Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Principiul repartizării aleatorii a cauzelor. Înțelesul noțiunii de „cauză”. Excepție de nelegalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești. Netemeinicie.

Legea nr. 304/2004, art. 11 și art. 53

 

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic:            Cauză.

Excepție de nelegalitate

                                   Incident procesual

Judecător. Abținere. Recuzare

                                    Principiul repartizării aleatorii a cauzelor

                                   Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești

 

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege.

            Noțiunea de „cauză” se referă la litigiile „de fond” iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării acestora, precum recuzarea sau abținerea judecătorilor, împrejurarea că în practica administrativă a unor instanțe propunerile de abținere sau de recuzare sunt înregistrate cu un număr distinct de dosar nefiind în măsură să le imprime, în mod artificial, o altă natură juridică.  Prin urmare, dispozițiile art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, potrivit cărora „incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului vor fi soluționate de completul imediat următor, indiferent de materia în care judecă”, sunt legale, ele nefiind de natură a încălca principiul repartizării aleatorii a cauzelor, consacrat de dispozițiile art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Decizia nr. 5103 din 1 noiembrie 2011

 

În dosarul nr.1937/1/2001, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția comercială, având ca obiect o cerere de recuzare formulată de S.C. M S.A. – București, în calitate de intimata-reclamantă în dosarul nr.5643/1/2010 al aceleiași instanțe, S.C. M S.A. – București a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.98 alin.(2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în raport cu dispozițiile art.11 și art.53 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

În motivarea excepției de nelegalitate, S.C. M S.A. – București a susținut faptul că, încălcând principiul ierarhiei actelor normative, prevederile contestate din cuprinsul Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin care se stabilește un alt mod de repartizare a dosarului decât prin repartizare aleatorie, sunt în contradicție cu dispozițiile menționate din Legea nr.303/2004.

Totodată, reclamanta în procedura excepției de nelegalitate a arătat că respectarea principiului repartizării aleatorii este garanția dreptului la un proces echitabil, în orice procedură, consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege…”. Sub acest aspect, titulara excepției de nelegalitate a făcut referire la faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea „instanța stabilită de lege” reflectă un principiu al statului de drept, iar noțiunea de „lege” avută în vedere de art.6 par.1 din Convenție privește „nu numai legislația referitoare la stabilirea și competența organelor judiciare, dar și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularității participării unui membru al formațiunii de judecată la soluționarea unei cauze”.

Prin încheierea nr.1533 din 12 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr.1937/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția comercială a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.554/2004, a sesizat Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate de S.C. M S.A. – București și a suspendat judecata cauzei.

Hotărârea primei instanțe învestite cu soluționarea excepției de nelegalitate

Cauza având ca obiect soluționarea excepției de nelegalitate invocate de S.C. M S.A. – București a fost înregistrată  pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.1937/1/2011.

prin sentința civilă nr.4741 din 15 iulie 2011,  Curtea de  Apel  București – Secția a VIII  a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta S.C. M S.A. – București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

2.1. În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Curtea de apel a reținut că, în raport cu dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, legătura existentă între fondul pricinii și excepția de nelegalitate invocată este analizată de instanța învestită cu soluționarea dosarului de fond,  această instanță fiind în măsură a aprecia dacă textul contestat în procedura excepției de nelegalitate este incident sau nu în cauza pendinte în fața sa și măsura în care îi este necesar ca instanța de contencios administrativ să se pronunțe asupra legalității textului respectiv.

2.2. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate

Curtea de apel a reținut că textul supus cenzurii instanței de contencios administrativ este cel al art.98 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, text potrivit căruia „Incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului vor fi soluționate de completul imediat următor, indiferent de materia în care judecă”.

            Totodată, a reținut Curtea de apel că textele de lege a căror încălcare se invocă sunt cele ale art.11 și 53 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora:

-       Art.11. - Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective”;

-       Art.53. - (1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege”.

