Act administrativ fiscal. Suspendare. Neîndeplinirea condițiilor.
Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1)
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Act administrativ-fiscal. Suspendare
Obligație bugetară
Caz bine justificat
Pagubă iminentă
Prezumție de legalitate
Simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. .2 alin.(1) lit.t) din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Decizia nr. 2537 din 13 mai 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. ACM S.R.L. Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Timișoara, suspendarea executării deciziei de impunere nr.355 din 30 iunie 2009 emisă de A.N.A.F.- D.G.F.P. Timiș privind obligațiile suplimentare de plată la bugetul statului, în baza art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia a cărei suspendare a executării se solicită s-a reținut în sarcina reclamatei obligația de plată la bugetul statului a sumei de 1.475.808 lei cu titlu de obligații fiscale principale, reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende, impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți cu obligații fiscale accesorii, instituindu-se și măsura asiguratorie a popririi conturilor bancare ale reclamantei, precum și măsura sechestrării bunurilor mobile și imobile ale acesteia.
S-a mai arătat că împotriva deciziei de impunere menționate a formulat contestație la data 04.08.2009, susținând, în esență, că în
cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 și anume „cazul bine justificat” și „prevenirea unei pagube iminente”.
Prin sentința civilă nr. 369 din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A.C. Management S.R.L. în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F. - A.F.P. Timișoara și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 355/30.06.2009 emisă de D.G.F.P. până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din interpretarea dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004 rezultă că situația de excepție a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În privința „cazului bine justificat”, prima instanță a constatat că indiciul de nelegalitate al actului administrativ - fiscal, în speță este reprezentat de numeroasele aspecte de fapt și de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligațiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată, acestea reliefând o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul atacat.
În acest sens, instanța a invocat și prevederile Recomandării nr.R(89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie a persoanelor, fără a recunoaște totuși eficacitatea necesară acțiunii administrative.
Referitor la condiția producerii unei pagube iminente, Curtea de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada că prejudiciul astfel suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze întreaga activitate desfășurată de reclamantă atât în privința relațiilor contractuale cu beneficiarii cu care are încheiate contracte de servicii de consultanță sau cu furnizorii ce asigură baza materială pentru funcționarea societății, dar și în privința relațiilor cu angajații societății.
A mai reținut prima instanță că, previzibilitatea cu evidență a pagubei produse prin executarea imediată a deciziei atacate rezultă astfel, pe lângă cuantumul datoriei (1475.808 lei) și prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei, ca indicator principal al puterii sale economice (profit în 2008 de 249.679 lei), dar și prin luarea în considerare a faptului că împotriva reclamantei s-a pornit executarea silită prin emiterea somațiilor și a titlurilor executorii depuse la dosar și totodată s-a luat și măsura indisponibilizării conturilor bancare ale acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Timiș care a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – motivul prevăzut la art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În cele două recursuri, se susține că dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 au fost aplicate în mod greșit, cererea de suspendare neîndeplinind cele două condiții, a existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, motivarea instanței fiind lapidară și lacunară în ceea ce privește argumentarea îndeplinirii cerințelor legale pentru suspendarea unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și este executoriu din oficiu, iar suspendarea acestuia poate surveni doar în mod excepțional.
Societatea intimată a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor din cele două recursuri, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursurilor formulate de autoritățile fiscale.
Recursurile sunt întemeiate.
Într-adevăr, admițând cererea și dispunând suspendarea deciziei de impunere nr.355/2009, instanța de fond, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată mai sus, a reținut, în esență, că cele două condiții cerute de prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de societatea comercială reclamantă.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție, instanța de fond a motivat, în esență, că „numeroasele aspecte de fapt și de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligațiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată”, reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este de natură să dovedească „îndeplinirea condiției cazului bine justificat”.
Potrivit prevederilor art.2 alin.(1) lit.t) din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința actului administrativ atacat.
Or, instanța de fond a considerat că susținerile făcute în conținutul cererii de către societatea comercială reclamantă ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal, dispozițiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
Referitor la îndeplinirea condiției privind incidența producerii unei pagube, instanța de fond a considerat în mod greșit că evidența producerii unei asemenea pagube ar rezulta din raportul dintre suma reținută ca obligație bugetară și mărimea profitului la sfârșitul anului 2008, ceea ce este străin filozofiei prevederilor art.2 alin.(1) lit.ș) din Legea nr.554/2004 care se referă la un prejudiciu viitor și previzibil.
Oricum, executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.
Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Or, în cauză, executarea obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită.
Astfel fiind, recursurile formulate au fost admise, cu consecința desființării sentinței atacate și, rejudecându-se cauza, potrivit considerentelor de mai sus, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere a fost respinsă.