Act diplomatic, exceptat de la controlul instanţei de contencios administrativ
Legea nr. 29/1990, art.2 lit.a) teza a
III-a
Notele diplomatice elaborate de Ambasada României fac parte din
categoria actelor diplomatice, deoarece sunt emise ca urmare a activităţii
diplomatice a statului. Acest gen de acte administrative intră sub incidenţa
art. 2 lit. a) teza a III-a partea a II-a din Legea nr. 29/1990, implicit
modificată prin Constituţie, astfel încât nu pot fi supuse controlului instanţei
de contencios administrativ.
I.C.C.J., secţia de
contencios administrativ și fiscal,
decizia nr. 1303 din 30
martie 2004
Prin acţiunea formulată la data de 28 martie 2003 și ulterior precizată la data de 22 aprilie 2003, reclamanţii C.C., C.CR., C. G. și C. A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Interne – Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea pentru Străini – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei și Ministerul Afacerilor Externe, solicitând: anularea parţială a actului administrativ „Nota nr. 1270/2 mai 2001” emis de Ambasada României din Berlin, în ce privește pe reclamanţi, care nu trebuie să figureze în acest act; recunoașterea dreptului legal al reclamanţilor constând în refuzul acestora, în calitate de apatrizi, de a intra pe teritoriul României; repunerea în situaţia anterioară, în sensul de a fi readuși la bordul unei aeronave a Companiei Lufthansa; obligarea pârâţilor de a elibera reclamanţilor titlu de călătorie, precum și un înscris oficial prin care să constate refuzul lor de a intra pe teritoriul românesc; obligarea în solidar a pârâţilor la repararea pagubelor pricinuite reclamanţilor.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanţii au părăsit teritoriul României în anul 1990 și în anul 1992 au renunţat la cetăţenia română având calitatea de apatrizi cu domiciliul în Germania; că prin actul contestat, statul român, prin Ministerul de Interne, și-a dat acordul legal pentru îmbarcarea reclamanţilor în avionul Companiei Lufthansa cu destinaţia România, această măsură contravenind Convenţiei încheiate în anul 1998 între România și Germania; că această măsură se aplică numai persoanelor care au renunţat la cetăţenie după intrarea în vigoare a Convenţiei; că, deși reclamanţii s-au opus, au fost coborâţi pe teritoriul românesc la data de 10 martie 2003 și în continuare nu doresc să rămână în România.
Prin sentinţa civilă nr. 741/2003 a Curţii de Apel București, Secţia contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Instanţa a reţinut că actul în discuţie reprezintă doar expresia acceptului cu caracter umanitar al statului român de a permite accesul pe teritoriul său al reclamanţilor și nefiind vorba de un act administrativ, primul capăt de acţiune nu este fondat. S-a reţinut că sunt nefondate și celelalte capete de acţiune, deoarece acceptul reclamanţilor de a fi cazaţi în Centrul aflat în administrarea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi presupunea acceptul de a intra pe teritoriul României or, reclamanţii aveau posibilitatea să refuze acest lucru rămânând în zona de tranzit; că cererea de readucere la bordul unei aeronave a Companiei Lufthansa nu poate fi primită atâta vreme cât expulzarea a fost dispusă irevocabil de autorităţile germane; că reclamanţii nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de art. 110 lit. a) din Ordonanţa Urgenţă nr. 194/2002, astfel încât nu li se pot acorda titluri de călătorie; că, în urma respingerii acestor cereri nu se pot acorda despăgubiri, care nici nu au fost dovedite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen reclamanţii.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că actul atacat este un act administrativ, deoarece a fost emis de Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Berlin, iar Ministerul Afacerilor Externe este organ al administraţiei publice specializate; actul a fost emis în numele autorităţilor române și prin el se creează pentru cei vizaţi o situaţie juridică nouă; că pârâţii au încălcat prevederile Convenţiei din 1998 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 869/1998 prin acceptul exprimat prin „Nota 1270/2001” de a-i primi pe reclamanţi, deoarece Convenţia se aplică numai persoanelor care au renunţat la cetăţenia română după intrarea în vigoare a Convenţiei; că reclamanţii au fost duși în centrul de cazare peste voinţa lor; că acordarea „tolerării” se face numai la cerere, or reclamanţii nu au cerut și nu doresc să deţină statutul de „tolerat”; că accesul pe teritoriul României se face numai cu viză iar reclamanţii nu o solicită; că expulzarea reclamanţilor a fost ilegală, cu încălcarea Convenţiei din 1998, iar autorităţile române au achiesat la aceasta, precum și instanţa; că acceptul nu este „umanitar”, întrucât reclamanţii au fost aduși și sunt ţinuţi cu forţa pe teritoriul României.