Față de susținerile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de apel a reținut că nici Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu impun, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, ca repartizarea cauzelor între judecători să se facă obligatoriu „în mod aleatoriu, în sistem informatizat”, esențial fiind faptul ca repartizarea cauzelor să fie făcută după criterii clare, predeterminate  și transparente, cu înlăturarea oricărei posibile influențe în ceea ce privește „alegerea” judecătorului.

Cu referire la motivul de nelegalitate  raportat la sintagma „instanță…instituită de lege”, Curtea de apel a reținut, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că întreaga argumentație nu face altceva decât să reafirme principiul statului de drept și al legalității instanței.

            Prin urmare, față de problema centrală a cauzei, reținută ca vizând interpretarea dispozițiilor art.53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea de apel a argumentat faptul că, în interpretarea teleologică a textului, este esențială citirea împreună a celor două alineate ale articolului respectiv, cea ce conduce la concluzia că termenul de „cauze” se referă la dosarele „de fond”, iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării acestor pricini, precum recuzarea din prezentul dosar. Astfel, incidentele procedurale ivite pe parcursul soluționării unei cauze pendinte nu sunt cauze noi, fiind în căderea aceleiași instanțe, după cum se desprinde din regula prevăzută de art.99 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, deci „cu respectarea continuității completului de judecată”.

Pentru incidentele procedurale prevăzute în art.98 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, precum incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este prevăzută o derogare de la principiul continuității completului, tocmai în considerarea faptului că se pune în discuție însăși participarea respectivului/respectivilor judecători la soluționarea pricinii, iar nicidecum pentru că ar constitui o „cauză” distinctă, în accepțiunea art.53 din Legea nr.303/2004.

Cu toate acestea, deși textul art. 53 din Legea nr.303/2004 nu este aplicabil în privința acestor incidente procedurale, este aplicabil, însă, ca text mai general, art.11 din Legea nr.303/2004, care consacră principiile distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității completului de judecată.

            Totodată, Curtea de apel a reținut că repartizarea aleatorie a  dosarelor poate fi asigurată prin mai multe modalități, nu doar în sistem informatizat, esențial fiind ca o atare repartizare să fie făcută după criterii clare, predeterminate  și transparente, care sunt respectate/asigurate prin modalitatea de repartizare prevăzută de textul Regulamentului contestat pe calea excepției de nelegalitate. Astfel, regula completului imediat următor, în cazul incidentelor procedurale în care se pune în discuție însăși participarea judecătorului la judecarea pricinii, cazul în speță,  nu este altceva decât o aplicație practică a principiul repartizării aleatorii, atâta timp cât completul de judecată al fondului, primul complet de judecată,  a fost desemnat aleatoriu în sistem informatizat, acest caracter al desemnării aleatorii a completului fiind „împrumutat” și de completul care soluționează incidentul, care nu este altceva decât completul inițial + 1.

Față de susținerile titularei excepției referitoare la faptul că principiul repartizării aleatorii nu ar fi respectat câtă vreme ar fi întocmită lista completurilor de judecată într-o anumită ordine, Curtea de apel a reținut că această listă se întocmește la începutul anului sau oricum preexistă momentului repartizării unui dosar sau momentului ivirii unui incident procedural într-o cauză pendinte, fiind înlăturată absolut orice posibilitate a președintelui secției sau a oricărei alte persoane de a influența desemnarea judecătorului investit cu soluționarea excepției.

Recursul exercitat în cauză

 Reclamanta S.C. M S.A. – București,  a atacat cu recurs  sentința   menționată, criticând-o  pentru nelegalitate, în temeiul   art. 304 pct. 9   Cod procedură civilă.

