Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2781/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 aprilie 2003 dată în Camera de consiliu, de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr. 1104/2003, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de inculpatul B.I., împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere a criminalității organizate și antidrog, din 5 aprilie 2003 prin care s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

A reținut instanța că inculpatul B.I. este cercetat în dosarul de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 291 C. pen., art. 26 raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, constând în aceia că pe parcursul anului 2002 a preluat de la inculpatul L.M. persoane ce aveau pașapoarte falsificate, pe care le-a călăuzit până în Ungaria, facilitându-le trecerea frontierei de stat, deplasându-le cu autoturismul său.

S-a arătat că deși infracțiunile pentru care este cercetat se pedepsesc cu închisoarea care nu depășește 7 ani, inculpatul a facilitat falsificarea actelor pentru trecerea graniței a unor persoane date în urmărire generală și există temerea că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea martorilor, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul B.I. a declarat recurs solicitând casarea acesteia și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Corect s-a reținut că, în raport de atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul cercetării penale, există temerea că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Îndeplinirea numai a condiției liberării provizorii sub control judiciar prevăzută de art. 1602 C. proc. pen., nu este de natură să justifice admiterea plângerii, atâta vreme cât există date care justifică temerea că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I., împotriva încheierii din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1104/2003

Obligă recurentul la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2003