Act de control financiar. Societate pe acţiuni. Reorganizare judiciară. Majorări de întârziere și penalităţi adăugate creanţelor născute anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
Legea nr.64/1995, art.37, art.60 alin.(7), art.87
O.G. nr.38/2002, art.IV alin.(2)
Aceeași societate comercială nu poate fi controlată pentru aceeași perioadă și pentru aceleași impozite, dacă nu au apărut date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării primului control.
Potrivit reglementărilor contabile și fiscale, majorările de întârziere sunt asimilate dobânzilor din punctul de vedere al naturii și al rolului acestora, iar penalităţile constituie sancţiuni pentru întârzierea plăţilor, ambele reprezentând cheltuieli pentru debitor. Astfel, în temeiul dispoziţiilor art.87 din Legea nr.64/1995, coroborate cu dispoziţiile art.IV alin.(2) din O.G. nr.38/2002, majorările de întârziere și penalităţile nu pot fi adăugate crenţelor născute în sarcina unei societăţi comerciale anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr.1705 din 15 martie 2005
Notă: Instanţa a avut în vedere art.37 și art.60 alin.(7) din Legea nr.64/1995, astfel cum acestea au fost modificate prin O.G. nr.38/2002.
Prin acţiunea formulată la data de 17 februarie 2003, reclamanta S.C. ”M.” S.A. Vaslui a solicitat anularea deciziei nr.2/10 ianuarie 2003 emisă de Direcţia Generală de Control Contribuţii pentru Asigurări Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj din cadrul Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, a procesului-verbal de control încheiat de organele de control din cadrul Direcţiei Generale de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui, nr.1568/2002 și exonerarea de plata sumei de 41.271.460.768 lei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin procesul-verbal de control nr.236/2002, Direcţia Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui a verificat constituirea și încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor din bugetul de asigurări sociale și din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reţinând că nu se calculează majorări și penalităţi de întârziere în afara celor prevăzute în planul de reorganizare, făcându-se aplicarea art.37 din Legea nr.64/1995.
Ulterior, prin procesul-verbal nr.1568/2002 Direcţia Generală de Muncă și Solidaritate Socială în mod nelegal a recalculat majorări și penalităţi, deși reclamanta se afla în procedura de reorganizare judiciară, iar Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale - Direcţia Generală de Control Contribuţii pentru Asigurări Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj, în mod greșit, a respins contestaţia prin decizia nr.2/10 ianuarie 2003. Reclamanta a precizat că prin planul de reorganizare aprobat de creditori și confirmat de judecătorul sindic prin sentinţa civilă nr.58/2000 a Tribunalului Vaslui, data scadenţei obligaţiilor a fost stabilită, conform unui grafic, până în anul 2005, astfel încât la acestea nu se pot calcula majorări și penalităţi aferente anului 2002.
Prin sentinţa civilă nr.89/2003 a Curţii de Apel Iași acţiunea fost admisă.
Instanţa a reţinut că reclamata nu datorează penalităţile și majorările de întârziere la care a fost obligată deoarece a achitat la termen sumele prevăzute în planul de reorganizare și - pe de altă parte - conform art.37 din Legea nr.64/1995, reclamanta aflându-se în procedura de reorganizare, nu datorează aceste sume.
Împotriva sentinţei civile nr.89/2003 a Curţii de Apel Iași au declarat recursur Direcţia pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui și Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale.
În recursul Direcţiei pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui se arată că instanţa nu a avut în vedere adresa nr.5258/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, procesul-verbal din 29 noiembrie 2002 al Curţii de Conturi, Direcţia de Control Financiar Ulterior Vaslui și decizia nr.3678/2000 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ, acte în care se reţine că dobânzile și cheltuielile menţionate de art.37 din Legea nr.64/1995 nu se referă la majorări de întârziere și la dobânzi.
