Procedura de citare viciată. Acoperirea viciului de procedură. Consecințe asupra soluției de anulare a cererii ca netibrată.

C. proc. civ. art. 89 alin. (2)

Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (2)

 

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Anularea acțiunii

                             Citație

                             Timbrare. Insuficiența timbrării

                             Viciu de procedură. Acoperire

 

Prin înfățișarea părții în instanță la termenul sorocit pentru judecată, în temeiul art. 89 alin. (2) din Codul de procedură civilă, viciul procedurii de citare este acoperit. Efectul de acoperire a nulității actului de citare nu poate fi însă extins și asupra lipsei notificării părții asupra obligației de achitare a taxei judiciare de timbru.

 

            Astfel, acțiunea nu poate fi anulată pe considerentul că deși reclamantul a fost citat cu mențiunea timbrării, acesta nu s-a conformat obligației prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, în această situație instanța fiind datoare să acorde termen pentru îndeplinirea obligației legale.

 

I.C.C.J. , Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 1200 din 21 martie 2008

 

            Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul CC a formulat contestație la Decizia de returnare de pe teritoriul României nr.16/5528 din 12.06.2007 emisă de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative – Autoritatea pentru Străini.

            În motivare a expus pe larg argumentele pentru care consideră că trebuie să i de acorde dreptul de ședere pe teritoriul Românei.          În drept, a invocat dispozițiile O.U.G. nr.194/2002.

            Prin sentința nr.1970 din 15.08.2007, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului CC.

            Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere în anularea actului administrativ vătămător pentru care era obligat să timbreze în cuantumul prevăzut de art.3 alin. (4) din Legea nr.146/1997 și că, deși a fost citat cu această mențiune, nu s-a conformat obligației prevăzute de legea indicată.

            Împotriva acestei sentințe CC a declarat recurs.

Recurentul susține că a aflat despre obligația de a timbra cererea de chemare în judecată la termenul din 15.08.2007 când a solicitat instanței să dispună strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a putea face dovada achitării taxei judiciare de timbru. Arată că s-a prezentat cu chitanța doveditoare dar ședința se încheiase, iar la registratura Curții de Apel București, în ziua respectivă (miercurea), nu era program de lucru cu publicul, astfel că nu a avut posibilitatea să încunoștiințeze instanța.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul MIRA – Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât art.1 din Legea nr.146/1997 dispune că toate acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse timbrării, mai puțin cele exceptate expres, în categoria cărora nu poate fi inclusă contestația formulată de recurentul-reclamant.

Examinând cu prioritate, potrivit art.137 alin. (1) Cod procedură civilă, admisibilitatea recursului de față, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art.82 alin.(2) din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor, republicată, modificată și completată, hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva deciziei de returnare, este irevocabilă.

În cauză însă, din modul în care este formulată cererea de chemare în judecată, rezultă că are un obiect mai complex, în sensul că pe lângă anularea Deciziei nr.165528 din 12.06.2007 emisă de Serviciul 2 pentru Străini al municipiului București, mai vizează și acordarea dreptului de ședere permanentă.

Așa fiind, rezultă că sentința pronunțată de curtea de apel este supusă recursului în condițiile dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv a art.20 alin.(1) din Legea nr.554/2004, modificată și completată.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este fondat.

            Din practicaua sentinței civile nr.1970/ 15.08.2007 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal rezultă că cele susținute de recurent sunt reale. La prima strigare a cauzei, recurentul a solicitat lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.

            La reluarea dosarului s-a constatat numai prezenta pârâtului care a invocat excepția netimbrării acțiunii, ce a fost admisă de instanță.

            Verificând dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul CC, Înalta Curte constată că domiciliul acestuia este incomplet indicat, doar cu stradă și număr, lipsind mențiunea privind sectorul. Deși citația era nulă, potrivit art.88 alin.(2) din Codul de procedură civilă, prin înfățișarea părții în instanță viciul de procedură a fost acoperit – art.89 alin.(2) Cod procedură civilă.

            Totuși, având în vedere că abia în ședință publică i s-a adus la cunoștință, în condițiile art.20 alin.(2) din Legea nr.146/1997, suma datorată cu acest titlu, instanța trebuia să acorde un termen pentru îndeplinirea obligației legale.

            La această concluzie conduce interpretarea coroborată a dispozițiilor cuprinse în art.20 alin.(3) din Legea nr.146/1997 și art.89 alin.(2) teza finală din Codul de procedură civilă.

             De altfel, în recurs, recurentul a atașat în original, chitanța nr.7295359/1 eliberată de C.E.C. la data de 15.08.2007, ora 10.49, demonstrând achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.

            Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.(5) Cod procedură civilă recursul a fost admis, sentința casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.