Inexistența stării de discriminare în cazul stabilirii printr-un text de lege a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea unei profesii.

 

 

                                                                                Legea nr. 16/2001, art. 2

                                                                               OG nr.137/2000, art.2 alin.(1)

 

Cuprins pe materii : Drept administrativ.

Index alfabetic : Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

                             geodez

                             dreptul de acces la o profesie

                             discriminare

 

 

Potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 16/2001, profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român, precum și de cetățenii români care au obținut un astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene, denumiți în continuare geodezi. În alineatul 2 al aceluiași articol, se prevede că  profesia de geodez poate fi exercitată și de absolvenții cu studii postliceale de specialitate, sau de cursuri de specializare în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile prevăzute la alin. 1, pentru aceste persoane fiind necesare o experiență profesională de minimum 7 ani și promovarea unui examen standard de  absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alineatul (1).

Nu poate constitui tratament discriminatoriu impunerea anumitor condiții pentru exercitarea profesiei de geodez în funcție de forma de studiu absolvită, cele două categorii prevăzute și reglementate în art.2 alin.(1) și (2) din Legea nr.16/2007 se diferențiază prin nivelul studiilor absolvite și al pregătirii profesionale, astfel încât  distincțiile și diferențierile stipulate de legiuitor, în ceea ce privește exercitarea profesiei de geodez  se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, diferența de tratament instituită nefiind discriminatorie și de natură a aduce atingere dreptului la muncă, întrucât a distinge nu înseamnă a discrimina.

 

 

ICCJ, Secția contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 4455 din  2 decembrie 2008

 

 

Prin sentința nr. 125 din 12 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 94/2008 pronunțata de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, recunoașterea faptului că dispozițiile art. 2 alin.(2) teza a II-a din Legea nr.16/2007, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, sunt discriminatorii, în sensul art. 2 alin.(1) și alin.(3) din OG nr.137/2000 și obligarea pârâtului la dispunerea de măsuri specifice constatării existentei discriminării, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a, și lit. c , art. 20 alin.(3) din OG nr.137/2000.                                                                                                                                

Instanța de fond a reținut că prin textul de lege apreciat de reclamant ca fiind discriminatoriu, legiuitorul a stabilit două grupe de aspiranți la autorizarea dreptului de semnătură si anume, specialiștii cu diploma de studii superioare de lungă sau scurtă durată din domeniul geodeziei si absolvenții cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de specializare profesională în domeniul geodeziei.

S-a mai reținut că cele două grupe nu se află într-o situație comparabilă, așa cum cere art. 1 alin.(3) din OG nr. 137/2000, diferențierea fiind făcută in funcție de studiile absolvite, iar nu toate situațiile în care persoanele sunt tratate diferențiat constituie fapte sau acte de discriminare.

În atare context, impunerea anumitor condiții pentru exercitarea profesiei de geodez, in funcție de forma de studiu absolvită, nu reprezintă fapte de discriminare, legiuitorul având posibilitatea de a reglementa organizarea si exercitarea anumitor profesii, elaborând acte normative speciale.

Astfel, este firesc ca, în funcție de nivelul studiilor absolvite, respectiv în funcție de pregătirea  profesională, între absolvenții de studii de lungă sau scurtă durată de specialitate și absolvenții cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de specializare profesionala, să existe o diferențiere în ceea ce privește dreptul de exercitare a profesiei, fără ca prin aceasta să se aducă atingere în vreun fel dreptului de acces la o profesie sau dreptului la muncă.

            Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.proc.civ.

            Prin motivele de recurs, reclamantul a arătat că instanța de fond a respins acțiunea reținând numai apărările pârâtului, în sensul că cele două grupe de aspiranți la autorizarea dreptului de semnătură necesar exercitării profesiei de geodez, descrise de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 16/2007 nu se află într-o situație comparabilă.

            Recurentul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât în vederea  termenului de judecată din data de 5 mai 2009, când a fost reținută cauza în pronunțare, apărătorul său ales a formulat o cerere de amânare, fiind în concediu de odihnă, cerere care însă a fost respinsă.

            S-a mai arătat de către recurent că sentința atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a reglementărilor evocate și în acțiune, în materia discriminării, în principal a prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată.

            Recurentul a indicat că deși nu pretinde ca persoanele din ce-a de-a doua categorie, în  care se și încadrează, trebuie să aibă dreptul de-a executa lucrări de aceeași complexitate cu cele efectuate de persoanele din prima categorie descrisă de legiuitor, solicită ca fiecare categorie să fie lăsată să își exercite profesia pentru care s-a pregătit. În opinia sa, deosebirea de tratament care constituie discriminarea apare atunci când această exercitare a profesiei, adică a dreptului la muncă pentru fiecare dintre cele două categorii de persoane aflate în situații comparabile nu se face în condiții de egalitate, numai pentru una dintre cele două categorii fiind impuse cerințe restrictive.