În recursul Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, se precizează că majorările de întârziere și penalităţile sunt datorate în baza O.G. nr.38/30 ianuarie 2002, respectiv art.53 de modificare a art.60 din Legea nr.64/1995, pct.7), care prevede: „pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalităţi conform legii speciale în materie, până la data achitării acestora sau, după caz, până la data intrări în faliment”.
S-a mai arătat că nu sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr.61/2002 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la data încheierii procesului-verbal de control nr.1568/27 noiembrie 2002.
Recursurile sunt nefondate.
Procesul-verbal de control nr.1568/27 noiembrie 2002 încheiat de Direcţia Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui a verificat perioada de activitate februarie 2000 - august 2002 a S.C. ”M.” Vaslui aflată în procedura reorganizării judiciare și a urmărit modul de constituire și virare a contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei pensiei suplimentare, contribuţiei fond agricultori, contribuţiei fond șomaj angajator, contribuţiei individuale fond șomaj. S-au calculat majorări de întârziere și penalităţi în cuantum de 41.271.460.768 lei.
Actul de control este nelegal, deoarece aceeași societate, pentru aceeași perioadă și pentru aceleași impozite a fost verificată prin procesul-verbal nr.236/4 octombrie 2002 încheiat de Direcţia Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui, act prin care nu s-au stabilit debite.
Potrivit art.19 din O.G. nr.70/1997, controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Cum pentru al doilea control nu au apărut date suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării primului control, care să modifice și să influenţeze rezultatele acestuia, procesul-verbal nr.1568/2002 este nelegal și în mod corect a fost anulat de instanţă.
Anularea actului se impunea și din perspectiva dispoziţiilor art.37 din Legea nr.64/1995 modificată prin O.G. nr.38/2002, care prevăd că „nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii....”.
Se constată că reclamanta, la data controlului, se afla în procedura reorganizării judiciare, iar debitele stabilite prin procesul-verbal atacat constau în majorări de întârziere și penalităţi, care erau interzise în mod expres de textul citat.
De altfel, art. 37 din Legea nr.64/1995, în redactarea anterioară modificării aduse prin O.G. nr.38/2002, prevedea în același sens, însă în termeni generici: „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate de la data deschiderii procedurii”.
Majorările de întârziere sunt asimilate dobânzilor din punctul de vedere al naturii și rolului acestora, penalităţile constituie sancţiuni pentru întârzierea plăţilor însă ambele reprezintă cheltuieli pentru debitor, în acest fel fiind calificate de reglementările contabile și fiscale.
Este reală susţinerea Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale în sensul că O.G. nr.38/30 ianuarie 2002 pentru modificarea Legii nr.64/1995, respectiv art.53 de modificare a art.60 din Legea nr.64/1995, pct.7) prevede că „pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalităţi de întârziere”. Însă, art.IV alin.(1) din O.G. nr.38/2002 stipulează că „procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor continua să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor și completărilor aduse Legii nr.64/1995 prin prezenta ordonanţă”.
Așadar, textul invocat de recurent nu are aplicabilitate, întrucât intimata reclamantă se afla în procedura reorganizării judiciare din anul 2000.
Susţinerile recurentei Direcţia pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui privind actele enumerate în motivarea recursului, nu pot fi reţinute. Conţinutul adresei nr.5258/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, procesul-verbal al Curţii de Conturi și decizia de speţă a Curţii Supreme de Justiţie, reprezintă aprecieri ale autorităţilor de la care emană referitoare la alte situaţii și nu la acea dedusă judecăţii.
Pentru considerentele expuse, procesul-verbal de control și decizia nr.2/2003 a Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale au fost anulate în mod corect de către curtea de apel, astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate.
Având în vedere că prin O.G. nr.86/2003 Ministerul Finanţelor Publice s-a subrogat în drepturile Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui s-a subrogat în drepturile Direcţiei pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui, decizia va fi pronunţată și faţă de aceste autorităţi publice.
Recursurile au fost respinse.