Răspundere disciplinară. Sancţiunea disciplinară a destituirii din funcţie. Lipsa cercetării prealabile și a audierii funcţionarului. Lipsa propunerii sancţiunii disciplinare de către Comisia de disciplină. Nelegalitatea ordinului de destituire din funcţie.
Potrivit art. 70 pct. 5 din Legea
nr.188/1999, sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea
prealabilă a faptei imputate și după audierea funcţionarului public.
Pe de altă parte, conducătorul autorităţii publice nu poate aplica sancţiunea
destituirii din funcţie, în absenţa unei propuneri din partea comisiei de
disciplină, conform art. 72 din Legea nr.188/1999.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr.705 din 19 februarie 2004
Reclamanta T.C. a solicitat anularea deciziei nr.508 din 22 mai 2002 emise de Direcţia Generală a Vămilor; reintegrarea în funcţia deţinută anterior, aceea de controlor pentru datoria vamală la Biroul pentru control și vămuire la frontieră (Băneasa), precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod greșit, i s-a desfăcut contractul de muncă, în baza dispoziţiilor art. 99 lit. h) din O.G.nr.16/1998 privind Statutul personalului vamal, întrucât la 1 noiembrie 2000, ea a fost numită funcţionar public și apoi a depus jurământul, astfel că raportul său juridic de muncă cu pârâta este guvernat de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
S-a mai susţinut că măsura s-a dispus cu nerespectarea dispoziţiilor legale, respectiv nu au avut loc cercetarea prealabilă a faptei și audierea sa de către comisia de disciplină constituită la nivelul Direcţiei Generale a Vămilor. Pe de altă parte, nici pe fond actul atacat nu îndeplinește condiţiile de validitate, din moment ce nu sunt menţionate în concret faptele ce constituie abaterea disciplinară.
Curtea de Apel București, secţia contencios administrativ a respins acţiunea reclamantei.
S-a reţinut că la data de 24 aprilie 2002, Direcţia Generală a Vămilor a efectuat un control, pentru perioada 1 ianuarie 1999 – aprilie 2002, cu privire la legalitatea regularităţii și conformităţii operaţiunilor vamale, identificarea gestiunii defectuoase și a fraudelor financiare. Cu această ocazie, echipa de control a stabilit că, reclamanta, care, conform fișei postului, avea ca atribuţii de serviciu „controlul financiar preventiv”, nu și–a îndeplinit aceste atribuţii de acordare a vizei de control financiar preventiv numai după achitarea de către importator a datoriei vamale aferente mărfii introduse în ţară și după verificarea documentelor de plată; astfel că, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a produs un prejudiciu bugetului statului de 2.919.944.689 lei, reprezentând drepturi vamale neachitate.
La data de 11 aprilie 2002, reclamanta a dat o notă explicativă, în care a arătat că responsabilul financiar se afla la sediul central al vămii de unde transmitea telefonic datele cerute de controlorii de la punctele de vamă, inclusiv existenţa ordinelor de plată; că, verificarea existenţei ordinelor de plată ale agenţilor economici care derulau operaţiuni prin punctele de vamă nu a fost posibilă, datorită modului de lucru impus de responsabilul financiar; că nu a pus niciodată la îndoială datele furnizate și a mai arătat că nu avea ca atribuţii de serviciu referitoare la valoarea declaraţiei vamale în detaliu, întrucât nu exista un ordin de serviciu în acest sens.
Prin raportul de audit, întocmit la 30 aprilie 2002, s-a concluzionat că persoanele împuternicite cu efectuarea controlului financiar preventiv din cadrul Biroului Vamal de Control și Vămuire la frontiera Băneasa, printre care și reclamanta T.C., nu au respectat prevederile art. 21 lit.b din decizia nr. 946 din 26 septembrie 1997 privind aprobarea Normelor tehnice de completare, utilizare și tipărire a declaraţiei vamale în detaliu și nu au respectat nici prevederile art. 73 din H.G. nr. 626/1997 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal.