În  motivarea căii de atac , recurenta – reclamantă a arătat   că hotărârea   curții  de apel  este   dată   cu interpretarea și aplicarea   greșită a   legii, sub următoarele aspecte:

1.Instanța   de   fond  a  interpretat   eronat prevederile  art. 53 din Legea   nr. 304/2004, restrângând în mod nelegal și  nejustificat  sfera noțiunii   de  „cauză” la   care se referă  textul legal menționat și neținând seama de împrejurarea   că   incidentul   procedural  al recuzării  a  fost  invocat  într-o altă  „cauză”, ce avea    ca obiect o altă recuzare   și un alt   număr    de dosar.

În opinia   recurentei – reclamante , motivarea   instanței   nu are  nici o legătură cu regulile   interpretării   teleologice, care   în speță  ar fi   dus  la concluzia    că finalitatea    urmărită   de legiuitor  este  aceea  a  repartizării aleatorii, în   stabilirea sferei   de   aplicare a  art. 53 din Legea nr. 304/2004 fiind  necesară utilizarea, cu prioritate, a  regulii   de interpretare logică  și sistematică, prin   corelație cu dispozițiile  art. 11 din  lege și art.   95 alin. (1), (2) și (3) și art. 98  alin. (1) și (3) din Regulamentul  de ordine   interioară al instanțelor, care  nu fac distincție în ceea ce privește   noțiunea   de  „cauză” supusă   repartizării   aleatorii.

2.Instanța  a  dat   o  interpretare eronată   noțiunii   de   „repartizare aleatorie” și condițiilor   în care   se  efectuează aceasta, potrivit  art. 95 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul  de ordine   interioară  al instanțelor, extinzând aplicarea  acestor  dispoziții legale la situați care nu se încadrează în  ipotezele expres și   limitativ   prevăzute   de lege  și adăugând, astfel,   la lege.

3. Instanța   a interpretat eronat prevederile  art. 4 alin.  (1)   din Legea  nr. 554/2004 , potrivit   cărora   instanța    de contencios   administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate era abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art.1 alin.(5) din Constituție și art. 4 alin.(3) din Legea nr.24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

4.Instanța  a interpretat eronat conținutul excepției  de nelegalitate   prin    prisma    garanțiilor  dreptului   la un   proces  echitabil, consacrat   în art.  6 par. 1 din   Convenția  europeană  a   drepturilor omului , limitându-se  la a  analiza   sintagma  „instanța   instituită   prin lege”, fără  a  sancționa  o dispoziție   cuprinsă într-un act  administrativ normativ  care  încalcă legea.

Apărările  intimaților

Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea  emitentă a  actului   atacat, a depus  la dosar    o întâmpinare  prin care    a  solicitat   respingerea    recursului   ca nefondat, arătând, în esență, că  repartizarea   aleatorie a   dosarelor  este   o  regulă   cu rang de principiu, consacrată în Legea   nr. 304/2004, care   permite  unele   excepții   determinate de anumite   norme  de   procedură sau de anumite   împrejurări care, fie   fac   imposibilă   aplicarea  acesteia, fie   generează, în practică, anumite   dificultăți în activitatea  de  repartizare a  cauzelor, determinând amânarea  nejustificată  a  judecării lor.

Ceilalți intimați – pârâți, citați   în calitatea   lor   de   părți ai litigiului   de fond în care  a    fost  invocată excepția    de nelegalitate  conform art.  4 alin. (2) din Legea    nr.  554/2004, nu au formulat  întâmpinări în condițiile art. 308 alin. (2) Cod procedură civilă , dar   intimata   - pârâtă OW Gmbh a  depus  la dosar note   scrise  prin care   a  arătat   că  între norma atacată și prevederile   art. 11 și 53 din Legea  nr. 304/2004 nu există o antinomie reală, regulamentul    de ordine  interioară al instanțelor    judecătorești fiind un    act  administrativ cu caracter normativ adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii  în exercitarea atribuției    prevăzute în art. 139   din Legea   nr. 304/2004 (atribuție    legislativă delegată), cu   respectarea  prevederilor art. 16 alin. (4)  din Legea  nr. 24/2000.

