Procuror financiar. Interpretarea noţiunii de „preluare” folosită în conţinutul O.U.G. nr. 53/2005. Analogie cu instituţia „transferului întreprinderii, al unităţii sau a unor părţi ale acesteia” reglementată de Codul Muncii.
O.U.G. nr. 53/2005
O.U.G. nr. 117/2003
Codul Muncii, art. 169
În urma revizuirii Constituţiei, atribuţiile jurisdicţionale din competenţa Curţii de Conturi a României fiind eliminate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi au fost date spre soluţionare, până la constituirea instanţelor judecătorești specializate, instanţelor judecătorești ordinare. Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activităţii jurisdicţionale a Curţii de Conturi de către instanţele judecătorești, noţiunea de „preluare” utilizată de legiuitor în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2005, noţiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituţia „transferului întreprinderii, al unităţii sau a unor părţi ale acesteia”, reglementată de Titlul IV, Capitolul V din Codul Muncii.
Astfel, în lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligaţiile ce fac parte din conţinutul raportului juridic născut cu ocazia preluării procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 169 din Codul Muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către alt angajator, salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile și obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau un raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral către cesionar.
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 2525 din 29 iunie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel București - Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul N.N. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie având ca obiect anularea adreselor 2913; 2921/2005 prin care i-au fost soluţionate nefavorabil contestaţiile formulate împotriva Ordinului nr. 1714/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie .
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 1714/2005 reclamantului, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, i-a fost stabilită corect indemnizaţia brută lunară, prin aplicarea coeficientului de multiplicare de 12,50 și majorării de 10% pentru vechime efectivă în funcţia de magistrat, plus un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 15% calculat la indemnizaţie.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că reclamantul face parte dintre procurorii preluaţi de Ministerul Public conform art. 8 din O.U.G. nr. 117/2003, ca urmare a reorganizării Curţii de Conturi, după verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei de procuror, potrivit art. 5 alin.2 din același act normativ.
În aceste condiţii, nu poate fi invocată instituţia transferului, din dreptul muncii și nici nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004, întrucât la data preluării reclamantul nu îndeplinea funcţia de magistrat.
S-a mai reţinut că, reclamantul a dobândit gradul de procuror fiind numit prin decret prezidenţial și nu a beneficiat de instituţia „promovării pe loc”, pentru a fi încadrat cu un coeficient specific Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond a constatat în mod greșit că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004.
Totodată, recurentul-reclamant a arătat că în sentinţa atacată a fost reţinută trunchiat decizia nr. 516/24 noiembrie 2004 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 3/3 ianuarie 2005, conform căreia procurorii financiari au continuat să funcţioneze pe lângă Curtea de Conturi, respectiv pe lângă structurile acesteia, care nu mai desfășurau activitate jurisdicţională, dar făceau parte din Ministerul Public.
În acest sens, recurentul-reclamant a invocat și prevederile art. 25 alin.3 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și produc efecte numai pentru viitor.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că în temeiul art. 1 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2005, procurorii financiari în funcţie la data intrării în vigoare a ordonanţei au fost preluaţi de Ministerul Public, iar noţiunea de preluare constă atât în transferul personalului, prin suplimentarea numărului de posturi, cât și transferarea cheltuielilor de personal aferente numărului de posturi, conform art. 3 alin. 1, 2 și 3 din actul normativ menţionat.
Așa fiind, devin aplicabile prevederile generale ale art. 169 din Codul Muncii, conform cărora salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unei părţi ale acesteia, către un alt angajator, potrivit legii, drepturile și obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă, existent la data transferului, fiind transferate integral cesionarului.
În consecinţă, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea cererii și anularea parţială a Ordinului nr. 1714/2005 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în sensul înscrierii coeficientului de multiplicare 13,00, corespunzător gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 iunie 2000, intimatul pârât a arătat că instanţa de fond a interpretat corect prevederile art. 1 alin.1 din O.UG. nr. 53/2005 și art. 5 alin.1 din O.U.G. nr. 117/2003, reţinând că în cauză este vorba despre o „preluare” a procurorilor financiari de către Ministerul Public, în temeiul normelor speciale menţionate, iar nu de un „transfer” supus normelor generale cuprinse în Legea nr. 303/2004 și Codul Muncii.
Intimatul-pârât a mai arătat că, la data preluării, recurentul-reclamant nu îndeplinea funcţia de magistrat, conform legii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004, iar pe de altă parte ar fi inechitabil ca procurori cu același grad să fie salarizaţi diferit.
Intimatul pârât a formulat și apărări privind capătul de cerere având ca obiect acordarea majorării pentru vechimea în magistratură, dar acestea exced limitelor devoluţiunii întrucât cererea de recurs nu cuprinde critici referitoare la acest aspect.
Recursul este fondat.
La data preluării sale de către Ministerul Public, în temeiul O.U.G. nr. 53/2005, recurentul -reclamant, în calitate de procuror financiar beneficia de coeficientul de multiplicare 13,00, corespunzător funcţiilor similare din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, potrivit art. 39 alin.2 din O.U.G. nr. 177/2000.
Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activităţii jurisdicţionale a Curţii de Conturi de către instanţele judecătorești, noţiunea de „preluare”, utilizată de legiuitor în O.U.G. nr. 53/2005, noţiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituţia „transferului întreprinderii, al unităţii sau a unor părţi ale acesteia”, reglementată de Titlul IV, Capitolul 5 din Codul Muncii.
În lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligaţiile ce fac parte din conţinutul raportului juridic născut cu ocazia „preluării” procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cu prinse în art.169 din Codul Muncii, în sensul că salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii, fiind transferate integral către cesionar toate drepturile și obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului.
O.U.G. nr. 117/2003 și O.U.G. nr. 53/2005 nu prevăd pur și simplu încetarea mandatului judecătorului sau procurorului financiar, așa cum susţine intimatul pârât, ci „preluarea” de către instanţele judecătorești sau de Ministerul Public.
Nu pot fi reţinute nici apărările privind inechităţile ce ar putea apărea între procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, întrucât în cadrul acestora funcţionează și procurori cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel promovaţi pe loc, cu salarizarea corespunzătoare, deși prestează aceeași activitate.
În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că instanţa de fond a interpretat greșit sensul noţiunii de „preluare” cuprinse în O.U.G. nr. 53/2005, motiv pentru care a admis recursul și a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii și anulării parţiale a Ordinului nr. 1714/2005 al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare aplicabil recurentului reclamant.