Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secția penală a Tribunalului Suceava, prin sentința nr. 14 din 15 ianuarie 2003, a respins cererea formulată de inculpată, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de pruncucidere, prevăzută și pedepsită de art. 177 din același cod, și a condamnat-o pe inculpata T.M.A. la 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod.
Instanța a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 8 februarie 2002, la zi și a menținut starea de arest a inculpatei, iar conform art. 113 C. pen., a obligat-o la tratament medical până la însănătoșire.
Tribunalul a constatat că nu este constituită parte civilă în cauză și a obligat pe T.M.A. la plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 24 ianuarie 2002, inculpata a dat naștere unui copil de sex masculin, neasistată, direct pe pardoseala din scândură a WC-ului, din spatele locuinței și deoarece acesta a început să țipe, pentru a nu fi descoperită, l-a luat de picioare, l-a trântit de câteva ori cu capul de pământul înghețat din preajma WC-ului până acesta nu a mai țipat.
A înfășurat corpul nou-născutului într-o bluză, apoi l-a pus într-o pungă din plastic și l-a îngropat în cimitirul satului, fără a spune ceva părinților cu care locuia, despre ceea ce i s-a întâmplat, mai ales că nu s-a înregistrat cu sarcina în evidențele organelor medicale și nici nu a comunicat membrilor familiei că este însărcinată.
Instanța a înlăturat apărarea inculpatei privind schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece, în momentul comiterii acesteia, nu se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 177 C. pen., care incriminează fapta de pruncucidere.
Apelul declarat în termen legal de către inculpată a fost respins, prin decizia nr. 68 din 3 martie 2003, de Curtea de Apel Suceava, secția penală, care a apreciat că sunt nefondate criticile referitoare la greșita încadrare juridică a faptei și la pedeapsa aplicată, considerată ca excesivă.
Prin memoriul trimis din penitenciar, inculpata T.M.A. a declarat recurs, considerând hotărârile netemeinice și nelegale cu reiterarea acelorași motive, privind încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată, aspecte analizate și de către instanța de control judiciar, cu prilejul judecării apelului.
Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
1. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 3859 alin. (1) pct. 18, referitoare la comiterea de către instanțe a unei „erori grave de fapt”, care să conducă la casarea hotărârii, suntem în această situație în cazul în care, contrar probelor neechivoce existente în cauză, acestea au condamnat sau au achitat pe inculpat ori a încetat procesul penal în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit.
Revenind la speță, din analiza probatoriului administrat și dispus în cauză, se constată, fără nici un dubiu că inculpata a comis cu vinovăție infracțiunea de omor calificat și nu aceea de pruncucidere.
În acest sens, încă de la primele declarații inculpata a descris momentele premergătoare nașterii și cele care au urmat, după ce noul născut a început să țipe, situație în care s-a speriat și pentru a nu fi descoperită a izbit de câteva ori copilul cu capul de pământul înghețat din fața W.C.-ului. „După aceste lovituri, continuă inculpata, copilul nu a mai țipat și în continuare l-am așezat pe o bluziță lângă W.C. După aceasta m-am deplasat pe holul casei mele, unde m-am schimbat de haine. Când m-am reîntors, am găsit copilul mâncat de câine de la mijloc în jos”.
În dovedirea faptului că mama și-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, așa cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 177 C. pen., referitoare la infracțiunea de pruncucidere, este necesară și efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, prin care să se ateste că, în condițiile concrete ale comiterii faptei, mama a acționat sub stăpânirea unei asemenea tulburări, adică a acelei stări psihofiziologice de natură a influența conștiința și a altera voința, care conduce la uciderea noului-născut.
În cauză, s-au efectuat două expertize medico-legale psihiatrice, ultima dintre ele, întocmită de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, București, sub nr. A6/6571 din 2 octombrie 2002, cuprinde următoarea precizare: „Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică constată, în baza datelor înaintate, că nu se reconstituie o tulburare pricinuită de naștere, așa cum este prevăzută de art. 177 C. pen. La data comiterii faptei, numita T.M.A. a prezentat reacție depresivă survenită pe fondul carențelor severe instructiv-educative. A avut scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei comise și față de care discernământul a fost scăzut. Din punct de vedere psihopatologic nu se delimitează criterii medicale de încadrare în prevederile art. 113 C. pen. Se recomandă măsuri psiho-socioterapeutice prin rețeaua sanitară a D.G.P. (psihoterapie de suport etc.).
Așa fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, au fost corect stabilite de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în aprecierea completă a probelor.
2. Fondat se dovedește cazul de recurs referitor la aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen., întrucât la stabilirea pedepsei de 18 ani închisoare, instanțele au luat în considerare, în special, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, astfel cum acesta rezultă din împrejurările săvârșirii ei și mai puțin datele privind persoana inculpatei, care este deosebit de tânără încă (avea 20 de ani la data săvârșirii faptei), provenind și trăind într-o familie neorganizată oficial (părinții trăiesc în concubinaj de aproximativ 22 de ani), deosebit de modestă, cu nivel socio-economic scăzut.
Inculpata, cu pregătire școlară la limită, patru clase, prezintă diagnosticul „intelect de limită prin neinstruire”, și-a ascuns sarcina față de familie, prieteni și față de bărbatul din comună cu care a întreținut relații intime, în cursul lunii aprilie 2001, din jenă, crezând că se va „descurca” cu creșterea noului-născut, pentru a cărui moarte se simte vinovată și regretă modul în care a procedat, fiind la prima abatere de o asemenea gravitate.
Curtea apreciază că toate aceste date se constituie în circumstanțe atenuante, conform art. 74 C. pen., care, reținute în favoarea inculpatei, vor conduce la modificarea pedepsei, în sensul reducerii ei de la 18 ani la 13 ani închisoare, conform prevederilor art. 76 alin. penultim C. pen.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, va admite recursul declarat de inculpata T.M.A., va casa hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care, prin reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., o va reduce de la 18 ani la 13 ani închisoare și va deduce din această pedeapsă, timpul arestării preventive de la 8 februarie 2002, la 3 iunie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata T.M.A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Suceava.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 14 din 15 ianuarie 2003 a Tribunalului Suceava numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care, prin reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., o reduce de la 18 ani închisoare, la 13 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 8 februarie 2002, la 3 iunie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2003.