Infracţiune prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000. Competenţă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie şi după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- infracţiune prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000
- competenţă
Legea nr. 78/2000, art. 181
C. proc. pen., art. 25, art. 27, art. 281
Infracţiunea prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000 se judecă în primă instanţă, potrivit art. 25 C. proc. pen., de judecătorie - întrucât nici prin dispoziţiile art. 27 C. proc. pen. şi nici prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000 nu se prevede competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului cu privire la această infracţiune -, iar în recurs, de curtea de apel, conform art. 281 C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 1594 din 8 noiembrie 2011
1. Prin sentinţa penală nr. 1984 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Iaşi, au fost condamnaţi inculpaţii:
a) T.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
b) P.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
S-au aplicat inculpaţilor dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească părţii civile Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiau de Plăţi şi Contractare Phare suma de 2.024.871,40 lei despăgubiri civile.
2. Tribunalul Iaşi, prin decizia penală nr. 476 din 18 noiembrie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente.
3. Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr. 785 din 28 iunie 2011, a admis recursurile declarate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente împotriva sentinţei penale nr. 1984 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Iaşi şi a deciziei penale nr. 476 din 18 noiembrie 2010 a Tribunalului Iaşi, pe care le-a casat integral şi a trimis cauza la Tribunalul Iaşi pentru judecarea fondului în primă instanţă.
Învestit cu judecarea cauzei, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 447 din 3 octombrie 2011, a dispus, în baza art. 39 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 27 pct. 1 C. proc. pen., admiterea excepţiei privind necompetenţa materială, invocată de Ministerul Public prin Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.
A constatat existenţa unui caz de întrerupere a cursului justiţiei şi, în consecinţă, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea cazului de întrerupere a cursului justiţiei.
Din examinarea actelor efectuate în toate stadiile procedurale şi a dispoziţiilor legale în materie, se constată existenţa unui caz de întrerupere a cursului justiţiei.
În primul rând, Curtea de Apel Iaşi a creat o situaţie fără precedent, prin aceea că a admis recursurile declarate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente şi, apreciind că infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, respectiv art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, sunt „modalităţi specifice” ale infracţiunilor de corupţie, a casat integral soluţia pronunţată în fond şi apel, stabilind, ca instanţă competentă să judece fondul cauzei, Tribunalul Iaşi.
Totodată, în considerentele deciziei dispuse, Curtea de Apel Iaşi a stabilit că infracţiunile prevăzute în cuprinsul art. 181 din Legea nr. 78/2000 „se caracterizează prin cel mai ridicat grad de complexitate, de pericol social abstract şi de importanţă a relaţiilor sociale ocrotite.”
În al doilea rând, soluţia dispusă de Curtea de Apel Iaşi nu are suport legal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, urmărirea penală şi judecata infracţiunilor prevăzute în legea specială se efectuează potrivit procedurii de drept comun.
Raportând aceste dispoziţii la conţinutul art. 25 şi 27 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în ceea ce priveşte competenţa materială, pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză, aceasta revine judecătoriei în primă instanţă şi curţii de apel, ca instanţă de recurs, conform art. 281 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. Aceasta, în special, pentru că normele de procedură sunt de strictă interpretare şi nu permit analogii şi, de asemenea, pentru că nu-i este permis judecătorului atribuirea rolului de legiuitor (interpretarea legii de către Curtea de Apel Iaşi a avut drept finalitate complinirea ei, lucru nepermis de legiuitor).
Prin urmare, cursul justiţiei a fost întrerupt, pentru că în mod nelegal Curtea de Apel Iaşi - învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente - nu a dispus asupra fondului, ci doar asupra excepţiilor invocate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor, dând o interpretare greşită dispoziţiilor legale în materie şi prin adăugare la lege.
Pentru a relua cursul justiţiei, se va interveni de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indicându-se instanţa competentă să soluţioneze cauza şi care, pentru argumentele ce s-au prezentat, este Curtea de Apel Iaşi, în calitate de instanţă de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în cauza privind pe inculpaţii P.V. şi T.D. a fost întrerupt cursul justiţiei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare a recursurilor declarate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente la Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţă definitivă.