Hotărâre de Guvern privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului în domeniul public al comunei. Legalitatea actului administrativ atacat. Lipsa titlului care să ateste proprietatea privată asupra imobilului. Neîndeplinirea condiţiei vătămării unui drept recunoscut de lege.
Legea nr. 29/1990, art. 1
Conform prevederilor art. 1 din Legea
nr. 29/1990 a contenciosului administrativ „Orice persoană fizică sau juridică,
dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un
act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de
a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa
instanţei judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea
dreptului pretins și repararea pagubei care i-a fost cauzată”.
Dat fiind faptul că reclamanta nu a prezentat vreun titlu valabil din care să
rezulte că este proprietara imobilului trecut în domeniul public al comunei, se
constată că nu are încă un drept care să-i fi fost vătămat, în sensul
dispoziţiilor sus-citate.
I.C.C.J.,
secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr. 7414 din 7 octombrie 2004
Prin acţiunea înregistrată la 5 mai 2003, reclamanta R.F. a chemat în judecată Guvernul României și Consiliul local al comunei Ilia, solicitând ca instanţa să dispună anularea parţială a H.G. nr.866 din 18 august 2002, în ce privește Centrul de Sănătate Ilia, cuprins în anexa la hotărâre la poziţia 11 a judeţului Hunedoara.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că imobilul ocupat de Centrul de Sănătate Ilia a fost proprietatea sa până în anul 1967 când s-a trecut abuziv în proprietatea statului.
Mai arată că a solicitat restituirea imobilului, în temeiul Legii nr. 112/1995, dar a primit o despăgubire mult sub cea reală, motiv pentru care a făcut contestaţie la Judecătoria Deva.
Menţionează că ulterior, în baza Legii nr. 10/2001, a formulat acţiune în restituirea imobilului, cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia care în prezent este suspendată în vederea atacării la instanţa de contencios administrativ a Hotărârii Guvernului nr.866/2002.
Susţine că prin această hotărâre, imobilul a fost trecut din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătăţii și Familiei în domeniul public al comunei Ilia, ceea ce face ca acesta să apară ca fiind inalienabil, insesizabil putând fi revendicat numai dacă nu face obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Consideră că prin desfiinţarea Centrului de Sănătate Ilia și menţinerea lui ca bază de diagnostic, există posibilitatea restituirii imobilului în natură.
Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, aceasta nefăcând dovada că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie.
În ce privește fondul cauzei, solicită ca acţiunea să fie respinsă, pentru că la adoptarea hotărârii, iniţiată de Ministerul Sănătăţii și Familiei, au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 și ale Regulamentului aprobat prinH.G. nr. 555/2001, precum și ale Legii nr. 213/1998.
Se mai arată că trecerea unor imobile în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale, se justifică prin aceea că fiecare comunitate locală urmărește dezvoltarea sectorului de ocrotire a sănătăţii pentru populaţia din acea comunitate.
Pe de altă parte, prin trecerea Centrului de Sănătate Ilia în administrarea Consiliului local al comunei Ilia nu se modifică scopul imobilului, pentru că în continuare se desfășoară o activitate de asistenţă medicală.
Și Consiliul local al comunei Ilia a formulat întâmpinare, solicitând ca acţiunea să fie respinsă ca nefondată, menţionând că până la apariţia altor reglementări legale sau anularea parţială a H.G. nr. 866/2003, consiliul local este obligat să respecte această hotărâre, că a preluat construcţiile revendicate de către reclamantă și că în acestea funcţionează Secţia Spitalului judeţean, cu mai multe profile, care deservește încă 8 comune învecinate.
Ministerul Sănătăţii și Familiei a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, Guvernul României, solicitând ca acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată, deoarece reclamantei nu îi sunt lezate nici interesul și nici dreptul de proprietate în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Se arată că Centrul de Sănătate Ilia s-a reorganizat ca Ambulatoriu de specialitate al Spitalului judeţean Deva, desfășurându-se în continuare o activitate de asistenţă medicală.
Menţionează și că este iniţiatorul hotărârii Guvernului.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială și de contencios administrativ,a admis acţiunea, dispunând anularea H.G. nr. 866/2002 în partea referitoare la Centrul de Sănătate Ilia, cuprinsă în lista anexă, la poziţia 11 a judeţului Hunedoara, menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii și respingerea cererii de intervenţie în interesul Guvernului, cerere formulată de Ministerul Sănătăţii și Familiei.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că Centrul de Sănătate Ilia a fost desfiinţat ca persoană juridică, iar structura funcţională, cu patrimoniul mobiliar, a fost preluată prin absorbţie de Spitalul judeţean Deva, situaţie în care sunt îndeplinite prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și, de aceea, reclamanta are interesul și calitatea procesuală de a solicita anularea actului contestat, pe calea contenciosului administrativ.
Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a declarat recurs împotriva sentinţei, în baza prevederilor art. 304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ., susţinând că motivarea instanţei cu privire la îndeplinirea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu este corectă, pentru că acest text de lege, ca și art.16 în ansamblul său, nu are aplicabilitate în cauză.
Consideră că instanţa trebuia să procedeze la analizarea temeiniciei și legalităţii hotărârii, numai din punct de vedere al legalităţii cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, dar pentru că încă nu i-au fost atestate, pe calea dreptului comun, drepturile asupra imobilului în discuţie, reclamanta nu avea calitate procesuală activă în prezenta cauză.
Susţine că drepturile asupra imobilului și procedura ce trebuie urmată sunt stabilite de dispoziţii speciale, instanţa de contencios administrativ pronunţându-se asupra dreptului reclamantei de a-i fi restituit imobilul în natură, aspect cu care nici nu a fost învestită, dar care este de competenţa instanţei de drept comun.
Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece hotărârea recurată este legală și temeinică, dată de o instanţă competentă.
Menţionează că pentru a fi împiedicată să beneficieze de dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin O.U.G. nr. 184/2002, care dă posibilitatea restituirii în natură, primarul comunei a propus ca bunul să fie trecut în domeniul public al comunei, deși nu prezintă interes public pentru că este în avansată stare de degradare.
Intimatul-intervenient Ministerul Sănătăţii a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie admis, iar pe fond să se respingă acţiunea, arătând că H.G. nr. 866/2002 a fost emisă în baza O.G. nr. 70/2002 și a Legii nr. 213/1998, ca urmare a necesităţii transmiterii unităţilor sanitare publice de nivel judeţean și local la consiliile judeţene și locale.
Susţine că instanţa a soluţionat cauza în baza prevederilor dreptului comun, nu a contenciosului administrativ, excedând cadrului juridic în baza căruia a fost învestită, fără să examineze legalitatea emiterii hotărârii, ci a soluţionat o revendicare.
Recursul este fondat.
Intimata-reclamantă a contestat trecerea Centrului de Sănătate Ilia din domeniul privat al Statului și din administrarea Ministerului Sănătăţii și Familiei în domeniul public al comunei Ilia și în administrarea Consiliului local Ilia, operaţiune prevăzută în anexa la H.G. nr. 866 din 16 august 2002, la nr. crt.11 – judeţul Hunedoara.
Susţine că imobilul în discuţie a fost trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, parte din el fiind folosită de Centrul de Sănătate Ilia până în momentul în care acesta, prin hotărârea contestată, a fost trecut în proprietatea publică a comunei Ilia și în administrarea consiliului local, cu toate că nu prezintă un interes public, fiindcă este în stare avansată de degradare și nu poate fi folosită.
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei care i-a fost cauzată”.
Intimata-reclamantă nu a prezentat vreun titlu valabil din care să rezulte că este proprietara imobilului în discuţie.
Dar, nici la momentul emiterii H.G. nr. 866/2002 nu se afla în posesia unui astfel de titlu.
Ca atare, se constată că nu are încă un drept care să-i fie vătămat, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, prin emiterea hotărârii guvernului.
Dreptul pe care îl pretinde poate fi rezolvat numai de către instanţa de drept comun, care va compara titlurile prezentate de părţi și apoi va stabili care dintre acestea poate fi avut în vedere cu prioritate la pronunţarea hotărârii.
De altfel, intimata-reclamantă a solicitat, pe calea dreptului comun, printre altele, restituirea în natură a imobilului, acţiune formând obiectul dosarului nr. 4485/2002 al Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, care a pronunţat sentinţa nr. 1379 din 18 septembrie 2002, prin care s-a admis în parte acţiunea, anulându-se o decizie a Centrului de Sănătate Ilia și dispunându-se restituirea în natură a unui teren și a construcţiilor în suprafaţă de 2562 mp.
Așa cum susţine și aceasta, cauza respectivă se află în prezent pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, în calea de atac a apelului, suspendată în momentul de faţă, dar care urmează să fie repusă pe rol în vederea continuării judecăţii.
În consecinţă, recursul a fost admis, iar pe fond acţiunea respinsă.