Asupra recursurilor de față;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin rechizitoriul din 24 decembrie 2001, a trimis în judecată pe inculpații:
1) F.N., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 20 iulie 2001, a sustras cantitatea de 120 litri „condensat”, în valoare de 443.520 lei, din parcul de sonde Burcioaia, aparținând sucursalei Moinești a S.N.P. P. S.A.;
2) N.D., pentru:
a) infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și
b) infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., constând în aceea că, luând cunoștință de furtul comis de F.N., fără o înțelegere prealabilă cu acesta, l-a ajutat să zădărnicească urmărirea penală, promițând subofițerilor de poliție, care efectuau verificări, o sumă de bani între 500.000 și un milion de lei, pentru a sista cercetările.
Actul de incriminare motivează că inculpatul N.D. este inginer șef de schimb la parcul de sonde Burcioaia, din cadrul S.N.P. P. S.A., sucursala Moinești, iar inculpatul F.N. este șofer pe o autobasculantă proprietatea lui N.D., care este și administrator al S.C. N.E. S.R.L. Matca, județul Galați.
În seara de 20 iulie 2001, organele de poliție, aflate în control pe raza cartierului Burcioaia au oprit autoturismul condus de N.D. și autobasculanta condusă de F.N.
În rezervorul autobasculantei se afla carburant.
Bănuind că este gazolină, provenită de la sondele din Burcioaia, polițiștii au cerut explicații.
Inculpatul F.N. a declarat că a fost alimentat cu carburant, din două bidoane (120 litri) aduse, cu mașina, de inculpatul N.D.
La rândul său, N.D. ar fi recunoscut, că în rezervorul autobasculantei se afla gazolină pe care ar fi luat-o din parcul de sonde.
Procesul–verbal de constatare, în care se consemnează aceste declarații, mai reține că N.D. ar fi promis polițiștilor suma de 500.000 – 1.000.000 lei, pentru sistarea cercetărilor.
Polițiștii i-au invitat pe inculpați la poliție.
Pe drum, inculpatul N.D. a desfăcut bușonul de la orificiul de scurgere a rezervorului autobasculantei, astfel că gazolina s-a scurs pe asfalt.
Polițiștii au cerut inculpatului F.N. să astupe orificiul de scurgere a gazolinei.
F.N. a improvizat un bușon, pe care l-a montat la rezervor, însă N.D. a aruncat bușonul, cu motivarea că nu este etanș.
Astfel întreaga cantitate de carburant s-a scurs pe asfalt, nu mai înainte ca polițiștii să strângă probe pentru analiză.
Tribunalul Vrancea, prin sentința penală nr. 132 din 15 mai 2002, a schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat, din art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) și alin. (3) C. pen., în art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., l-a achitat pe inculpatul F.N., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.
Conform art. 91 C. pen., i-a aplicat, inculpatului N.F., o amendă administrativă de 2.000.000 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul N.D., pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat, pe același inculpat, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că:
a) prin conținutul ei concret, evident lipsită de importanță, sustragerea săvârșită de inculpatul N.F. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni;
b) fapta de dare de mită, imputată inculpatului N.D., nu există;
c) faptei de favorizare a infractorului, imputată inculpatului N.D., îi lipsește elementul constitutiv al intenției de a comite o asemenea infracțiune.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță a declarat apel, susținând că în mod greșit tribunalul i-a exonerat de răspundere pe inculpați.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 548/ A din 16 octombrie 2002, a admis apelul parchetului, a desființat în parte sentința și rejudecând:
a) a condamnat pe inculpatul N.F., la 3 ani de închisoare, cu suspendarea, condiționată, a executării pedepsei, conform art. 81 și art. 83 C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.;
b) a condamnat pe inculpatul N.D., la un an de închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.;
c) a condamnat, pe același inculpat, la un an și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.;
d) a contopit cele două pedepse în cea mai grea, a cărei executare a fost suspendată, condiționat, conform art. 33, art. 34 și art. 81 – art. 83 C. pen.;
e) în baza art. 255 alin. (4), raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., a confiscat, în folosul statului, suma de un milion de lei, de la inculpatul N.D.;
f) a constatat că prejudiciul este recuperat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat, în esență, că actul de învinuire reține corect situația de fapt, pe care o încadrează corespunzător și că în mod eronat prima instanță a apreciat că faptele inculpaților nu constituie infracțiuni.
Prin recursurile de față, inculpații critică decizia, cerând casarea acesteia și menținerea sentinței.
Critica este întemeiată.
Tribunalul a reținut, corect, că, prin conținutul ei concret, vădit lipsită de importanță, sustragerea săvârșită de inculpatul F.N. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, că fapta de dare de mită, imputată inculpatului N.D. nu există și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, faptă imputată aceluiași inculpat.
În adevăr, probele existente atestă că:
a) nu s-a stabilit, cu certitudine, dacă, carburantul sustras era condens sau gazolină, relațiile comunicate de partea păgubită fiind neclare și contradictorii;
b) dacă s-a sustras condens sau gazolină, nu se mai poate stabili, deoarece proba, pentru analiză a fost culeasă amatoristic, apoi a fost aruncată;
c) condens sau gazolină, carburantul în discuție a fost folosit pentru deplasare și nu pentru comercializare;
d) valoarea economică, redusă, a carburantului a determinat presupusa parte păgubită să nu ceară despăgubiri;
e) muncitor, căsătorit, cu doi copii minori, fără antecedente penale, inculpatul F.N. a avut, anterior acestei fapte, o comportare bună, în familie, la locul de muncă și în societate;
f) martorii N.N. și T.V., menționați în procesul verbal de constatare a faptelor inculpaților, nu confirmă că inculpatul N.D. ar fi oferit mită polițiștilor;
g) în același proces–verbal de constatare a faptelor inculpaților, se menționează că aceste fapte au fost săvârșite în prezența subofițerilor de poliție V.Șt., D.P., P.C. și A.A., dar nu toți acești lucrători de poliție confirmă că ar fi auzit pe N.D. oferindu-le bani, în vederea sistării cercetărilor;
h) nici un martor nu confirmă că inculpatul N.D. ar fi încercat să-l favorizeze pe inculpatul F.N.;
i) în instanță, martorii declară că bușonul de la orificiul de scurgere al rezervorului autobasculantei putea să cadă din cauza vechimii sau al drumului accidentat.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursurile inculpaților vor fi admise, cu consecința casării deciziei atacate și a menținerii sentinței primei instanțe.
Onorariul cuvenit apărătorului, desemnat, din oficiu, pentru inculpatul F.N., va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații F.N. și N.D. împotriva deciziei penale nr. 548/ A din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați.
Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 132 din 15 mai 2002 a Tribunalului Vrancea.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului F.N., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2003.