă sesizarea Curţii Militare de Apel la data de 17 octombrie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, deci sesizarea unei instanţe necompetente după calitatea persoanei, a avut ca urmare pronunţarea unei hotărâri lovite de nulitate absolută în sensul prevederilor art.197 alin.2 C.proc.pen.
Așa fiind, recursurile inculpaţilor au fost admise, încheierea atacată a fost
casată, dispunându-se rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București,
instanţă competentă să judece prelungirea duratei arestării preventive a
inculpaţilor recurenţi, întrucât această instanţă este corespunzătoare celei
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.