Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 590 din 13 iunie 2002, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., respingând cererea de schimbare a acestei încadrări, în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen. și art. 99 și urm. din același cod, a condamnat pe inculpatul R.M.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, prevenția de la 27 noiembrie 2001, la zi.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 4 milioane lei, către partea civilă P.A.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente R.M. la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
În ziua de 12 octombrie 2001, inculpatul R.M.I. împreună cu R.V. se deplasau pe str. Calea Ferentari. În aceste condiții, inculpatul și fratele său au văzut-o pe partea vătămată P.A. purtând la gât un lănțișor de aur și au luat hotărârea infracțională, de a o deposeda de acest bun.
Astfel, inculpatul R.M.I. s-a apropiat prin spate de partea vătămată pe care a îmbrâncit-o, aceasta căzând pe caldarâm.
Ulterior, R.V. s-a apropiat de partea vătămată din partea dreaptă spate, smulgându-i de la gât lănțișorul.
Inculpatul R.M.I. și numitul R.V., au fugit, ulterior comiterii faptei pe str. Telița fiind urmăriți de martorul ocular S.P., acesta reușind să-l imobilizeze numai pe numitul R.V., inculpatul R.M.I. scăpând prin fugă.
După sesizarea organelor de poliție, și procedându-se la efectuarea recunoașterii din grup, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpatul R.M.I. ca fiind persoana, care împreună cu R.V. au deposedat-o de lănțișorul din aur, în valoare de 4.000.000 lei.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul R.M.I. a recunoscut rezoluția infracțională luată, cu precizarea că nu l-a ajutat pe R.V. în momentul comiterii faptei.
În cursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpatului R.M.I. care a declarat că în ziua de 12 octombrie 2001, în timp ce se aflau pe Calea Ferentari, au văzut-o pe partea vătămată P.A., ce purta un lănțișor de aur la gât, iar fratele său, trimis în judecată într-un dosar separat, a avut ideea sustragerii lănțișorului din aur. Astfel, în realizarea acestei rezoluții infracționale, fratele său s-a apropiat din spate de partea vătămată, a smuls lanțul acesteia și a fugit, lucru pe care l-a făcut și el. Inculpatul a apreciat că l-a ajutat doar pe fratele său să smulgă lănțișorul din aur de la gâtul părții vătămate.
Împotriva sentinței penale, a declarat apel inculpatul R.M.I. criticând-o pentru netemeinicia pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră, în raport de circumstanțele sale personale și a solicitat reducerea cuantumului acesteia.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 478/ A din 8 august 2002, a respins apelul inculpatului, ca nefondat, cu motivarea că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv datele ce privesc persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și provine dintr-o familie organizată, astfel că, pedeapsa aplicată fiind orientată spre minimul special, nu se justifică reducerea cuantumului ei.
Nemulțumit de hotărârea instanței de apel, în termenul legal, inculpatul R.M.I. a declarat recurs, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod, în complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod, susținând că doar l-a ajutat pe fratele său la comiterea tâlhăriei.
Totodată, a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În subsidiar, inculpatul a solicitat prin apărătorul său, reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră.
Recursul declarat de inculpat este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ce privește solicitarea inculpatului de a se reține că a avut doar calitatea de complice la infracțiunea de tâlhărie și nu aceea de autor la această infracțiune, se constată că nu este fondată.
Analizând situația de fapt, astfel cum a fost reținută pe baza întregului material probator administrat în cauză, din materialitatea faptelor și modul de operare al inculpatului și fratelui acestuia, R.V., rezultă că aceștia au prefigurat săvârșirea infracțiunii în calitate de coautori, și-au distribuit sarcinile, au avut acțiuni conjugate, activitatea fiecăruia fiind indispensabilă pentru producerea rezultatului urmărit.
Așa cum a reținut și instanța de fond, activitatea infracțională a inculpatului a constat într-o îmbrâncire a părții vătămate, care a căzut pe caldarâm, după care, la scurt timp din spate s-a apropiat fratele său și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât, activitate ce are caracterul unei contribuții directe la săvârșirea infracțiunii.
Prin urmare, nu este vorba doar de un simplu ajutor, acordat de către inculpat numitului R.V. la comiterea tâlhăriei, ci de o participare a ambilor la realizarea laturii obiective, care este specifică formei de participație a coautoratului, astfel că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de complicitate la această infracțiune.