            În fine, recurentul a mai arătat că dreptul de a munci a fost grav afectat, chiar suprimat, pentru categoria de persoane prevăzută la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 16/2007, ca urmare a condițiilor inechitabile prevăzute în teza finală din textul de lege arătat, contrar celor reținute de instanța de fond, aceste prevederi fiind discriminatorii în sensul art. 2 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

            Recursul nu este fondat.

Prin hotărârea nr. 94 din 21 ianuarie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a cărei anulare a fost solicitată de către recurentul reclamant s-a stabilit că dispozițiile art. 2 din  Legea nr. 16/2007, privind organizarea și  exercitarea profesiei de geodez precum și a celor corespunzătoare din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Geodezilor din România și de exercitare a profesiei de geodez (art. 49 și art. 70 pct. 4) nu sunt discriminatorii în sensul O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că prevederile  invocate de reclamant, cuprinse în Legea nr. 16/2007, ce stabilesc cadrul legal privind condițiile ce trebuie îndeplinite de un geodez cu drept de semnătură, pentru a avea posibilitatea să exercite profesia de geodez ca profesie liberală, nu sunt discriminatorii în sensul O.G. nr. 137/2000, astfel că sunt neîntemeiate criticile ce vizează modalitatea în care, prin ambele hotărâri, au fost aplicate și interpretate respectivele texte de lege.

Potrivit art. 2 alin.(1) din Legea nr. 16/2001, profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român, precum și de cetățenii români care au obținut un astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene, denumiți în continuare geodezi. În alineatul 2 al aceluiași articol, se prevede că  profesia de geodez poate fi exercitată și de absolvenții cu studii postliceale de specialitate, sau de cursuri de specializare în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile prevăzute la alin. 1, pentru aceste persoane fiind necesare o experiență profesională de minimum 7 ani și promovarea unui examen standard de  absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alineatul (1).

Potrivit definiției legale a discriminării, dată de art.2 alin.(1) din OG nr.137/2000, rezultă că pentru a fi în prezența unui act de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- elementul material trebuie să reprezinte o acțiune de deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are la bază unul sau mai multe criterii de discriminare;

- scopul actului de discriminare ori efectul acestuia să privească folosința sau exercițiul unor drepturi;

- existența unui termen de comparație constând în situații analoage sau comparabile; altfel spus nu se poate pretinde că există discriminare decât dacă se dovedește că în situații comparabile alte  persoane au beneficiat de un tratament favorabil.

Este legală soluția primei instanțe, după cum corectă este și Hotărârea

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, diferențele de tratament reclamate, între cele două categorii expres enunțate în art.2 din Legea nr.16/2001, respectiv specialiștii cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată și absolvenții cu studii postliceale de specialitate sau de cursuri de specializare nefiind fapte de discriminare întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele mai sus arătate.

Cele două categorii prevăzute și reglementate în art.2 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.16/2007 se diferențiază prin nivelul studiilor absolvite și al pregătirii profesionale astfel încât nu se poate  susține că distincțiile și diferențierile stipulate de legiuitor, în ceea ce privește exercitarea profesiei de geodez, nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, după cum constant s-a reținut și în jurisprudența CEDO, diferența de tratament instituită nefiind discriminatorie și de natură a aduce atingere dreptului la muncă, întrucât a distinge nu înseamnă a discrimina[1].

Nici critica recurentului reclamant referitoare la pretinsa încălcare de către instanța de fond a dreptului său la apărare nu poate fi primită.

Actele și lucrările dosarului atestă că la primul termen de judecată acordat,  respectiv la  21 aprilie 2008, cauza a fost amânată tocmai în considerarea cererii pentru lipsă de apărare formulată de reclamant, cerere care fiind primită a condus la acordarea unui nou termen, pentru data de 5 mai 2008.

Totodată, la primul termen de judecată instanța de fond a dispus și comunicarea către reclamant a unui exemplar de  pe întâmpinarea formulată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

            La data de 5 mai 2008 instanța de fond, primind o nouă  cerere de amânare, formulată de astă dată de apărătorul reclamantului, justificată de faptul  că se află în concediul legal de odihnă, a respins cererea depusă, motivat de împrejurarea că în cauză a mai fost acordat un termen pentru lipsă de apărare, însă a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2008, tocmai pentru a da posibilitatea părții reclamante de a depune note scrise.

            Înalta Curte reține astfel, că nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului, mai cu seamă că potrivit art. 156 C.proc.civ., instanța poate da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

            În plus, după cum s-a arătat deja, în cauza de față, instanța nu a mai acordat cel de-al doilea termen solicitat pentru lipsă de apărare, în schimb a amânat pronunțarea pentru depunerea de note scrise, nefiind desigur imputabilă instanței de fond modalitatea în care apărătorul reclamantului a ales să asigure clientului său asistența legală solicitată.

            Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.

 

 

---