Regim vamal suspensiv. Efecte juridice.
Legea nr. 141/1997, art. 122 alin. (1)
Cuprins pe materii: Drept vamal.
Indice alfabetic: TVA. Bază de calcul.
Regim vamal suspensiv. Efecte
Potrivit prevederilor art. 122 alin. (1) din Legea nr. 141/1997, „în cazul în care mărfurile aflate în regim de admitere temporară... sunt importate, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale de import”.
Data încheierii convenţiei de leasing sau clauzele stipulate de părţi cu privire la valoarea reziduală a bunului nu au relevanţă la modul de stabilire a bazei de calcul pentru TVA aferentă, în măsura în care declaraţia vamală de import a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 99/1999, ce a prevăzut o altă bază de calcul.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 1991 din 31 mai 2006
Notă: Legea nr. 141/1997 publicată în M.Of. nr. 180 din 01/08/1997 privind Codul Vamal al României a fost abrogată de Codul Vamal al României publicat în M.Of. nr. 350 din 19.04.2006
Reclamanta FCD București a solicitat anularea actului constatator nr.2239 din 22 noiembrie 2003 întocmit de Biroul Vamal Băneasa și exonerarea sa de obligaţia de a plăti suma de 358.756.509 ROL, reprezentând TVA aferentă achiziţionării unui autocar Volvo, în baza contractului de leasing încheiat la 14 ianuarie 1999 cu firma Volvo Bus Corporation.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 2 august 2003 a achitat TVA aferentă valorii reziduale a bunului achiziţionat în leasing, valoare stabilită la suma de 10.000 DEM prin contractul din 14 ianuarie 1999, dar a fost obligată nelegal să plătească această taxă calculată de autoritatea vamală la o altă sumă, reprezentând 20% din valoarea de intrare a bunului.
Prin sentinţa civilă nr.437 din 3 martie 2004, Curtea de Apel București a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că reclamanta nu a contestat actul unităţii vamale în procedura prevăzută de O.U. G. nr.13/2001.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr.2059 din 29 martie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Secţia de contencios administrativ și fiscal și a fost casată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanţă. Instanţa de recurs a reţinut că actul administrativ atacat a fost emis la data de 22 noiembrie 2003, după intrarea în vigoare a Legii nr.429/2003 de revizuire a Constituţiei României, care a înlăturat caracterul imperativ al procedurii prevăzute de O.U.G.13/2001, stabilind în art.21 alin.4 că jurisdicţiile administrative sunt facultative și gratuite.
În fond după casare, Curtea de Apel București- Secţia a VIII-a Contencios administrativ și fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr.1699 din 18 octombrie 2005, prin care a admis acţiunea, a anulat actul constatator nr.2239 din 22 noiembrie 2003 și a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 358.756.509 ROL, plătită în baza acestui act.
Instanţa de fond a apreciat că unitatea vamală trebuia să aplice dispoziţiile O.G. nr.51/1997 în forma în vigoare la data încheierii contractului de leasing, reglementare în raport de care reclamanta a plătit corect TVA calculată la valoarea reziduală a bunului stabilită prin contractul de leasing. Reţinând că acest contract a fost încheiat la 14 ianuarie 1999, instanţa de fond a considerat nelegal actul de stabilire a obligaţiei de plată pentru TVA calculată la procentul de 20% din valoarea de intrare a bunului, prin aplicarea prevederilor Legii nr.99/1999, de modificare și de completare a O. G. nr.51/1997.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală București, a declarat recurs.
Recurenta a susţinut că soluţia de anulare a actului constatator din 22 noiembrie 2003 este rezultatul aplicării greșite a dispoziţiilor art.61 alin.4 din Legea nr.141/1997, potrivit cărora, taxa datorată de intimată a fost corect calculată în baza art.25 din Legea nr.99/1999, intrată în vigoare anterior datei de 1 septembrie 1999, la care s-a depus declaraţia vamală de import.
Recursul este întemeiat.
La întocmirea actului constatator nr.2239 din 22 noiembrie 2003, autoritatea vamală a aplicat dispoziţiile art.25 din Legea nr.99/1999 cu privire la baza de calcul a TVA aferentă bunurilor achiziţionate printr-un contract de leasing.
Autoritatea vamală a avut în vedere că aceste prevederi legale, de modificare și de completare a O.G. nr.51/1997, erau în vigoare la 1 septembrie 1999, când societatea intimată a depus declaraţia vamală de import nr.15925 și a solicitat autorizarea regimului de admitere temporară. Termenul de închidere a regimului stabilit la data de 1 august 2003 nu a fost respectat de intimata-reclamantă, care a solicitat închiderea operaţiunii de import la 13 august 2003.
Bunul importat de intimata-reclamantă în baza contractului de leasing din 14 ianuarie 1999 s-a aflat astfel într-un regim vamal suspensiv, fiind incidente dispoziţiile art.122 alin.1 din Legea nr.141/1997, care prevăd că, în cazul importării bunului, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale de import.
Instanţa de fond nu a avut în vedere efectele juridice ale regimului vamal suspensiv sub care a fost plasat bunul importat de intimata-reclamantă, considerând eronat că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.99/1999 și că, TVA trebuia calculată de autoritatea vamală în raport de legislaţia în vigoare la data încheierii contractului de leasing.
În cauză nu aveau relevanţă data convenţiei de leasing sau clauzele stipulate de părţi cu privire la valoarea reziduală a bunului, întrucât declaraţia vamală de import a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr.99/1999, care a prevăzut o altă bază de calcul pentru TVA aferentă.
Potrivit art.61 alin.7 din Legea nr.141/1997, declaraţia vamală de import constituie titlu executoriu pentru urmărirea și încasarea drepturilor de import și corect a fost avută în vedere de autoritatea vamală la încheierea actului constatator privind diferenţa de TVA datorată de societatea intimată.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990, a respins acţiunea formulată de reclamantă.