Impozit pe profit și majorări de întârziere. Plată nedatorată.Restituirea la valoarea actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie. Principiul echităţii.
Restituirea plăţii
nedatorate, având în vedere necesitatea repunerii solventului în situaţia
anterioară, trebuie să cuprindă valoarea actualizată prin aplicarea indicelui
de inflaţie la zi.
Acordarea indicelui de inflaţie nu reprezintă altceva decât aplicarea
principiului echităţii care impune plasarea solventului în situaţia de a
beneficia de sumă ca și cum ar fi folosit-o el însuși, dacă n-ar fi fost
reţinută fără temei legal, știut fiind că plata făcută în astfel de condiţii nu
reprezintă altceva decât o îmbogăţire fără justă cauză.
Secţia de contencios
administrativ, decizia nr.7245 din 28 septembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr.110/2003 pronunţată în fond după casare cu trimitere spre rejudecare în baza deciziei civile nr.3636/2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C.”R.”SA Săvinești în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ și Ministerul Finanţelor Publice, cei doi pârâţi fiind obligaţi să restituie reclamantei suma de 2.950.259.592 lei, reprezentând actualizarea sumei plătită de aceasta cu titlu de impozit pe profit și majorări în baza actului de control din 6 octombrie 1994 anulat. Prin aceeași sentinţă pârâţii au fost obligaţi la 443.073.888 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de rejudecare a reţinut că suma achitată de reclamantă în baza actului de control ulterior anulat, urmează a fi restituită la valoarea actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie, tehnica de actualizare fiind stabilită pe două perioade: 8 mai 1998 – 28 ianuarie 1999 și 28 ianuarie 1999 la zi, conform expertizei contabile efectuate în cauză, avându-se în vedere suma restituită de pârâţi în valoare de 176.323.751 lei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ în nume propriu și pentru Ministerul Finanţelor Publice susţinând, în esenţă, că instanţa în mod greșit a reţinut că valoarea nominală de actualizat este suma de 885.888.799 lei în loc de 176.323.751 lei, această din urmă sumă reprezentând echivalentul sumei în dolari pe care intimata-reclamantă a plătit-o în baza actului de control anulat.
S-a susţinut, de asemenea, prin motivele de recurs că în mod nejustificat au fost acordate cheltuieli de judecată în cuantum de 443.073.888 lei, având în vedere munca depusă de avocat.
Recursul este nefondat.
Prin procesul-verbal de control nr.10731994 întocmit de recurenta-pârâtă
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ și menţinut de pârâtul Ministerul
Finanţelor Publice în urma parcurgerii căilor administrative jurisdicţionale,
intimata S.C.”R.” SA Săvinești a fost obligată
Obligaţia de plată a fost stabilită așadar în valută.
În ianuarie 1995 S.C.”R.” SA Săvinești achita suma de 176.323.751 lei reprezentând echivalentul în lei al sumei stabilite în sarcina sa în valută, la cursul valutar de la acea dată.
Ulterior, prin decizia nr.719/1997 a Curţii Supreme de Justiţie, actul de control și decizia Ministerului Finanţelor Publice au fost anulate irevocabil, reţinându-se că intimata-reclamantă nu datorează sumele reţinute.
Sub acest aspect, Curtea va reţine că prin anularea actului de control s-a constatat că suma reţinută drept impozit pe profit plus majorări de întârziere (105.065, 45 USD) nu are suport legal, ceea ce înseamnă că s-a făcut o plată nedatorată care trebuie să fie restituită conform principiului consacrat de art.992 și 1092 C. civ..
Cât privește întinderea obligaţiei de restituire, având în vedere necesitatea repunerii solventului în situaţia anterioară efectuării plăţii, aceasta trebuie să cuprindă valoarea actualizată cu indicele de inflaţie.
Acordarea indicelui de inflaţie nu reprezintă altceva decât aplicarea principiului echităţii care impune plasarea solventului (cel care a făcut plata nedatorată) în situaţia de a beneficia de sumă ca și cum ar fi folosit-o el însuși dacă n-ar fi fost reţinută fără temei legal, știut fiind că plata făcută în astfel de condiţii nu reprezintă altceva decât o îmbogăţire fără justă cauză.
De altfel, în același sens, în asemenea situaţii este și jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1 care protejează dreptul de proprietate.
Or, în cauza de faţă, în mod corect, instanţa de rejudecare a procedat la actualizarea sumei pe nedrept reţinute cu acordarea indicelui de inflaţie, plecând de la valoarea nominală de 885.888.800 lei, deoarece, așa cum s-a arătat, obligaţia de plată iniţial stabilită era în valută.
Astfel, actualizarea sumei reţinute s-a făcut pe două etape, respectiv 8 mai 1998 (data introducerii acţiunii de către reclamantă) – 28 ianuarie 1999 (data la care recurenţii-pârâţi restituie suma de 176.323.751 lei, plătită de reclamantă în anul 1995 în contul datoriei stabilite); și 28 ianuarie 1999 – la zi.
Valoarea nominală de 176.323.751 lei în mod legal a fost scăzută din valoarea totală a sumei ce trebuia restituită (ţinând cont de diferenţa în valută ce mai trebuia restituită), rezultând ca bază de calcul pentru actualizarea celei de-a doua etape suma de 885.888.800 lei.
Expertul desemnat în cauză a procedat la această tehnică de actualizare ţinând cont de faptul că obligaţia era stabilită în valută, și că indicele de inflaţie nu este același, diferind de la an la an.
Astfel, dacă în anul 1995, suma de 176.323.751 lei reprezenta echivalentul a 105.065,45 USD, în anul 1998 aceeași sumă în lei actualizată reprezenta 885.888.800 lei.
Având în vedere principiile mai sus invocate privind plata nedatorată și repunerea în situaţia anterioară a solventului, actualizarea sumei reţinute în lei ca echivalent al valutei datorate trebuie să reprezinte actualizarea cu indicele de inflaţie la zi așa cum s-a solicitat prin acţiunea formulată la 8 mai 1998.
Așa fiind, susţinerea recurentei în sensul că valoarea nominală care trebuia actualizată era de 176.323.751 lei este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată ca atare.
Tot astfel, neîntemeiată este și susţinerea recurentei cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 443.073.888 lei, ţinând cont de dispoziţiile art.274 C. proc. civ. în raport de care partea care cade în pretenţii suportă cheltuielile de judecată făcute de cealaltă parte. Suma acordată drept cheltuieli de judecată reprezintă taxe de timbru achitate, onorarii pentru experţi, precum și onorarii avocaţi.
Toate aceste cheltuieli au fost făcute în mai multe faze procesuale, dosarul parcurgând mai multe cicluri procesuale, respectiv 10 (fond, recurs, rejudecare, recurs), ceea ce justifică cuantumul acordat pe baza dovezilor existente la dosar.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.