Răspunderea persoanei juridice în solidar cu debitorul insolvabil. Condiţii.
Codul de procedură fiscală, art. 27 alin. (2) şi (3)
Legea nr. 31/1990
Legea nr. 85/1996
Cuprins pe materii: Drept financiar şi fiscal
Indice alfabetic: creanţe bugetare
Debitor insolvabil
Răspundere solidară
Societate pe acţiuni
Sunt îndeplinite condiţiile răspunderii solidare, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în cazul în care cota de participare a asociatului majoritar la cele două societăţi este aceeaşi, există identitate a obiectului de activitate, cel puţin jumătate din angajaţii debitoarei insolvabile se regăsesc pe lista cu angajaţii celeilalte societăţi comerciale, şi când există raporturi comerciale cu cel puţin jumătate din clienţii cu care a avut raporturi comerciale şi societatea debitoare.
Codul de procedură fiscală instituie răspunderea solidară conform art.27, ca modalitate de recuperare numai a creanţelor bugetare, iar Legea nr. 85/2006 a avut ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, în cadrul căreia poate fi creditor şi statul pentru creanţele la bugetul de stat neachitate. Dispoziţiile Legii nr. 85/2006 nu exclud procedura atragerii răspunderii solidare reglementată de art. 27 din Codul de procedură fiscală, specifică recuperării creanţelor bugetare de la debitorul declarat insolvabil, statul având la dispoziţie mai multe proceduri de recuperare a creanţelor sale.
Î.C.C.J, Secţia contencios administrativ şi fiscal
Decizia nr. 1070 din 26 februarie 2009
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Bihor, reclamanta S.C. „OC” S.R.L. Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor - Comisia pentru aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare, anularea Deciziei nr.345 din 31.08.2007 emisă de pârâtă şi restabilirea situaţiei anterioare angajării răspunderii solidare pentru societatea reclamantă.
Ulterior, s-a solicitat şi suspendarea Deciziei nr.345/2007.
În motivarea acţiunii s-a arătat că S.C. „O” S.A. a fost o societate pe acţiuni, înfiinţată conform Legii nr.31/1990 şi dizolvată ca urmare a nemajorării capitalului social. În această situaţie, angajaţilor li s-a desfăcut contractul de muncă, iar contractele încheiate cu beneficiarii serviciilor S.C. „O” S.A. au fost reziliate.
S-a mai arătat că angajaţii disponibilizaţi s-au angajat la o altă societate - S.C. „OC” S.R.L., dar acest fapt nu poate constitui o preluare a angajaţilor de la o societatea la alta, ci o încetare a raporturilor de muncă dintre un angajator şi angajat, respectiv naşterea unui nou şi individual raport de muncă. S-a susţinut, de asemenea, că derularea contractelor de prestări servicii între S.C. „OC” S.R.L. şi foştii beneficiari ai serviciilor ce au fost prestate de S.C. „O” S.A. este un simplu act de opţiune şi libertate economică, ce nu poate fi asimilat drept cauză a răspunderii solidare şi crearea unei situaţii împovărătoare pentru persoana juridică reclamantă.
Prin sentinţa nr.172/CA - P.I. din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. „O” S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr.281 din 11 iulie 2007 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor - Comisia pentru Aplicarea Răspunderii Solidare s-a dispus, în temeiul prevederilor art.27 şi 28 coroborat cu art.172 din Codul de procedură fiscală, atragerea răspunderii solidare a S.C „OC” S.R.L. pentru datoriile S.C. „O” SA în sumă de 1.036.632 lei. A mai reţinut ca prin decizia nr.345 din 31.08.2007, pârâta D.G.F.P. Bihor a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. „OC” S.R.L. împotriva primei decizii, cu motivarea că sunt respectate prevederile Codului de procedură fiscală, respectiv art.27 pct.2 lit.b) şi c) şi pct.3 lit a).
Prin încheierea nr.55/CA/2008 din camera de consiliu din 23.10.2008, s-a dispus restituirea cauţiunii, reţinându-se în considerentele acesteia că prin soluţionarea acţiunii principale cererea de suspendare a rămas fără obiect, impunându-se restituirea cauţiunii în cuantum de 5000 lei.
