Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 340 din 6 decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, inculpatul D.C.G., zis „C.” a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 67/2002 a Judecătoriei Hunedoara, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani închisoare.
S-a dedus arestul preventiv executat de la 18 iunie 2002, la zi și a fost menținută starea de arest.
S-a constatat că bluza inculpatului înregistrată drept corp delict, este mijloc de probă și s-a dispus conservarea la Camera de corpuri delicte.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 14.000.000 lei despăgubiri părții civile T.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în seara zilei de 7 iunie 2002, partea vătămată T.C., reîntoarsă de la Deva la Hunedoara cu un maxi taxi, după ce a coborât a se îndrepta înspre o casă undeva în zona Gării C.F.R., a fost urmărită de inculpat care a imobilizat-o, legând-o la mâini, a tras-o într-o parc și sub amenințarea cuțitului a deposedat-o de două brățări, un lănțișor și suma de 400.000 lei.
După sustragerea obiectelor, inculpatul a amenințat-o cu moartea în cazul în care va reclama fapta, a dezlegat-o la mâini și a fugit.
Situația de fapt și vinovăția au fost reținute pe baza plângerii părții vătămate făcută în noaptea de 8 iunie 2002, la orele 0,20, recunoașterea inculpatului din albumul de fotografii, apoi recunoașterea după voce, declarațiilor martorilor F.A., B.E., dovada de ridicare a bluzei inculpatului de la martora F.A., proceselor verbale de confruntare coroborate cu declarațiile inculpatului care a negat săvârșirea faptei.
Apelul declarat de inculpat prin care a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, susținând că nu el este autorul infracțiunii, a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 79/ A din 27 februarie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Alba-Iulia.
Nemulțumit și de această hotărâre, în termen legal, inculpatul, a atacat-o cu recurs. A reiterat motivele din apel, susținând că nu el este autorul infracțiunii, că în noaptea de 7 iunie se afla în locuința martorei F.A. și nu avea cum să fie în același timp și în locul unde partea vătămată a fost tâlhărită.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar se constată că instanțele au reținut temeinic situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu întreg probatoriul administrat în cauză și au dat o încadrare juridică corectă faptei săvârșite de inculpatul D.C.G.
Vinovăția inculpatului este dovedită cu certitudine cu declarațiile părții vătămate și a martorilor F.A., B.E. și B.C., chiar dacă martorele, audiate în instanță și-au schimbat declarațiile încercând să-l ajute pe inculpat, declarând că în noaptea de 7 iunie 2002, inculpatul s-a aflat în locuința lor după orele 23,00 și până dimineața.
Instanțele au înlăturat justificat declarațiile prin care martorele au revenit în instanță, deoarece aceste declarații sunt contradictorii și sunt contrazise de însăși inculpat care întrebat în instanță a susținut că în nopțile de 7-8 iunie, martora B.E., nu a dormit acasă în timp ce el cu F.A. au dormit împreună în noaptea de 7-8 iunie 2002. Astfel, F.A. a declarat că ajunși acasă, în jurul orelor 24,00, cei 4 frați și mama (B.) dormeau, așa că nu au știut când au intrat ei în casă.
Ceea ce martorele nu au putut să înlăture sunt aspectele de amănunt pe care numai ele le cunoșteau și pe care nimeni altcineva nu are cum să le cunoască. Astfel, F.A. audiată la 17 iunie 2002, a relatat aspecte deosebit de importante pentru identificarea inculpatului ca fiind autor al tâlhăriei.
Martora a arătat că în seara de 16 iunie 2002, în timp ce mama sa era plecată în vecini, a venit inculpatul care era nervos și s-au certat, moment în care și-a rupt bluza cu mânecă lungă de culoare vișinie cu fermoar și a aruncat-o la coșul de gunoi.
A mai adăugat martora că inculpatul i-a spus că se duce la poliție să se predea pentru că este căutat, fără însă, să îi arate motivul pentru care este căutat.
Este de observat că în declarația dată în noaptea de 7 iunie 2002, partea vătămată descriind îmbrăcămintea agresorului a arătat „îmbrăcat cu o geacă din tercot de culoare vișinie cu fermoar”.
Este evident că inculpatul a căutat să scape de bluza vișinie cu care a fost îmbrăcat, bluză pe care partea vătămată a descris-o și care a fost găsită în coșul de gunoi al martorei.
În fine, un aspect care nu poate fi neglijat este grija inculpatului de a-și schimba fizionomia pentru a nu fi recunoscut.
Martora F.A. la 17 iunie 2002, a declarat că în cele trei săptămâni cât a fost prietenă cu inculpatul, acesta avea părul mai lung și nu purta barbă sau cioc, și că în urmă cu o săptămână, inculpatul s-a tuns mai scurt și nu s-a mai bărbierit lăsându-și „cioc”.
Hotărârile pronunțate de cele două instanțe fiind legale și temeinice urmează ca, motivul de recurs care vizează greșita condamnare a inculpatului să fie respins.
Motivul de recurs invocat în subsidiar privind greșita individualizare a pedepsei este și el nefondat.
Prima instanță a avut în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârșită în timpul nopții, într-un loc necirculat, prin imobilizarea victimei și prin amenințarea cu cuțitul, precum și persoana făptuitorului care a mai săvârșit fapte de furt și condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat a continuat să săvârșească infracțiuni. Așa fiind, pedeapsa de 8 ani închisoare orientată înspre minimul special reprezintă o individualizare justă prin care au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Recursul urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 18 iunie 2002, până la pronunțare.
Recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.G. împotriva deciziei penale nr. 79/ A din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 18 iunie 2002, la 10 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2003.