Primire în avocatură cu scutire de examen. Consilier juridic. Desfacere nelegală a contractului de muncă. Efecte asupra vechimii în specialitate juridică.
Legea nr. 51/1995, art. 16
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Avocatură
Consilier juridic
Contract de muncă. Desfacere nelegală
Hotărâre judecătorească. Efecte
Vechime în specialitate juridică
Perioada cuprinsă între data la care unui consilier juridic i-a fost desfăcut contractul de muncă și data la care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intră în calculul vechimii de 10 ani prevăzută de art. 16 din Legea nr. 51/1995, pentru primirea în avocatură cu scutire de examen.
Efectul repunerii părților în situația anterioară avut de hotărârea judecătorească, echivalând cu ștergerea tuturor consecințelor pe care le-a produs decizia de desfacere a contractului de muncă, face să fie irelevantă împrejurarea că recurentul n-a prestat efectiv activitatea de consilier juridic, această situație datorându-se unei situații independente de voința lui, generată de un act nelegal al angajatorului.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2723 din 25 mai 2007
Prin sentința nr.137 din 1 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul IS prin care, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Dolj, solicita anularea deciziilor nr.1367/2003 și nr.9074/2003 emise de prima pârâtă și obligarea pârâților să aprobe cererea sa de primire în avocatură cu scutire de examen, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nerespectarea dispozițiilor art. 29-33 din Statutul profesiei de avocat, în sensul că avizul Baroului Dolj nu a fost precedat de faptele și documentele menționate de lege, nu constituie un motiv de nulitate a deciziei Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România, întrucât nu sunt prevăzute sancțiuni în acest sens.
A mai reținut instanța de fond că la dosarul cauzei au fost depuse atât raportul avocatului raportor, cât și avizul Baroului Dolj, neavând relevanță că acesta a fost inserat în procesul verbal și nu separat.
Cu privire la condiția vechimii, s-a reținut că perioada 1975 – 1990, în care reclamantul a funcționat ca ofițer în cadrul U.M. 05029 Craiova, nu poate fi asimilată cu munca juridică, prevederile Decretului nr.546 din 30 decembrie 1992 invocate de reclamant, neavând relevanță în contextul Legii nr.51/1995, republicată.
Reclamantul a declarat recurs, arătând că actele administrative supuse controlului de legalitate sunt lovite de nulitate pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege și că vechimea în activitatea juridică i-a fost stabilită greșit, în sensul că nu s-a ținut seama de prevederile Decretului nr.546/1972 și nu au fost luate în calcul perioadele în care și-a desfășurat activitatea pe bază de convenții de prestări servicii.
De asemenea, a arătat că în mod nelegal nu a fost luat în considerare intervalul de timp în care a avut contractul de muncă desfăcut, în condițiile în care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recursul reclamantului a fost respins ca nefondat prin decizia nr.4828/ 11 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Această decizie a fost anulată prin decizia nr.862/ 9 februarie 2007, fiind considerat întemeiat motivul de contestație în anulare prevăzut de art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, constând în necercetarea, de către instanța de recurs, a motivului referitor la încălcarea prevederilor Decretului nr.546/1972 și valoarea probatorie a documentelor depuse la dosar pentru stabilirea vechimii recurentului în munca juridică.
Rejudecând recursul, în limitele motivului omis, Înalta Curte îl constată întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art.16 alin. (2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrative atacate, poate fi primit în profesie, la cerere, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că în urma verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, conform procedurii prevăzute de art.29-32 din Statutul profesiei de avocat, avocatul – raportor din cadrul Baroului Dolj a reținut că recurentul-reclamant avea o vechime de 9 ani și 2 luni, desfășurată în următoarele perioade: 01.10.1991 – 01.04.1992 – consilier juridic la SPS; 01.04.1992 – 17.03.1997 – jurist (șef serviciu contencios) la SPS și începând cu 26.02.1999 – jurist (șef serviciu contencios) la Sucursala P Craiova.
În raport s-a menționat că perioada 1975 – 1990, când reclamantul a lucrat ca ofițer activ, nu poate fi recunoscută ca vechime în muncă juridică, în temeiul art. 1 din Decretul nr.546/1972, deoarece nu sunt îndeplinite condiția ca indicatoarele de studii și vechime să prevadă obligativitatea studiilor superioare juridice.
În fine, avocatul – raportor a reținut că în perioada 17.03.1997 – 26.02.1999, reclamantul a avut contractul de muncă desfăcut și nu a prestat efectiv muncă juridică.
Analizând legalitatea deciziilor intimatei-pârâte, sub aspectul condiției de vechime prevăzute de art.16 alin. (2) lit.b) din Legea nr.51/1995, instanța de fond a reținut că prevederile Decretului nr.546/1972, în temeiul cărora recurentul-reclamant susținea că perioada în care a funcționat ca ofițer în cadrul U.M.05029 este asimilată cu munca juridică, nu au relevanță juridică în contextul Legii nr.51/1995, întrucât reclamantul nu a prestat efectiv o activitate cu caracter juridic.
Referitor la perioada 17.03.1997 – 26.02.1999, în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în baza unor convenții de prestări servicii, instanța de fond a luat în considerare numai efectele a două convenții, înregistrate la Camera de Muncă (nr.326/ 6.03.1998) sau Inspectoratul Teritorial de Muncă (nr.3936 din 25.04.2001).
Cu privire la această perioadă, reclamantul solicitase însă, în principal, să-i fie luată în calcul ca efect al deciziei nr.220/R/1999, prin care Curtea de Apel Pitești a anulat o decizie de desfacere a contractului de muncă și a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior.
În acest sens, Înalta Curte constată că într-adevăr, prin decizia nr.220/R/ 21.01.1999, Curtea de Apel Pitești – Secția civilă, admițând recursul formulat de IS împotriva deciziei civile nr.2513/ 13.11.1997 a Tribunalului Gorj, a casat decizia, iar pe fond a admis contestația, a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă nr.873 din 12 martie 1997 emisă de SPS și a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior (consilier juridic), cu plata drepturilor bănești prevăzute de art.136 din Codul muncii în vigoare la data respectivă.
Repunerea părților în situația anterioară concedierii nelegale, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este echivalentă cu ștergerea tuturor consecințelor pe care le-a produs decizia de desfacere a contractului de muncă al recurentului-reclamant, inclusiv în ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitatea juridică.
Având în vedere această împrejurare, neluarea în considerare, de către instanța de fond, a efectelor anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă asupra vechimii recurentului-reclamant în funcția de consilier juridic impune reformarea sentinței, în condițiile art.3041 Cod procedură civilă.
Nu poate fi reținută apărarea intimaților-pârâți, în sensul că în perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și data anulării acesteia, recurentul-reclamant nu a prestat efectiv activitatea de consilier juridic, pentru că această situație s-a datorat unei împrejurări independente de voința lui, generate de un act nelegal al angajatorului.
Cum perioada menționată este, ea singură, în măsură să acopere diferența până la vechimea de 10 ani prevăzută de art.16 alin.2 lit.b) din Legea nr.51/1995, examinarea celorlalte argumente, legate de efectele juridice ale Decretului nr.546/1992 și ale convențiilor civile de prestări servicii a devenit de prisos.
În consecință, Înalta Curte a admis recursul și modificând sentința atacată, a admis acțiunea reclamantului și a obligat intimații-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.