            A subliniat că art. 98(2)  din Regulament nu contravine  principiului ierarhiei actelor   normative, consacrat în art. 4  din Legea  nr. 24/2000, ori principiilor consacrate  în art.  6 din Convenția europeană a drepturilor omului , cu  referire  la dreptul    la un proces  echitabil, pentru  că nu face   decât  să detalieze  aplicarea art. 11, 52 și 53 din Legea  nr. 304/2004, diferențiind regimul  de distribuire  aleatorie a  cererilor ce vizează   fondul cauzei/dosarului de cererile  incidentale, cu respectarea  trăsăturilor  esențiale  ale principiului   distribuției  aleatorii, dar cu   o procedură  mai rapidă   de  soluționare.

            Procedura  derulată  în recurs

            Prin încheierea  din data de 16 septembrie  2011, instanța   de control    judiciar  a  admis    cererea  de   preschimbare a   termenului    de judecată stabilit inițial pentru data  de 25 noiembrie  2011, formulată de intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii , fixând termen  la data   de   30 septembrie  2011.

            Prin încheierea  din data   de  30 septembrie   2011, Curtea  a încuviințat cererea  de  stenografiere   a dezbaterilor, formulată de   recurenta   - reclamantă,  având  în vedere   dispozițiile   imperative, ale   art. 149 Cod procedură civilă, potrivit cărora „instanța   va încuviința  stenografierea  dezbaterilor, în   total  sau în parte, la cererea   părții. În acest   caz  se vor aplica    dispozițiile   privitoare  la  experți”. Urmare  acestei   măsuri, a  fost   efectuată stenografierea   dezbaterilor   care au   avut  loc  în ședința   publică   din data  de 28 octombrie   2011, când partea prezentă (recurenta   - reclamantă , prin   avocat), a   pus   concluzii pe recurs, stenograma   fiind   atașată la dosar .

           

Înalta Curte a constatat   că recursul   este nefondat.

 

Considerentele instanței de recurs:

           

1.Argumente de fapt   și de drept   relevante

            Instanța de   contencios   administrativ  a  fost   învestită, în temeiul   art. 4 alin. (1)  din Legea    nr. 554/2004, cu excepția   de   nelegalitate a normei   administrative cuprinse în art. 98 alin. (2) din Regulamentul  de ordine   interioară   al instanțelor   judecătorești, aprobat prin  Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii  nr. 387/2005, al cărei  conținut  este   reprodus  la pct.  I.2 al prezentei decizii.

            Soluția pronunțată  de judecătorul  fondului și considerentele  pe care   s-a  fundamentat  aceasta   reflectă interpretarea și aplicarea corectă a   principiului  ierarhiei  forței juridice  a  actelor   normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din  Constituția României și art. 4 din Legea  nr.  24/2000, privind normele  de tehnică   legislativă   pentru  elaborarea  actelor   normative, legalitatea   art. 98 alin. (2) din   Regulament  fiind   examinată  în mod   adecvat, atât  prin   raportare  la prevederile   art. 11 și 53 din Legea  nr. 304/2004, cu care   autoarea   excepției a considerat  că intră   în coliziune, cât și    prin prisma  garanțiilor dreptului   la un proces  echitabil, statuat  în art. 6 din   Convenția pentru apărarea  drepturilor omului  și a  libertăților  fundamentale.

            Cu referire concretă la criticile  formulate  în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

            1.1. Cu privire   la interpretarea și aplicarea   art. 53 din Legea   nr. 304/2004

            Potrivit prevederii legale menționate, repartizarea   cauzelor pe complete de judecată se face aleatoriu, în sistem  informatizat. Cauzele  repartizate  unui complet  de judecată nu pot fi trecute altui  complet decât  în condițiile   prevăzute de   lege.