Nefondat este și motivul de casare prin care solicită reducerea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată, pe care o apreciază ca fiind prea aspră, prin reanalizarea circumstanțelor în care s-a săvârșit fapta și a datelor ce caracterizează persoana sa, astfel încât, pedeapsa aplicată să fie coborâtă sub limita minimă a textului de lege incriminator și suspendarea condiționată a executării acesteia.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând această critică în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că pedeapsa aplicată de prima instanță și menținută de cea de control judiciar, este cu numai 6 luni peste limita minimă prevăzută de legiuitor pentru infracțiunea de tâlhărie, de 2 ani și 6 luni închisoare, stabilită în condițiile stării de minoritate a inculpatului, tocmai în considerarea printre altele, și a circumstanțelor personale ale acestuia, aflat la prima abatere de o asemenea gravitate, iar din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că provine dintr-o familie organizată și nu a creat niciodată probleme vecinilor, astfel că, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, executarea ei în regim privativ de libertate fiind de natură a realiza și funcțiile și scopul ei, astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Așa cum s-a arătat, recursul inculpatului este însă fondat pentru alte motive decât cele invocate de el și anume, cu privire la greșita reținere a dispozițiilor de la lit. d), a art. 211 alin. (2) C. pen. și neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod.
În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., tâlhăria comisă în timpul nopții, reprezintă o formă calificată a acestei infracțiuni.
În speță, din analizarea probelor și lucrărilor de la dosar, rezultă însă că fapta a fost comisă pe timpul zilei, respectiv, în data de 12 octombrie 2001, în jurul orelor 13,15, ceea ce conduce la concluzia că în mod greșit, instanța a reținut la calificarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului și a agravantei prevăzută la lit. d) a art. 211 alin. (2) C. pen., care vizează, așa cum s-a arătat mai sus, fapta comisă în timpul nopții.
De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
În cauză, se constată că de la data săvârșirii faptei de către inculpat și până la momentul judecării cauzei în recurs a fost adoptată Legea nr. 169/2002, prin care s-au modificat unele dispoziții C. pen., între care și cele referitoare la infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina acestuia sub aspectul agravantei prevăzută la alin. (2) lit. a) C. pen. [(actualmente alin. (21) lit. a)].
Astfel, în varianta existentă la data comiterii faptei, când tâlhăria era săvârșită de două sau mai multe persoane, încadrarea juridică era cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., iar limitele de pedeapsă aplicabile erau de la 5 la 20 ani închisoare.
Potrivit modificărilor aduse Codului penal, în cazul de față la art. 211 alin. (2) C. pen., prin Legea nr. 169/2002, această agravantă a infracțiunii de tâlhărie (fapta săvârșită de două sau mai multe persoane) este trecută de la alin. (2) lit. a) C. pen., la alineatul nou introdus și anume, (21), iar limita minimă a pedepsei ce se aplică a fost majorată de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare, menținându-se limita maximă prevăzută în vechea reglementare (20 ani).
Prin urmare, este evident că prin modificările aduse Codului penal în intervalul cuprins între data săvârșirii faptei și cel al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, s-a creat un conflict de legi care urmează să se rezolve în conformitate cu prevederile art. 13 C. pen., în sensul că, dintre cele două legi, urmează a se aplica dispozițiile legii mai favorabile și anume, în cazul de față, legea existentă la data faptei, care sub aspectul limitei minime a pedepsei este mai favorabilă inculpatului.
În aceste condiții, se impune casarea atât a deciziei atacate, cât și a sentinței pronunțate de instanța de fond și a înlătura aplicarea dispozițiilor de la lit. d) a art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod.
Totodată, se va face, referitor la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., aplicarea art. 13 C. pen., respectiv a legii penale mai favorabile, adică, legea existentă la data comiterii faptei.
Întrucât, așa cum s-a arătat, pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă a fost just individualizată, aceasta urmează a fi menținută astfel cum a fost stabilită de prima instanță.
Din pedeapsa aplicată inculpatului, se va deduce timpul reținerii și al arestării preventive de la 27 noiembrie 2001, la 3 iunie 2003.
Întrucât recursul inculpatului urmează a fi admis sub aceste din urmă aspecte și anume al greșitei aplicări a dispozițiilor de la lit. d) a art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod, cât și cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen., onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.M.I. va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul R.M.I. împotriva deciziei penale nr. 478 A din 8 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 590 din 13 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cu privire la greșita reținere a dispozițiilor de la lit. d) a art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod și neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod.
Înlătură aplicarea dispozițiilor de la lit. d) a art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod.
Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod și menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului.
Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive de la 27 noiembrie 2001, la 3 iunie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2003.