Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 873 din 24 septembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul S.C.A. la:
- 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani și 4 luni, termen de încercare, calculat conform dispozițiilor art. 82 C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen., din durata pedepsei aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 29 iulie 2002, până la 13 septembrie 2002.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., combinat cu art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 0,03 gr. heroină și a 0,15 gr. heroină în amestec cu cofeină.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt următoarele:
Inculpata A.D. (condamnată în cauză) se ocupa cu comercializarea de droguri.
În urma unui denunț, organele de poliție au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la data de 29 iulie 2002, ocazie cu care au fost găsite cantitățile de 6,88 gr. heroină și de 0,34 gr. metadonă.
În aceeași zi, au mai fost identificate și persoanele care consumau astfel de substanțe, între care și inculpații S.C.A. și G.F., care dețineau câte 0,18 gr. și respectiv 0,66 gr. heroină și două țigări ce conțineau tutun în amestec cu heroină. S-a constatat că aceste droguri cei doi inculpați le-au cumpărat de la inculpata A.D.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații A.D. și S.C.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe referitor la:
- greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât sub aspectul cuantumului acestora, pe care îl consideră prea mic în raport cu pericolul social al faptelor, cât și al modalității de executare, solicitând ca în cauză să se înlăture aplicarea art. 81 C. pen. și dispunerea ca acestea să fie executate în condițiile art. 861 C. pen.;
- nepronunțarea instanței cu privire la sumele de bani realizate de inculpata A.D. ca urmare a comercializării de droguri, sumă ce trebuia confiscată, cât și cu privire la cantitățile de drog rămase în urma expertizării, pentru care, de asemenea, se impune luarea măsurii confiscării speciale.
Inculpatul S.C.A. a criticat aceeași hotărâre, cu privire la netemeinicia pedepsei aplicată, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă, în condițiile în care este infractor primar, a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, este absolvent al Facultății de Drept și încadrat la Ministerul de Externe, a consumat ocazional stupefiante, motive pentru care se impunea a se constata că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că în cauză erau incidente dispozițiile art. 181 C. pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Inculpata A.D., a făcut cunoscut că își retrage apelul declarat, cerere de care s-a luat act.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 153/ A din 13 martie 2003 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.C.A., a desființat în parte hotărârea primei instanțe și rejudecând în fond, a decis:
- înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 81, art. 82 și art. 83 C. pen., pentru inculpatul S.C.A.;
- confiscarea de la inculpata A.D., în temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, a cantităților de 1,83 gr., 0,16 gr., 0,09 gr., 0,81 gr. și 3,65 gr. heroină, iar de la inculpatul S.C.A. a cantității de 0,12 gr. heroină;
- confiscarea de la inculpata A.D., în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 2.490.000 lei;
- condamnarea inculpatului S.C.A. la pedeapsa de o lună și 14 zile închisoare, în temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
În motivarea acestei decizii referitor la inculpatul S.C.A. s-a arătat că „apelul său se va corela cu apelul Parchetului, criticile vizate privind atât cuantumul dar și modalitatea de executare asupra căreia Parchetul nu a solicitat regimul de detenție, ci numai aplicarea unor măsuri restrictive de supraveghere”.
În acest sens, instanța de apel a arătat că „datele ce îl caracterizează impune o pedeapsă diferențiată față de celălalt inculpat din cauză (G.F., ambii consumatori de droguri) însă instanța apreciază că dacă fapta lui nu este diferită de a celuilalt inculpat nici implicațiile sancționării uneia ca infracțiune și a celeilalte ca o faptă ce nu prezintă pericol social, în înțelesul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., nu pot disociate pentru ca el să beneficieze de o sancțiune cu caracter administrativ”.
Cu toate acestea, a arătat instanța de apel „întrucât inculpatul se bucură de circumstanțele atenuante stabilite corect de instanța de fond și reținute ca atare și în această fază procesuală, pentru că el să ajungă la o reabilitare rapidă, Curtea va admite apelul său și va înlătura dispozițiile art. 81, art. 82 și art. 83 C. pen., iar în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, îl va condamna la o pedeapsă egală cu perioada executată în detenție”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.C.A., pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la judecata în apel și anume înlăturarea dispoziției de condamnare și constatarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 181 C. pen., respectiv că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, motiv pentru care se impune achitarea sa și aplicarea unei sancțiuni, cu caracter administrativ.
Recursul declarat de inculpatul S.C.A. este nefondat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar conform alin. (2) al aceluiași text de lege, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Analizând critica formulată de inculpat prin prisma textelor de lege menționate se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile acestora, respectiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, reținută în sarcina sa.
Se constată că modul în care a acționat inculpatul, în vederea procurării de droguri indiferent că erau pentru consum ori nu, și anume de la o persoană care se ocupa în mod curent, cu astfel de activități dar mai ales pericolul social, pe care îl prezintă consumul de astfel de substanțe în afara cadrului permis de lege și nu în ultimul rând pericolul proliferării unor astfel de fapte, mai ales în rândul tinerilor, cu consecințe extrem de grave asupra sănătății consumatorului dar și, eventual asupra urmașilor săi, impune concluzia că săvârșirea unor astfel de fapte nu pot fi minimalizate, în sensul de a se aprecia că nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni ci, dimpotrivă, aplicarea unor sancțiuni severe, pentru descurajarea celor ce săvârșesc asemenea fapte.
Faptul că asupra inculpatului au fost găsite cantități mici de droguri, nu poate constitui un indiciu că fapta este lipsită de pericol social și nici convingerea că acesta era la prima sa încălcare a legii, câtă vreme a apelat la o persoană, care se ocupa în mod curent cu traficul de droguri, iar procurarea s-a făcut în compania altor persoane, de asemenea, consumatoare de astfel de substanțe, împrejurări care dau faptei o periculozitate socială sporită.
De datele referitoare la persoana inculpatului s-a ținut seama de instanțe la dozarea pedepsei însă acestea nu pot fi avute în vedere, prin ele însele, ca elemente care să justifice aplicarea dispozițiilor legale invocate, art. 181 C. pen., deoarece condițiile referitoare la fapta și la persoana făptuitorului trebuiesc îndeplinite cumulativ, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Față de cele mai sus-arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.A., împotriva deciziei penale nr. 153/ A din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.