Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 416 din 6 august 2002 a Tribunalului Iași, s-a hotărât condamnarea inculpatului M.D., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 16 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza articolului 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 23 noiembrie 2000.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul M.D. s-a căsătorit în anul 1976 cu numita M.A., victima. Împreună, au un copil, respectiv pe numita M.M.A., în vârstă de 24 ani.
Soții M. au locuit o perioadă de timp în București, iar din anul 1990, s-au mutat în comuna Oțeleni, județul Iași, într-un imobil, casă de chirpici compusă din patru camere, în care accesul se face atât pe partea nordică, cât și cea sudică.
Membrii familiei M. foloseau în mod obișnuit camera din partea sudică a imobilului, cameră în care erau amplasate două paturi, dintre care unul improvizat, pe care dormea numita M.M.A.
În timpul căsătoriei, între inculpat și victimă au existat deseori neînțelegeri, aceștia certându-se și înjurându-se reciproc. Uneori, inculpatul îi mai aplica victimei și câte o lovitură cu palma.
Motivul neînțelegerilor și certurilor, după cum susține inculpatul, era acela că victima M.A., datorită consumului de alcool, nu se mai ocupa de treburile gospodărești.
Pe de altă parte, din declarațiile numitei M.M.A., fiica inculpatului și a victimei, precum și ale martorilor audiați, în cauză rezultă că, dimpotrivă, inculpatul M.D., pe fondul consumului de alcool, le bătea și le alunga de acasă pe fiica și pe soția sa, acestea fiind nevoite să doarmă pe la vecini sau rude.
Mai mult, din declarația martorei U.A., sora victimei, rezultă că, în repetate rânduri, aceasta a venit la domiciliul martorei, ocazie cu care, martora a văzut că prezenta urme de violență.
La data de 16 noiembrie 2000, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Oțeleni, județul Iași, au fost sesizate cu privire la faptul că numita M.A. a decedat în împrejurări necunoscute, la domiciliul său, din comuna Oțeleni.
Deplasându-se la fața locului, organele de cercetare penală au identificat cadavrul, iar cu ocazia examinării acestuia, s-a constatat că prezintă multiple urme de violență.
În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei cadavrului, raportul de constatare medico – legală nr. 890/ C din 23 ianuarie 2001, avizat de Comisia de Avizare a Actelor Medicale, concluzionând că moartea numitei M.A. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic consecutiv unor echimoze multiple aflate pe aproximativ 40% din suprafața corporală și a unor fracturi costale, iar topografia și morfologia leziunilor pledând pentru producerea lor prin loviri active repetate, cu corpuri contondente, urmate de cădere.
În declarațiile date, inculpatul a negat comiterea faptei susținând că leziunile constatate s-au datorat căderii repetate a victimei pe fondul stării de ebrietate, iar decesul acesteia a survenit ca urmare a unor afecțiuni preexistente.
A recunoscut că a avut deseori conflicte cu soția, dar acestea se limitau la altercații verbale și că singurul act de violență exercitat asupra soției sale a avut loc cu 2–3 ani în urmă.
Afirmațiile inculpatului sunt contrazise de constatările raportului medico – legal de necropsie și depozițiile martorilor.
Din declarațiile martorilor C.V., B.G., U.A. și C.M. a rezultat că pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice de către ambii soți, inculpatul își bătea în mod frecvent soția, iar agresarea acesteia de către inculpat în zilele anterioare decesului a fost confirmată cu certitudine de martora M.M.A., fiica părților care a asistat la conflictul din 14 noiembrie 2000.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul susținând greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii și, cerând, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., avându-se în vedere lipsa de intenție a inculpatului, în producerea decesului victimei.
Criticile formulate de inculpat au fost respinse ca neîntemeiate.
Rezultă, neîndoielnic, din probele dosarului că între inculpat și victimă existau neînțelegeri și certuri generate de atitudinea victimei care datorită consumului de alcool, neglija activitățile gospodărești.
