. Refuz nejustificat de soluționare a cererii. Acțiune în stabilirea vinovăției funcționarului vinovat. Condiții de admisibilitate.
Legea nr. 554/2004, art. 16
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Act administrativ asimilat
Admisibilitatea acțiunii
Introducerea în cauză a funcționarului
Prejudiciu. Plata despăgubirilor.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererile în justiție prevăzute de această lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.
Persoana care se încadrează în ipoteza prevăzută de art, 16 se află într-o situație specială, respectiv cea de funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiilor profesionale specifice, astfel că stabilirea răspunderii sale și obligarea la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică este strâns legată de examinarea legalității actului administrativ și urmează aceeași procedură de judecată.
Este inadmisibilă astfel acțiunea formulată în temeiul articolului 16 din Legea nr. 554/2004, îndreptată exclusiv împotriva funcționarului, fără atacarea în instanță a actului administrativ (sau a actului administrativ asimilat) pretins vătămător, cu chemarea în judecată a autorității publice emitente a acestuia.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 3084 din 15 iunie 2007
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul SS a chemat în judecată pe pârâții DL, în calitate de președinte al Curții de Apel B, IG, în calitate de Președinte al CSM și MT, inspector șef al inspecției judiciare, Serviciul de Inspecție judiciară pentru judecători din cadrul CSM, solicitând obligarea pârâtului DL la plata unei penalități în favoarea bugetului de stat de 10.000 Ron pentru încălcarea cu rea-credință a obligațiilor sale legale, în temeiul art. 96 alin. (2), art. 97 din Legea 303/2004 și art.998 Cod civil, obligarea pârâtului IG să-i răspundă personal petiției sale nr. 46/21/24.08.2006 cu obligarea la plata de penalități în favoarea bugetului statului de 10.000 Ron pentru încălcarea cu rea-credință a obligațiilor sale, să oblige pe toți lucrătorii instituției cu drept de semnătură să treacă numele clar și să dispună măsuri de înregistrare a tuturor documentelor care intră și ies din instituție, fără excepție, la Registratura generală, în temeiul art. 4 și 11 din OG 27/2002, art. 16 din Legea 554/2004, art. 71 lit. a) din Hotărârea CSM nr. 326/2005 și art. 998 C.civ și obligarea pârâtei MT la plata de penalități în favoarea bugetului statului de 10.000 Ron pentru încălcarea cu rea-credință a obligațiilor sale, în temeiul art. 11 din O.G. 27/2002, art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată și art. 998 C.civ. .
De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata unei penalități în favoarea sa, de câte 1 Ron fiecare, în temeiul art. 998 C.civ.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul DL, în calitate de Președinte al Curți de Apel București a deturnat cererea sa, prin care solicita să transmită către CSM – secția pentru judecători materialul probator al incompetenței profesionale a persoanei care a stabilit greșit cuantumul taxei de timbru. Referitor la pârâtul IG reclamantul a arătat că deși prin răspunsul nr. 1.153/IJ/1.078/SIJ/21.08.2006, inspectorul șef al inspecției judiciare, recunoaște că nu are competența legală de a soluționa petiția, acesta în loc să o prezinte Secției pentru judecători a C.S.M., emite un așa-zis răspuns - nr.46/22/05.09.2006 arătând că a fost transmisă de către pârât exact persoanei a cărei activitate ilegală era incriminată, respectiv inspectorului șef al inspecției judiciare - Serviciul de inspecție judiciară pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu încălcarea dispozițiilor legale arătate.
Privitor la inspectorul șef al inspecției judiciare, Serviciul de Inspecție Judiciară pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantul a arătat că acesta a încălcat cu rea-credință legea, știind că nu ar fi putut să răspundă el unei petiții în care era vizat critic.
Prin întâmpinare, pârâtul CSM a invocat excepția de inadmisibilitate arătând că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 194 din 23 ianuarie 2007, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile și totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul SS ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile prin scrisoarea din data de 05.09.2006 astfel încât excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile nu este întemeiată. .
A mai reținut că reclamantul a solicitat cu scrisoarea nr.46/13/12.07.2006 Curții de Apel B să înainteze CSM - Secția Judecători, materialul probator al incompetenței profesionale a persoanei care a stabilit greșit cuantumul taxei judiciare de timbru, prin încheierea dată în camera de consiliu în data de 13.06.2006 în același dosar. Prima instanță a constatat că prin adresa nr.7108/C/26.07.2006, Curtea de Apel B a comunicat reclamantului că materialul a fost transmis, cu adresa nr.7109/C/2006 Inspecției Judiciare a CSM spre a aprecia asupra măsurii ce se impune, conform legii.
A apreciat că potrivit art. 43 lit. a) din Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, inspectorii Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători au, printre altele, atribuția de a efectua verificări la instanțele de judecată, în legătură cu respectarea normelor procedurale privind primirea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunțarea, redactarea și comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanțele competente, punerea în executare a hotărârilor penale și civile și informează conducerea Consiliului despre deficiențele constatate, formulând propuneri adecvate.
În aceste condiții a reținut instanța de fond că, în mod corect petiția a fost înaintată Serviciului de Inspecție Judiciară pentru judecători din cadrul CSM astfel încât primul capăt de cerere îndreptat împotriva pârâtului DL este neîntemeiat, neputându-se reține o încălcare a obligațiilor sale legale și nici a condițiilor răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește capetele de cerere 2.1-2.4, formulate împotriva IG, în calitate de președinte al CSM, Curtea de Apel București a reținut că prin adresa nr. 1.153/IJ/1.078/SIJ/21.08.2006, Serviciul de inspecție judiciară pentru Judecători din cadrul C.S.M. a răspuns petiției reclamantului adresată președintelui Curții de Apel București și înaintată către C.S.M., prin aceeași adresă răspunzându-se și scrisorii nr. 46/21/24.08.2006.
A concluzionat instanța de fond că reclamantul nu a făcut dovada că a fost vătămat în drepturile sau interesele sale urmare a aplicării Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, iar pe de altă parte, că adresele de răspuns la scrisorile formulate de reclamant purtau semnătura Inspectorului Șef Serviciului de inspecție judiciară pentru Judecători, neexistând obligația legală ca semnătura să fie efectuată „în clar”.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs.
Recursul este nefondat.
Conform art.16 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, „cererile în justiție prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate și personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul, ori după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere”.
Prevederile legale invocate nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor și nici principiul egalității în fața legii și a autorităților publice.
Persoana care se încadrează în ipoteza prevăzută de art.16 se află într-o situație specială, respectiv cea de funcționar public, se află în exercitarea atribuțiilor profesionale ale funcționarului, astfel că stabilirea răspunderii sale și obligarea la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică, este strâns legată de examinarea legalității actului administrativ și urmează aceeași procedură de judecată.
Se constată astfel că din perspectiva legii contenciosului administrativ, acțiunea poate fi formulată împotriva autorității publice care nu i-a soluționat reclamantului în termen ori a refuzat nejustificat soluționarea unei cereri sau ipoteza atacării actului emis de autoritatea publică.
În cauză, se constată că reclamantul sesizând instanța de contencios administrativ a formulat cerere împotriva persoanelor fizice care a apreciat că se fac vinovate de refuzul de a rezolva cererile referitoare la un drept recunoscut de lege, solicitând și plata de penalități în favoarea bugetului statului însă nu a înțeles să cheme în judecată și CSM sau Curtea de Apel B.
Din perspectiva acestor considerente, acțiunea reclamantului era inadmisibilă.
Recursul a fost respins ca nefondat.