Hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Hotărâre pronunţată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. Cerere de recurs. Competenţă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie şi după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010
- hotărâre pronunţată în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
- cerere de recurs
- competenţă
C. proc. pen., art. 27 pct. 3, art. 281 pct. 3, art. 2781
Cererile de recurs introduse împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se judecă de curţile de apel, în temeiul art. 281 pct. 3 C. proc. pen., iar nu de tribunale.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1365 din 8 septembrie 2011
La data de 14 iulie 2011, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de Curtea de Apel Craiova în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între această instanţă şi Tribunalul Olt.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin decizia penală nr. 144 din 28 aprilie 2011, Tribunalul Olt a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în baza art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (1) şi art. 281 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale - recurs declarat de recurentul petent S.L. împotriva sentinţei penale nr. 246 din 11 martie 2011 a Judecătoriei Slatina, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
În motivarea sus-menţionatei decizii, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 246 din 11 martie 2011, Judecătoria Slatina, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul S.L., ca nefondată, şi a menţinut ordonanţa nr. 56/P/2010 din 6 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, ca fiind legală şi temeinică.
Instanţa de fond a reţinut că intimatul B.M. a sesizat organele de urmărire penală cu faptul că, în seara zilei de 28 decembrie 2009, petentul S.L. l-a agresat fizic producându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş, pentru a căror vindecare a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Prima instanţă a constatat că, în mod corect, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului S.L. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei, cu motivarea că fapta există, a fost comisă de petent cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aplicarea amenzii cu caracter administrativ fiind suficientă pentru reeducarea petentului.
În consecinţă, plângerea formulată de petent a fost respinsă de prima instanţă, ca nefondată.
Împotriva sentinţei penale nr. 246 din 11 martie 2011, a declarat recurs petentul S.L., cauza fiind înregistrată la Tribunalul Olt, instanţă în faţa căreia reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de necompetenţă materială, arătând că în raport cu modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Examinând excepţia invocată, tribunalul a reţinut, din interpretarea prevederilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010 şi ale art. 281 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, curtea de apel are competenţă generală, iar tribunalul are competenţă specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Cum obiectul cauzei dedusă judecăţii nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 27 C. proc. pen., tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reprezentantul Ministerului Public şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 1177 din 30 iunie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei - având ca obiect recursul declarat de petentul S.L. împotriva sentinţei penale nr. 246 din 11 martie 2011, pronunţată de Judecătoria Slatina - în favoarea Tribunalului Olt. Constatând conflict negativ de competenţă, curtea de apel a înaintat cauza pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea sus-menţionatei decizii, s-a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ale art. 25 şi ale art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum aceste două prevederi legale au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, şi cu împrejurarea că cercetările efectuate de parchet au vizat o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, că instanţa competentă să soluţioneze recursul declarat de petentul S.L. este tribunalul.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Olt, în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Craiova.
Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competenţa tribunalului ca instanţă de recurs, în sensul că tribunalul, „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.”
Prin legea sus-menţionată a fost modificat şi art. 281 pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competenţa curţii de apel ca instanţă de recurs, potrivit căruia curtea de apel, „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.”
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, curtea de apel a dobândit o competenţă generală, iar tribunalul, o competenţă specială, limitată la cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Împrejurarea că infracţiunea pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală - împotriva căreia recurentul petent a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. -, face parte din categoria acelora pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, nu are relevanţă sub aspectul stabilirii instanţei competente să soluţioneze recursul declarat în cauză, în condiţiile în care hotărârea atacată este o sentinţă pronunţată în prima instanţă de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pot fi atacate cu recurs la tribunal.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul S.L. în favoarea Curţii de Apel Craiova, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.