            Recurenta – reclamantă și-a structurat, în esență, argumentația, în jurul  ideii   că prima    instanță  a  restrâns  în mod  nelegal  și nejustificat sfera  noțiunii de „cauză”, identificând distincții pe care  legiuitorul  nu le-a   prevăzut  expres, între   diferitele tipuri   de „cauze” (noțiune utilizată  în art. 53 din Legea   nr.  304/2004) sau „dosare” (termenul folosit în art. 11 din aceeași   lege).

            Instanța   de control judiciar constată însă   că aplicarea  metodei   de interpretare logico – sistematică a legii, pe care   o reclamă  recurenta, conduce   la concluzia  la care a   ajuns și prima instanță, în  sensul  că  noțiunea  de  „cauza”  se  referă la  litigiile   „de fond” , iar   nu  și la   incidentele  ivite   în cursul  soluționării acestora   , precum   recuzarea  judecătorilor, procedură    în care  a fost invocată excepția   de nelegalitate supusă   analizei.

            Doctrina procesual   - civilă definește abținerea    și recuzarea   drept incidente procedurale   privind   compunerea  sau   constituirea   instanței  învestite   cu   soluționarea   unui litigiu, fără   a le conferi identitatea   unui proces   de sine  - stătător, iar  împrejurarea  că în practica   administrativă a unor instanțe , propunerile   de abținere  sau   de recuzare sunt înregistrate cu un   număr   distinct de dosar, așa   cum   s-a   procedat în speță,  nu este   în măsură   să le   imprime,  în   mod   artificial, o altă   natură   juridică.

            La aceeași   concluzie   conduce   și prevederea   cuprinsă   în art. 95 alin. (3)   din Regulament, text pe care   recurenta  - reclamantă  l-a citat  trunchiat   în motivarea  recursului, omițând  fraza a doua: „Repartizarea   aleatorie  în sistem informatic  sau   ciclic  se realizează o singură dată, urmând  ca în situațiile   în care   pe parcursul   desfășurării procesului apar   incidente  procedurale  să se recurgă la regulile   stabilite în prezentul regulament”.

            1.2. Cu privire  la conținutul  noțiunii de  „repartizare aleatorie”.

            Este indiscutabil că repartizarea  cauzelor  în mod  aleatoriu  este o normă   de organizare judiciară cu  rang de principiu, instituită   prin art. 11 și 53 din  Legea   nr. 304/2004 cu scopul   de a  conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și   imparțialității actului de justiție, principala modalitate de  repartizare aleatorie fiind    cea   informatică.

            Art. 139 din   aceeași lege delegă   însă  Consiliului Superior al Magistraturii  atribuția de a  adopta   norme  secundare în vederea    organizării  executării   legii și îi  conferă o anumită   marjă   de apreciere în acest sens, de vreme ce   prin   regulamentul  de ordine  interioară adoptat  de  Consiliul Superior al Magistraturii  se stabilesc, conform alin. (1)  lit. b) din articolul  menționat, „modul   și   criteriile  de   repartizare  a  cauzelor  pe complete  de judecată, în vederea  asigurării    respectării  principiilor  distribuției  aleatorii și continuității”.

            Dreptul   de  apreciere pe care   legea   îl  conferă   autorității   emitente   este   menit  să asigure  normelor   administrative de organizare a  instanțelor    acea   flexibilitate   necesară asigurării   interesului  public  al  bunei   înfăptuiri a  justiției, care , pe lângă principiul   enunțat    în art.   11  din Legea   nr. 304/2004, este guvernată  de o serie  de alte   garanții  ale   dreptului   la  un proces echitabil,  consacrat   în   instrumente juridice interne  și internaționale, garanții între   care  se numără și termenul  rezonabil, care   ar putea   fi afectat  prin aplicarea  rigidă a repartizării aleatorii , exclusiv în sistem   informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau   incidentală ivită   în cursul  unui    litigiu.

