Impozit pe profit. Facilităţi/scutire pentru activităţile de producţie. Data aplicării
Durata beneficiului scutirii de impozit începe să curgă
de la data realizării și desfacerii producţiei, iar nu de la data primelor acte
de pregătire a activităţii, cum ar fi închirierea unui spaţiu sau
achiziţionarea unor materii prime necesare producţiei.
(Secţia de contencios administrativ,
decizia nr.656 din 18 februarie 2003)
Reclamanta SC ”V.I. ”SRL a solicitat anularea deciziei nr.1260 din 17 august 2001 a Ministerului Finanţelor Publice și a procesului-verbal de control încheiat de către D.G.F.P.C.F.S. Ilfov în 2001.
In motivarea acţiunii introductive reclamanta a învederat că și-a desfășurat activitatea de producţie – pentru care beneficia de o scutire pe un interval de 5 ani – cu începere de la data de 1 ianuarie 1995, iar nu cum în mod eronat s-a reţinut de la data de 5 august 1994, astfel că pentru perioada august 1999- decembrie 1999 nu datora impozit pe profit și majorările aferente, în cuantumul constatat prin actul de control.
Curtea de Apel București, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea.
Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, s-a arătat că până la începutul anului
1995 au fost desfășurate toate activităţile preparatoare declanșării
producţiei - închirierea spaţiului de producţie, achiziţionarea utilajelor
și a materiei prime etc. - producţia propriu zisă, urmată de
desfacerea acesteia, efectuându-se de la 1 ianuarie 1995.
Recursul este fondat.
Momentul important este cel al declanșării producţiei, deci cel al începerii activităţii productive, de care este legată recunoașterea facilităţilor fiscale prevăzute de lege.
Atât în faza procedurii prealabile cât și la prima instanţă s-a conchis că data începerii activităţii a fost stabilită printr-un act de control din anul 1996, care nu a fost contestat de către reclamantă.
Această constatare nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente:
1.Procesul-verbal respectiv a fost încheiat într-un moment cu mult anterior stabilirii de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice și Controlului Financiar de Stat – același care a efectuat și controlul din prezenta cauză - a naturii activităţii desfășurate de către reclamantă, și care a fost recunoscută drept activitate de producţie. Contribuabilul era îndreptăţit să tragă toate consecinţele fiscale favorabile din această recunoaștere, care nu a fost sub nici o formă contestată, iar nu să i se opună o constatare făcută pe o cale „incidentată”, cu patru ani în urmă, când chestiunea nu avea nici o relevanţă din punctul de vedere a regimului fiscal ulterior recunoscut. Din acea constatare a rezultat, în cele din urmă, o decădere / limitare parţială a unui drept încă nenăscut.
2.Constatarea din anul 1996 a organului fiscal nu poate conferi caracterul unei date certe și cu atât mai puţin nu poate fi privită ca având o forţă irefragabilă.
3.Dacă se acceptă ideea că din acel act s-au născut efecte juridice cu privire la atestarea momentului producţiei, valorificate mai apoi prin actul de control din prezentul litigiu, primul proces-verbal poate fi tratat drept un act prealabil actului administrativ principal – cel de impunere – și deci, potrivit principiilor aplicabile în această materie, atacabil odată cu actul principal cu care face corp comun în ce privește delimitarea perioadei de timp în care se aplică facilitatea fiscală.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta, neavând un interes juridic actual la data când s-a încheiat acel proces verbal nu ar fi avut temeiuri să-l atace.
4.In sfârșit, data începerii activităţii reclamantei nu poate fi confondată cu data începerii activităţii de producţie. Or, consecinţele pe plan fiscal sunt determinate de acest din urmă moment.
Intr-un argument subsidiar s-a susţinut că, oricum, data începerii activităţii de producţie coincide cu data facturii emise pentru achiziţionarea unei cantităţi de tablă de la Alprom Slatina. Acest fapt nu poate avea relevanţa care i s-a acordat, chiar cu titlu subsidiar, deoarece în acel moment nu erau încheiate activităţile pregătitoare, nu erau procurate utilajele, unitatea avea angajate numai două persoane; în plus, tabla fusese comandată pentru încheierea lucrărilor de amenajare la hala de fabricaţie, dovadă peremptorie în acest sens constituind-o cantitatea nesemnificativă, pentru un proces de producţie, a tablei achizionate.
Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se reţine ca bază operantă data preluată din procesul verbal din anul 1996.
Pe de altă parte, se constată că , în afara argumentului nepertinent mai înainte analizat, nu există nici o dovadă că activitatea de producţie ar fi început înainte de anul 1995.
Dimpotrivă, din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că spaţiul
de producţie a fost închiriat în luna septembrie 1994, că achiziţionarea
utilajelor a luat sfârșit în noiembrie 1994, că tot în cursul acelei luni
s-au încheiat lucrările de amenajare a spaţiului de producţie, că materialele
și materiile prime necesare procesului de producţie au fost procurate în cursul
lunilor noiembrie și decembrie 1994, că de la doi angajaţi în
anul 1994, s-a trecut în anul 1995 la 18 angajaţi, precum și că prima vânzare
de produse finite a avut loc în ultima decadă a lunii
ianuarie 1995.
Faţă de considerentele expuse, recursul a fost admis și s-a casat sentinţa atacată, iar în fond, s-au anulat actele atacate numai în ce privește obligarea societăţii reclamante la plata sumelor cu titlu de impozit pe profit și majorările de întârziere aferente, reclamanta fiind exonerată de plata respectivelor sume.