Raportorul de audit a recomandat aplicarea unei sancţiuni, conform art. 99 lit. h) din O.G. nr. 16/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 74/2002, reclamantei, iar directorul general, luând cunoștinţă de aceste împrejurări, a emis decizia nr. 508 din 22 mai 2002, prin care reclamantei i s-a desfăcut contractul de muncă.
În ce privește apărarea reclamantei referitoare la cercetarea abaterii de către Comisia de Disciplină constituită la nivelul Direcţiei Generale a Vămilor, s-a reţinut că această comisie a fost desfiinţată, astfel că se aplică prevederile O.G. nr. 16/1998, care derogă de la cele generale din Legea nr.188/1999.
S-a reţinut, apoi, că, în cauză, a fost efectuată cercetarea prealabilă; că, iniţial s-a întocmit un proces-verbal de contravenţie, în baza căruia reclamanta a semnat un angajament de plată; amenda stabilită nu s-a aplicat însă, deoarece, s-a extins controlul și s-a întocmit referatul de audit care a condus la aplicarea sancţiunii.
De asemenea, s-a reţinut că, prin nota explicativă dată de reclamantă s-a îndeplinit și condiţia audierii prevăzute de art. 100 din O.G. nr. 16/1998.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă: întâi, că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.188/1999, nu ale O.G. nr.16/1998, întrucât este funcţionar public, nu angajată cu contract individual de muncă; în al doilea rând că, sancţiunea s-a aplicat fără audierea sa; în al treilea rând că, nu există o abatere disciplinară săvârșită de ea.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, la data de 1 noiembrie 2000, reclamanta T.C. a fost numită funcţionar public (respectiv controlor vamal pentru datoria vamală la Biroul Vamal pentru control vămuire la frontiera Băneasa) cu care ocazie a depus jurământul și a dobândit calitatea de funcţionar public.
Așadar, raportului juridic de funcţie care s-a născut între reclamantă și Direcţia Generală a Vămilor, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici, nu cele ale O.G. nr 16/1998 privind statutul personalului vamal, care este anterior legii organice.
Dispoziţiile Legii nr.188/1999, potrivit art. 5 din lege, se aplică tuturor funcţionarilor publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale, în măsura în care aceste statute nu dispun altfel.
Deci, situaţia juridică a persoanelor care au dobândit calitatea de funcţionar public, cum este și a reclamantei, este reglementată de legea-cadru, respectiv de Statutul funcţionarilor publici.
În cauză, din preambulul deciziei nr.508/2002, rezultă că directorul a emis-o pe baza raportului de audit nr. 23385 din 30 aprilie 2002, întocmit de Serviciul de Control de Audit Intern; că a fost avută în vedere și nota explicativă a reclamantei. Această notă este însă, anterioară raportului de audit și se referă la constatările organelor de control din Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană București în legătură cu anumite debite, pentru care s-a și întocmit un angajament de plată.
Or, potrivit art. 70 pct. 5 din Legea nr.188/1999, sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei imputate și după audierea funcţionarului public.
Dar, pârâta nu a respectat aceste dispoziţii legale, imperative, punând temei pe un raport de audit, în legătură cu care reclamanta nu a fost ascultată, precum și pe o notă explicativă dată de ea cu mult înainte de realizarea acţiunii de audit.
Apoi, conducătorul autorităţii publice a aplicat sancţiunea cea mai gravă a destituirii din funcţie a reclamantei, în absenţa unei propuneri din partea comisiei de disciplină, prevăzută de art. 72 din Legea nr.188/1999.
Faţă de cele menţionate, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală și netemeinică, întrucât actul administrativ atacat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative privind cercetarea prealabilă a faptelor imputate reclamantei și aplicarea sancţiunii disciplinare.
În consecinţă, recursul a fost admis ca fondat, sentinţa casată și pe fond admisă acţiunea, în sensul reintegrării reclamantei în funcţia deţinută anterior. Totodată, pârâta a fost obligată la plata drepturilor salariale faţă de reclamantă, începând cu data desfacerii contractului de muncă, până la reintegrarea efectivă.