Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 224 din 16 octombrie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul B.I. la 6 luni închisoare pentru furt calificat, prevăzut de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g), C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen.
S-a dedus prevenția inculpatului de la 15 februarie 2002, la 17 martie 2003.
S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat A.F. G. Giurgiu.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în dimineața zilei de 15 februarie 2002, inculpatul B.I. s-a deplasat la magazinul A.F. G. Giurgiu solicitând vânzătorului M.N. produse alimentare, în valoarea de 100.000 lei, pe datorie. Inițial acesta a fost de acord așezând pe tejghea produsele solicitate, însă ulterior făcând un calcul și constatând că valoarea totală depășea suma de mai sus, i-a cerut inculpatului să-i restituie o parte din ele.
În momentul în care inculpatul voia să părăsească localul, partea vătămată a încercat să-l oprească agățându-și buzunarul hainei de tejghea. În urma reclamației depuse de partea vătămată la poliție, produsele însușite de inculpat au fost descoperite la domiciliul acestuia, fiind restituite proprietarului.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 754 din 26 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu solicită casarea sentinței pronunțate de prima instanță cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt, susținând că ruperea buzunarului de la haina cu care era îmbrăcată partea vătămată constituie act de violență care ar impune că fapta comisă de inculpat să fie încadrată în prevederile art. 211 alin. (2) C. pen. și nu în infracțiunea de furt.
Împotriva menționatelor hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 17 și 17 1 C. proc. pen., susținând, că schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat nu este justificată, instanțele omițând reaudierea martorilor care au dat declarații în faza de urmărire penală pentru clarificarea situației de fapt.
Examinând hotărârile pronunțate în raport de motivele de casare invocate în recursul parchetului, cât și din oficiu, se constată că cele două instanțe au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a) și g) C. pen., fiind justificată.
Din probele administrate (declarațiile constante ale părții vătămate M.N., procesele-verbale de cercetare și planșele fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului faptei și a percheziției domiciliare și declarațiile martorilor A.M., B.S., B.V.F. și M.F. audiați în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile inculpatului) rezultă că în noaptea de 15 februarie 2002, inculpatul s-a deplasat la magazinul A.F. G. Giurgiu solicitând personalului de serviciu, respectiv vânzătorului M.N., să-i vândă, pe datorie unele produse alimentare. Inițial acesta a fost de acord, așezând pe tejghea produsele solicitate, însă ulterior, făcând un calcul și constatând că valoarea totală depășea suma de 100.000 lei acceptată de patronul magazinului, i-a cerut inculpatului să-i restituie o parte din ele. Cum acesta din urmă a refuzat, între cei doi s-a produs o altercație, în cadrul căreia partea vătămată și-a agățat buzunarul hainei de tejghea, inculpatul reușind să părăsească localul cu bunurile sustrase.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințare de violență sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Cum din actele dosarului rezultă că deposedarea și imposedarea nu s-a făcut prin acte de violență așa cum cer dispozițiile textului de lege citat, fapta inculpatului de a lua de pe tejgheaua magazinului produsele alimentare fără acordul vânzătorului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C. pen.
Împrejurarea că în încercarea de a-l reține pe autor să nu părăsească magazinul, persoanei vătămate, respectiv vânzătorului i s-a rupt buzunarul hainei, nu poate justifica schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tâlhărie, acest lucru nefiind rezultatul direct al unui act de violență exercitată de către inculpat.
Nici cea de a doua critică adusă hotărârilor atacate, referitoare la reaudierea de către instanță a tuturor persoanelor care au dat declarații în cursul urmăririi penale, nu pot fi primite, întrucât persoanele respective nu au fost indicate în rechizitoriu tocmai pentru faptul că nu au fost prezente la locul săvârșirii infracțiunii și nu cunoșteau împrejurări esențiale pentru justa soluționare a cauzei.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 754 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.I.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2003.