Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- cazuri de casare
C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 172
În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii -, invocat cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la greşita încadrare juridică a faptei, instanţa de recurs verifică, în cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât şi căii de atac a recursului, corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu norma de incriminare, fără să procedeze la verificarea situaţiei de fapt, o astfel de verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2529 din 2 septembrie 2013
Prin decizia nr. 39 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 8 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani.
Instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 28 din 8 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută şi pedepsită de art.183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., formulată de inculpat, prin apărător.
A fost admisă cererea formulată de inculpatul M.C. privind judecarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar în consecinţă:
A fost condamnat inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.C., care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Examinând apelul declarat de inculpat atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 20 decembrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta constând în aceea că în seara zilei de 10 august 2012, fiind sub influenţa unei tulburări cauzate de victima C.l., care l-a ameninţat cu două cuţite pe care le avea în mâini, a lovit-o pe aceasta cu o masă de plastic şi cu pumnii peste corp, iar după ce victima a căzut, a continuat să o lovească cu picioarele, cauzându-i un traumatism toraco-abdominal închis, cu hemoperitoneu, dilacerare hepatică, multiple fracturi costale şi fracturi de stern, leziuni care au condus la deces.
Legal citat şi prezent în faţa primei instanţe, inculpatul M.C. a recunoscut săvârşirea faptei reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Ca urmare a atitudinii procesuale adoptate de inculpatul M.C., în mod corect prima instanţă a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Curtea de apel a constatat că atât organul de urmărire penală, cât şi prima instanţă au reţinut o încadrare juridică corectă a faptei săvârşite de inculpat, cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută în art. 183 C. pen. fiind neîntemeiată.
Din amplul material probator administrat în faza de urmărire penală a reieşit că, aflându-se într-un loc public, sub imperiul unei tulburări cauzate de atitudinea victimei care l-a ameninţat cu două cuţite pe care le avea în mâini, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un obiect contondent, respectiv o masă, cu mare intensitate, într-o zonă vitală, iar ulterior, după ce victima a căzut, a continuat să o lovească cu piciorul, cu intensitate şi în mod repetat, în diverse zone vitale ale corpului.
Pe de altă parte, inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, astfel încât nu poate invoca alte aspecte de fapt de natură să atragă o soluţie de achitare.
Faţă de aspectele prezentate mai sus, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Stabilind vinovăţia a inculpatului şi o încadrare juridică corectă a faptei comise de acesta, prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă ce a fost judicios individualizată, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., precum şi a criteriilor speciale, prevăzute în art. 3201 C. proc. pen.
Ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen., prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul rezultat ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsă pe care curtea de apel a apreciat-o ca fiind legală, temeinică şi aptă de a-şi atinge scopurile prevăzut în art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, susţinând că trebuie reţinute dispoziţiile art. 183 C. pen., fapta încadrându-se în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi nu în infracţiunea de omor calificat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., care nu poate fi avut în vedere din oficiu, dar care, în speţă, poate fi examinat, deoarece, aşa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen.
Critica este însă nefondată. Acest aspect a fost invocat în apel şi a fost analizat în mod temeinic şi de către Curtea de Apel Suceava.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului M.C., astfel cum a fost stabilită prin sentinţa de condamnare şi, de altfel, recunoscută în totalitate de către inculpat, care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., corespunde normei de incriminare a faptei de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Modul în care inculpatul a acţionat, obiectul vulnerant pe care l-a folosit, zona pe care a vizat-o prin aplicarea loviturii, ca şi urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de omor calificat, şi nu infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, fiind dovedită împrejurarea că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a produce moartea victimei, şi nu cu intenţia de a lovi.
Trebuie precizat că, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că nu mai susţine motivul de recurs privind schimbarea de încadrare juridică, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înţeles să-l examineze, deoarece, aşa cum s-a arătat, a fost formulat în scris în termenul de 5 zile prevăzut în dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Apărătorul inculpatului a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, pe motiv că inculpatul a comis infracţiunea fiind provocat de victimă şi că aceasta din urmă era în stare de ebrietate, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.”
Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Drept urmare, deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei.
Din oficiu, analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar şi la cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei, dar şi a aplicării art. 73 lit. b) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. privind efectul circumstanţelor atenuante.
Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei nr. 39 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.