Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- cazuri de casare
C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 14
În cazul în care, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., minimul special al pedepsei închisorii este mai mic de 3 luni, iar instanţa reţine circumstanţele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., devin aplicabile dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen., potrivit cărora, atunci când minimul special al pedepsei închisorii este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei. În acest caz, dacă instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. şi a aplicat pedeapsa închisorii, iar nu pedeapsa amenzii, sunt incidente dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., conform cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2717 din 16 septembrie 2013
Prin decizia nr. 134 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul B.P. împotriva sentinţei penale nr. 62 din 12 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj.
Desfiinţează în parte sentinţa.
Descontopeşte pedepsele.
Reţine dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., art. 76 C. pen. pentru toate infracţiunile din prezenta cauză şi reduce pedepsele aplicate inculpatului, astfel:
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 76 C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., art. 76 C. pen.;
- 1 lună închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., art. 76 C. pen.
Recontopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Deduce detenţia în continuare şi menţine starea de arest.
În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice pentru a fi introduse în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.”
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 12 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost admisă cererea formulată de inculpatul B.P. privind judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzută în art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P. la 5 ani închisoare şi la 3 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P. la 8 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei şi s-a stabilit termen de soluţionare a laturii civile la data de 2 aprilie 2013.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 şi art. 34 C. pen.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj şi, la termenul din 5 martie 2013, inculpatul a solicitat să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Analizând cererea inculpatului B.P., instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal menţionat, respectiv: este competentă să judece cauza şi legal sesizată, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Drept urmare, a admis cererea formulată de inculpat privind judecarea cauzei în baza procedurii privind recunoaşterea vinovăţiei.
Instanţa a constatat că faptele deduse judecăţii există, fiind corect stabilite de către organul de urmărire penală, că aceste fapte constituie infracţiuni şi că au fost comise de către inculpat cu vinovăţie.
S-a apreciat că, în mod corect, prin actul de inculpare s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată, având în vedere zona în care a fost aplicată lovitura, instrumentul folosit în săvârşirea faptei, un cuţit cu lama de 20-25 cm, împrejurările faptei constând în aceea că inculpatul a încercat să atace partea vătămată prin surprindere şi a ascuns iniţial cuţitul sub haină.
În drept, prin analiza coroborată a probelor administrate în faza de urmărire penală, a constatat că fapta inculpatului B.P. care, în loc public, a lovit cu un cuţit în zona inimii, cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate V.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Totodată, faptele inculpatului B.P., care a folosit într-un loc public un cuţit producând scandal public, tulburând în acest mod liniştea publică, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 321 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul B.P.
Curtea de Apel Craiova a apreciat că apelurile sunt întemeiate sub aspectul reţinerii circumstanţelor atenuante şi a prelevării probelor biologice.
Astfel, a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt bazată pe probele administrate în faza de urmărire penală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi lăsată la aprecierea acesteia. Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. trebuie apreciată în raport cu pericolul social concret al faptelor, cu ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, cu urmările produse, precum şi cu orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Curtea de apel a considerat că se impune a se acorda semnificaţia cuvenită unor împrejurări demonstrate în speţă, respectiv că inculpatul nu are antecedente penale, deci aflat la primul conflict cu legea penală, a manifestat deplină sinceritate în faza de urmărire penală şi de judecată, s-a împăcat cu partea vătămată care nu s-a constituit parte civilă, mai mult, a achitat contravaloarea tratamentului medical, dar şi toate cheltuielile de spitalizare, aşa cum este demonstrat cu chitanţele şi deconturile de cheltuieli.
Conduita procesuală a inculpatului demonstrează că acesta a conştientizat consecinţele faptelor sale; de asemenea, prin caracterizările depuse la dosar, se arată comportamentul său ireproşabil înainte de săvârşirea infracţiunilor, elemente care luate în ansamblu demonstrează că implicarea sa în fapta penală descrisă poate fi apreciată ca un incident izolat.
În opinia instanţei de apel, toate acestea justifică reducerea pedepselor prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi stabilirea unei pedepse rezultante de 3 ani, acest cuantum fiind suficient pentru a realiza scopul educativ şi preventiv, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 52 C. pen., pedeapsa fiind considerată aptă să asigure reeducarea inculpatului.
În final, s-a reţinut că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008, întrucât infracţiunea de omor calificat este prevăzută în anexa acestei legi, instanţa de fond trebuia să dispună prelevarea de la inculpat a probelor biologice în scopul introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul B.P.
Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate în ceea ce priveşte omisiunea indicării cazurilor exprese prevăzute în art. 76 C. pen., dar şi referitor la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen. cu privire la pedeapsa complementară în situaţia în care se reţin circumstanţe atenuante. S-a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a precizat motivele de recurs prin invocarea cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., deoarece pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută în Legea nr. 61/1991 a fost aplicată în mod nelegal, în sensul că nu a fost coborâtă sub minimul special, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen.
Inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului şi-a însuşit critica formulată de parchet în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prioritar, având în vedere data pronunţării deciziei atacate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Cazul de casare indicat în motivele scrise ale parchetului, respectiv art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., este prevăzut de noile dispoziţii procedurale, iar cel invocat oral de către procuror şi însuşit de inculpat, mai precis cel prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., face parte din cazurile ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Criticile de nelegalitate sunt întemeiate.
În primul rând, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, se constată că, deşi s-a făcut aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., instanţa de apel nu a dat eficienţă circumstanţelor atenuante judecătoreşti în condiţiile aplicării procedurii simplificate şi reducerii limitelor de pedeapsă în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, potrivit normei de incriminare, această infracţiune se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Urmare a aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse sunt de la 2 luni la 1 an şi 4 luni închisoare sau amendă, iar prin reţinerea circumstanţelor atenuante devin aplicabile dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen., potrivit cărora când minimul special al pedepsei închisorii este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei.
În atare situaţie, instanţa de apel nu mai putea să dispună condamnarea inculpatului B.P. la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, ci era obligată să aplice o amendă penală.
Drept urmare, se constată incidente dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării „când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”
În al doilea rând, în corelare cu deficienţa mai sus evidenţiată, se constată lipsa de rigoare a instanţei de apel care, reducând pedepsele aplicate de instanţa de fond şi reţinând dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a făcut aplicarea generică a prevederilor art. 76 C. pen., fără să particularizeze aceste dispoziţii prin indicarea situaţiilor distincte, corespunzătoare fiecăreia dintre cele trei infracţiuni, ce atrăgeau un tratament sancţionator diferit, impunând coborârea pedepselor sub alte limite.
Astfel, Curtea de Apel Craiova trebuia să reţină dispoziţiile:
- art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen. pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.;
- art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.;
- art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. pentru infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În ceea ce priveşte omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu era necesară indicarea expresă a acestor prevederi în cuprinsul minutei şi a dispozitivului deciziei. De altfel, critica nici nu a mai fost susţinută cu ocazia dezbaterilor de către reprezentantul parchetului. Soluţia atacată evidenţiază că instanţa de apel a ales să acorde acest beneficiu inculpatului, modificând sentinţa prin reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti şi dând spre executare doar pedeapsa principală, fără să menţină pedeapsa complementară aplicată de instanţa de fond.
Instanţa de apel era, însă, datoare să motiveze acest aspect în conformitate cu dispoziţiile art. 383 alin. (1) raportat art. 381 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce însă nu s-a întâmplat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând încă o dată lipsa de rigoare a deciziei.
Aceeaşi lipsă de rigoare se constată şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 381, art. 382 şi art. 383 C. proc. pen., căci instanţa de apel dispune: „deduce detenţia în continuare şi menţine starea de arest”, înainte de menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Or, desfiinţând sentinţa şi rejudecând latura penală, instanţa de apel nu a modificat hotărârea atacată sub cele două aspecte, aşa încât trebuia mai întâi să menţină dispoziţiile valabile ale sentinţei şi abia apoi, în virtutea art. 381 alin. (1) teza finală cu referire la art. 383 alin. (11) şi alin. (2) C. proc. pen., să procedeze la menţinerea măsurii preventive şi la deducerea prevenţiei, nefiind vorba despre o modificare a sentinţei în acest sens, ci de o obligaţie proprie instanţei de apel, aşa cum este prevăzută de dispoziţiile legale.
Faţă de cele reţinute, se constată incidente şi dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării când „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.”
În consecinţă, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., nefiind incidente alte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul B.P. împotriva deciziei nr. 134 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală mai sus-menţionată şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare în cele 3 pedepse componente: de 3 ani închisoare, 6 luni închisoare şi o lună închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen., a condamnat pe inculpatul B.P. la 500 lei amendă penală.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.