S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria
Cluj-Napoca și Tribunalul Militar Cluj, privind pe inculpații H.M. și S.J.C.
Au fost lipsă intimații inculpați, aflați în stare de libertate.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a solicitat trimiterea dosarului Tribunalului Militar Cluj,
competent cu soluționarea.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei penale de față;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr.65 pronunțată la data de 11 iunie 2002 în dosarul penal
nr. 71/2002 Tribunalul Militar Cluj a declinat competența de soluționare a
cauzei privind pe inculpații H.M. și S.J.C.
în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în conformitate cu
dispozițiile art.25 C.proc.pen.
S-a motivat această soluție prin aceea că infracțiunile săvârșite de inculpatul
H.M., angajat civil nu au legătură cu serviciul, deoarece printre atribuțiile
sale de serviciu nu figura și aceea de a completa partea medicală a fișelor de
școlarizare pentru susținerea examenului de șofer, activitate de competența
medicului, nu a asistentului.
Prin sentința penală nr.1217/2002, pronunțată la 10 octombrie 2002 în dosarul
penal nr.8127/2002, Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art.42 C.proc.pen.
raportat la art.26 alin.1 pct.3 C.proc.pen. a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar.
Constatându-se conflictul negativ de competență, în baza art.43 alin.1
C.proc.pen., s-a trimis dosarul Curții Supreme de Justiție care să stabilească
instanța competentă.
În motivarea acestei opinii s-a arătat că inculpatul era încadrat civil în
calitate de asistent medical la Laboratorul de Medicină Preventivă din
cadrul UM.02565 Cluj.
Printre atribuțiile sale de serviciu figurau recoltarea și prelevarea de
probe pentru analiză, executarea analizelor și ținerea evidențelor acestora.
Inculpatul a falsificat fișele de școlarizare uzând de cunoștințele sale
dobândite în laboratorul unității militare, de ștampile și parafe, unele
originale, altele copiate și s-a bucurat de credibilitatea dată de acest loc de
muncă.
Examinând conflictul negativ de competență în raport de considerentele expuse,
de probele dosarului și dispozițiile legale, se constată următoarele:
Toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor
instanțe sunt judecate în primă instanță de judecătorii conform art.25
C.proc.pen.
Potrivit dispozițiilor art.26 pct.3 C.proc.pen. sunt de competența tribunalului
militar ca primă instanță, infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de
către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale.
Inculpatul H.M. era angajat civil într-o unitate a M.Ap.N., dar în atribuțiile
sale de serviciu nu intra să completeze fișe medicale de genul celor
falsificate pentru care a fost trimis în judecată.
Activitatea sa infracțională situîndu-se în afara atribuțiilor de serviciu,
atrage competența instanței civile, judecătoria, respectiv, în cauză
Judecătoria Cluj Napoca.
Pentru considerentele expuse, Curtea Supremă de Justiție – Secția penală,
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj,
instanță căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența pentru soluționarea
cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21
ianuarie
2003.