            În acest   context, judecătorul  fondului  a  reținut   în mod judicios  că   modalitatea   de repartizare statuată   prin   art. 98 alin. (2) din Regulament  nu  încalcă   rigorile   principiului   repartizării aleatorii, esențială   fiind    existența   unor    criterii  clare, predeterminate și transparente.

            Este   de menționat, în plus , că respectarea  principiului   repartizării aleatorii, raportat  la litigiul   de fond supus judecății, este  asigurată prin aplicarea   art. 98 alin. (3) din Regulament, potrivit  căruia  „dacă  în urma  soluționării incidentelor procedurale   prevăzute   la alin. (2)  se constată că ,   din  motive   prevăzute  de lege, completul  căruia   i-a fost  repartizată   aleatoriu cauza   nu este  în măsură   să judece, dosarul    se repartizează   aleatoriu”.

            1.3. Cu privire  la interpretarea prevederilor  art. 4 alin. (1)  din Legea   nr. 554/2004 în privința  aplicării   principiului   ierarhiei și  forței  juridice  a   actelor  normative   în   soluționarea   excepției de nelegalitate.

            Subsumat  acestei critici , recurenta  - reclamantă a  invocat   încălcarea  prevederilor  art. 4 alin. (3)   din Legea   nr. 24/2000, potrivit   cărora   actele   normative    date   în executarea   legii   se emit  în limitele  și potrivit  normelor pe care   le ordonă , și ale   art. 11 și 74 din aceeași   lege,  care    impun corelarea   actelor   normative și   încadrarea  lor în limitele   impuse   prin normele   cu  forță juridică superioară în baza   și în executarea   cărora   au fost emise.

            Pentru considerentele expuse la  pct. II.1.1 și II.1.2. din   decizie, a căror   reluare nu se mai impune, Înalta Curte a  constatat  că norma   administrativă cuprinsă    în art.   98   alin. (2) din Regulament corespunde  literei   și spiritului prevederilor  legale cu    forță   juridică superioară   avute  în  vedere.

            1.4. Cu  privire   la respectarea garanțiilor dreptului   la un proces  echitabil consacrat în art. 6   din Convenția   pentru apărarea  drepturilor omului și a  libertăților    fundamentale.

            În motivarea  excepției   de nelegalitate, autoarea ei  a   arătat   că art.  6 din   Convenția Europeană statuează dreptul   oricărei   persoane la judecarea cauzei   sale  de către  o instanță    independentă și imparțială, instituită prin lege,  și a   precizat  că,   în  jurisprudența Curții  Europene a Drepturilor Omului , noțiunea   de „lege” avută   în vedere  de art.  6 paragraful   1 privește „nu numai   legislația referitoare   la stabilirea   și competența    organelor  judiciare, dar   și orice  altă   dispoziție de drept intern  a cărei  nerespectare  ar fi de natură să conducă  la constatarea  iregularității  participării   unui membru al  formațiunii de judecată la soluționarea   unei cauze”.

            Cum obiectul excepției de nelegalitate rezidă într-o   prevedere din legislația  națională secundară privind soluționarea  incidentelor procedurale legate  de   compunerea   completului   de judecată, iar  întreaga motivare a  sentinței   expune motivele  pe care   judecătorul  fondului  și-a  fundamentat   soluția, în sensul  că norma   administrativă nu contravine  legii în aplicarea   căreia   a  fost adoptată, nu se poate reține că   analiza primei instanțe  s-ar fi  raportat  exclusiv la sintagma „instanță instituită prin lege”, fără să evalueze  calitatea    normei  de  reglementare, așa   cum   se susține   în recurs.

            Prin urmare, și   această   ultimă critică este   nefondată.

            2.Temeiul legal al soluție   adoptate   în recurs

            Având în vedere   toate  considerentele expuse , în temeiul  art. 312 alin. (1)  Cod procedură civilă , Înalta Curte  a respins  recursul formulat  potrivit   art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.