Instanța fondului a reținut, în mod corect, în concordanță cu probele administrate, situația de fapt și cauza decesului victimei precum și vinovăția inculpatului.
Nefondată este și critica privind schimbarea încadrării juridice a faptei.
Lovirea repetată a victimei cu consecința producerii unor leziuni și echimoze multiple pe 40% din suprafața corpului impune concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și nu din culpă.
Verificând, din oficiu sentința, instanța de apel a constatat că, față de natura infracțiunii, de împrejurările cauzei și persoana inculpatului, în speță, nu se justifică interzicerea acestor drepturi.
Sunt interzise drepturile părintești, prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., acelora care au calitatea de părinți, pentru infracțiunile comise în legătură cu exercitarea acestor drepturi.
Scopul urmărit de legiuitor prin interzicerea acestor drepturi ca pedeapsă complementară este acela al ocrotirii minorilor.
Și interzicerea drepturilor, prevăzute de articolul 64 lit. e) C. pen., este determinată de nedemnitatea inculpatului care prin infracțiunea săvârșită a demonstrat că nu prezintă garanții morale să exercite drepturile, prevăzute de C. fam., pentru a fi tutore sau curator.
În raport cu cele arătate, Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 37 din 4 februarie 2003 a admis apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinței atacate, pe care a desființat-o, în parte, în latura penală, în ce privește pedeapsa complementară și, rejudecând:
Aplică inculpatului numai pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani și înlătură pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. d) și e) C. pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, inclusiv, starea de arest a inculpatului, deducându-se, la zi, durata detenției preventive.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând că a fost greșit condamnat, el neavând nici-o vină în producerea decesului victimei, care, ar avea, cauze preexistente.
În concordanță cu cele susținute, a solicitat achitarea.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul inculpatului este nefondat.
Susținerea inculpatului că n-ar fi vinovat este contrazisă de constatările organelor de cercetare penală, care, identificând cadavrul, cu ocazia examinării acestuia, au constatat că, prezintă numeroase urme de violență.
Raportul de necropsie nr. 890/ C din 23 ianuarie 2001 avizat, conform reglementărilor în vigoare, concluzionează că moartea numitei M.A. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic, consecutiv unor echimoze multiple pe aproximativ 40% din suprafața corporală și a unor fracturi costale, topografia și morfologia acestor leziuni, pledând pentru producerea lor, prin loviri active repetate, cu corpuri contondente, urmate de cădere.
În declarațiile date, inculpatul a negat comiterea faptei susținând că leziunile constatate s-au datorat căderii repetate a victimei pe fondul de ebrietate, iar decesul acesteia a survenit ca urmare a unor afecțiuni preexistente.
Susținerile inculpatului referitoare la cauzele preexistente ale decesului victimei sunt însă infirmate de concluziile raportului de necropsie, citate.
Așa stând lucrurile, având în vedere și declarațiile martorilor C.V., B.G., U.A. și C.M., care au arătat că, pe fondul consumului de alcool al ambilor soți, inculpatul își bătea, în mod frecvent, soția, martora M.M.A., fiica părților, asistând, chiar, la o astfel de bătaie, în 14 noiembrie 2000, încât primul motiv de recurs va trebui privit ca nefondat și înlăturat ca atare.
Nici motivul invocat de recurent în subsidiar nu este întemeiat.
Analiza pedepsei aplicate inculpatului, în raport de împrejurările comiterii faptei, natura acesteia și consecința produsă, arată că prima instanță a făcut și o corectă individualizare a pedepsei, ținând seama de dispozițiile prevăzute în art. 72 C. pen.
Față cu cele arătate, nici una din criticile aduse hotărârii atacate, nefiind întemeiată, Curtea va trebui să privească recursul de față ca nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa de executat, durata arestării preventive, la zi.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 37 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Iași.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 noiembrie 2000, până la 30 mai 2003.
Obligă inculpatul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2003.