A reţinut prima instanţă că potrivit datelor primite de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, cotele de participare ale administratorului MF la S.C. „O” S.A. şi la S.C. „OC” S.R.L. sunt în proporţie de 90%, iar cele două societăţi au acelaşi COD CAEN: 7460 - activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor şi, mai mult, au acelaşi sediu.
A mai constatat că în ultimii trei ani, principalii clienţi ai ambelor societăţi au fost aceiaşi, iar potrivit borderourilor depuse de societate, care evidenţiază salariaţii celor două societăţi, angajaţi în ultimii trei ani, arată că salariaţii S.C. „O” S.A. sunt în prezent angajaţii S.C. „OC” S.R.L.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a concluzionat că pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor a făcut aplicarea corectă a prevederilor art.27 pct.2 lit. b) şi c) şi pct.3 lit. a) din Codul de procedură fiscală, prin emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare, neputând fi vorba de un abuz de drept din partea autorităţii pârâte, fiind evident că neobţinându-se avizele solicitate, din cauza datoriilor acumulate, s-a preferat înfiinţarea unei noi societăţi cu acelaşi acţionar/ asociat în cote de 90%, desfăşurând aceeaşi activitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. „OC” SRL, care, invocând dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, susţine că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă a arătat că au fost greşit aplicate dispoziţiile art.27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, întrucât potrivit dispoziţiilor Legii nr.85/2006, atât pentru S.C. „O” SA, cât şi pentru S.C. „OC” SRL s-a dispus de Tribunalul Bihor deschiderea procedurii insolvenţei, la cererea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, astfel că nu i se pot aplica dispoziţiile speciale din cele două acte normative.
Se invocă şi faptul că S.C. „O” SA a fost dizolvată de drept, ca urmare a nemajorării capitalului social, conform dispoziţiilor Legii nr.359/2004, modificată şi completată prin O.U.G. nr.75/2004, astfel că nu mai poate răspunde solidar.
Recurenta-reclamantă a apreciat că în mod greşit au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile art.27 alin. (2) lit. b) şi c) coroborate cu alin. (3) din Codul de procedură fiscală, deoarece aceste prevederi nu pot îngrădi dreptul de a munci şi de a alege locul de muncă, libertatea contractuală, în sensul de a încheia contracte cu oricine. De asemenea, arată că S.C. „O” SA nu deţine nici o calitate în S.C. „OC” SRL şi nici invers.
S-a susţinut şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale de suspendare şi nu a dispus asupra cauţiunii achitate.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei cât şi prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, apreciază că acesta este nefondat, neputând fi reţinute prevederile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art.27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, sau declarat insolvent dacă, direct sau indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, sau desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi cu debitorul, şi dacă este îndeplinită cel puţin una din condiţiile enumerate la lit. a) – c).
În sarcina recurentei-reclamante au fost reţinute ca fiind incidente dispoziţiile art.27 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală care se referă la existenţa raporturilor comerciale contractuale cu clienţii şi/ sau furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate au avut raporturi contractuale cu debitorul cât şi la existenţa raporturilor de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului, coroborate cu alin. (3) lit. a), unde este redată semnificaţia termenului de control ca reprezentând majoritatea dreptului de vot fie în adunarea generală a societăţii comerciale, fie în consiliul de administraţie al acesteia.
Starea de insolvabilitate a S.C. „O” SA nu a fost contestată.
Cota de participare a asociatului majoritar, MF, la cele două societăţi, identitatea obiectului de activitate, prezenţa a cel puţin jumătate din angajaţii debitoarei insolvabile pe lista cu angajaţi ai S.C. „OC” SRL, precum şi existenţa raporturilor comerciale ale S.C. „OC” SRL cu cel puţin jumătate din clienţii cu care a avut raporturi comerciale şi debitoarea S.C. O S.A., sunt aspecte reţinute în decizia contestată, cât şi prin hotărârea recurată, în raport de informaţiile emise de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, cât şi potrivit înscrisurilor de la dosar.
Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a statuat că prin decizia contestată s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art.27 alin. (2), lit.b) şi c), alin. (3) lit.a) din Codul de procedură fiscală, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii solidare a persoanei juridice S.C. „OC” SRL cu debitoarea S.C. „O” SA.
Este adevărat că, urmare a nemajorării capitalului social debitoarea a fost dizolvată conform prevederilor art.228 lit.b) din Legea nr.31/1990(R) însă, potrivit art.233, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, astfel că dizolvarea nu împiedică recuperarea de la debitoare a creanţelor datorate bugetului de stat.
Legea nr.85/2006 a avut ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, în cadrul căreia poate fi creditor şi statul, pentru creanţele la bugetul de stat neachitate.
Codul de procedură fiscală instituie răspunderea solidară conform art.27, ca modalitate de recuperare numai a creanţelor bugetare.
Legea nr.31/1990(R), Legea nr.85/2006 şi Codul de procedură fiscală nu conţin dispoziţii exprese referitoare la aplicarea cu prioritate a unora sau altora din normele pe care le edictează, cu incidenţă în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor bugetare.
Faptul că la cererea D.G.F.P. Bihor, Tribunalul Bihor a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de cele două societăţi nu reprezintă un motiv care să facă inaplicabile dispoziţiile art.27 Cod procedură fiscală, întrucât dispoziţiile Legii nr.85/2006 nu exclud procedura atragerii răspunderii solidare, specifică recuperării creanţelor bugetare de la debitorul declarat insolvabil, statul având la dispoziţie mai multe proceduri de recuperare a creanţelor sale.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instituirea răspunderii solidare face parte din procedura generală privind raportul de drept material fiscal care impune reglementări fiscale speciale.
În consecinţă, cât timp sunt îndeplinite condiţiile răspunderii solidare atât Decizia nr.281 din 11.07.2007 cât şi decizia ne.345 din 31.08.2008 sunt temeinice şi legale, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că se îngrădeşte dreptul la muncă şi la alegerea locului de muncă, precum şi libertatea contractuală nu pot fi reţinute, întrucât atragerea răspunderii solidare a persoanelor juridice în cazul neachitării obligaţiilor fiscale datorată insolvabilităţii debitorului, ce poate fi şi o altă societate, este determinată nu numai de regimul de drept procesual fiscal în cadrul căruia raporturile dintre cele două persoane sunt strâns legate, ci şi de necesitatea evitării fraudării legii fiscale, iar dispoziţiile speciale se aplică cu prioritate.
Se constată faptul că recurenta-reclamantă a solicitat restituirea cauţiunii achitate în vederea soluţionării cererii de suspendare a actelor administrative fiscale contestate, arătând că, urmare a soluţionării dosarului de fond, cererea de suspendare a rămas fără obiect, impunându-se restituirea sumei de 5000 RON plătită cu acest titlu.
Potrivit art.2811 alin.1 Cod procedură civilă, se putea solicita instanţei de fond pronunţarea asupra acestui capăt de cerere accesoriu, însă recurenta-reclamantă nu a cerut completarea hotărârii.
Acest aspect a fost reţinut şi de prima instanţă prin încheierea nr.55/CA/2008 din 23.10.2008, pronunţată în dosarul cauzei, care nu face obiectul recursului.
Astfel, se apreciază că a fost acceptată soluţia cu privire la acest capăt de cerere.
Chiar dacă prima instanţă nu s-a pronunţat expres prin dispozitivul sentinţei recurate, asupra cererii de suspendare, ca urmare a respingerii acţiunii pe fond în nici un caz recurenta-reclamantă nu ar fi obţinut o soluţie favorabilă cererii de suspendare.
Urmare a celor reţinute, nici acest motiv de recurs referitor la nepronunţarea asupra cererii de suspendare şi a cauţiunii, nu poate fi reţinut ca fiind fondat.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, a respins recursul ca nefondat.