Recursul nu este fondat.
Soţilor C.C. și CR li s-a aprobat la cerere renunţarea la cetăţenia română la data de 23 iulie 1993 prin Hotărârea Guvernului nr. 366/1993, iar copiii minori, G. și A., au pierdut cetăţenia română în temeiul art. 28 din Legea nr. 21/1991.
La data de 18 februarie 2003, autorităţile germane pentru străini au făcut cunoscut autorităţilor române că, pe data de 10 martie 2003 vor returna familia C., ai cărei membri au sosit pe Aeroportul Internaţional Otopeni, la data respectivă fiind însoţiţi de poliţiști germani. Familia C. a insistat să fie returnată în Gemania. Totuși, reclamanţii au acceptat să fie cazaţi în Centrul de cazare din str. Vasile Stolnicu nr. 15, ceea ce reprezintă acceptarea intrării pe teritoriul României. Autorităţile române au dispus acordarea tolerării pe teritoriul statului român a reclamanţilor, însă aceștia doresc returnarea în Germania, invocând încălcarea Convenţiei din anul 1998, Convenţie, care susţin că nu le este aplicabilă, deoarece se referă la persoanele care și-au pierdut cetăţenia după intrarea în vigoare a Convenţiei. Ca urmare, au înţeles să atace în justiţie actul intitulat „Notă” nr. 1270/2 mai 2001 emis de Ambasada României la Berlin, act prin care autorităţile române s-au declarat de acord cu accesul fără viză pe teritoriul României al persoanelor expulzate legal de către autorităţile germane, persoane printre care se află și reclamanţii.
Familia C. a fost expulzată de pe teritoriul Germaniei, astfel cum rezultă din actele depuse atât în dosarul de fond, cât și în dosarul de recurs.
Având în vedere că este vorba de măsura expulzării dispusă în mod irevocabil de către autorităţile germane, nu sunt aplicabile – și nu se poate face referire la – dispoziţiile Convenţiei dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul Federal de Interne al Germaniei cu privire la preluarea persoanelor apatride, din anul 1998.
Prin actul atacat de reclamanţi, statul român a manifestat disponibilitatea admiterii acestora pe teritoriul naţional datorită calităţii lor de foști cetăţeni români. Actul a fost adresat pe cale diplomatică autorităţilor germane.
Având în vedere aceste circumstanţe, actul intitulat „Notă” nr. 1270/2 mai 2001 al Ambasadei României la Berlin, adresat autorităţilor germane, circumscrie sferei „actelor diplomatice” care sunt emise ca urmare a activităţii diplomatice a statului. Acest gen de acte administrative intră sub incidenţa art. 2 lit. a) teza a III-a partea a II-a din Legea nr. 29/1990, implicit modificată prin Constituţie, astfel încât nu pot fi supuse controlului instanţei de contencios administrativ.
Ca urmare, primul capăt de cerere se impunea a fi respins.
Celelalte capete de cerere fiind indispensabil legate de prima cerere, nu puteau nici ele să fie admise, pentru că cererea principală a fost respinsă.
Cât privește solicitările reclamanţilor referitoare la statutul de „tolerat” acestea nu se puteau formula decât în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 194/2002.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.