S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 410 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

            S-a prezentat inculpatul, arestat, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din oficiu.

            Au lipsit intimatele părți civile și intimatul curator.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților cazul de casare prevăzut de art.17¹ din Codul de procedură penală.

            Apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei avându-se în vedere faptul că, deși s-a constatat prin expertiză că inculpatul a avut discernământ, suferă de tulburări de personalitate.

            Față de prevederile art.17¹ Cod procedură penală, a apreciat că, în cauză, nu se aplică art.64 Cod penal.

            Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, apreciind că s-au reținut greșit prevederile art.64 Cod penal.

            Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

            Prin sentința penală nr.183 din 31 mai 2002 Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul T.S.,  în baza art.174   raportat la art.176 lit.c,  cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.  (prin schimbarea încadrării juridice din art. 174   cu aplicarea art.37 lit.b  ) la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d,e Cod penal, ca pedeapsă complementară și  în baza art.239 alin.1 și 3 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, la 2 pedepse de câte 4 ani închisoare, părți vătămate fiind D.M. și P.A.

            Potrivit art.34 lit.b Cod penal au fost contopite cele 3 pedepse, inculpatul urmând să execute 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d,e Cod penal.

            A fost menținută starea de arest și dedusă arestarea preventivă de la 6 decembrie 2001 la zi.

            În temeiul art.118 Cod penal s-a dispus confiscarea unui cuțit.

            A fost obligat inculpatul la câte 300.000 lei prestație periodică lunară pentru minorele B.E.D. și B.A.M., de la data săvârșirii infracțiunii și până la majoratul acestora.

            I-au fost interzise inculpatului și drepturile prevăzute de art.64 Cod penal pe durata executării pedepsei.

            Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în fapt, că inculpatul T.S. în seara de 5 decembrie 2001, în locuința sa din comuna Buciumeni, sat Valea Leurzii, județul Dâmbovița, fiind în stare de ebrietate, i-a aplicat concubinei sale B.F. o lovitură cu cuțitul în zona hemitoracică stânga, producându-i decesul.

            Cercetarea judiciară a stabilit că inculpatul este o persoană cu o fire violentă iar în seara comiterii faptei se afla în stare de ebrietate.

            După uciderea concubinei, inculpatul a târât-o până lângă zidul casei vecinului A.C., de care a sprijinit-o, solicitându-i martorului să anunțe salvarea și poliția, după care a dispărut în pădure.

            Deși a fost urmărit de polițiști în aceeași noapte, inculpatul nu a putut fi reținut.

            A doua zi, dimineața, inculpatul, datorită frigului, a revenit la locuința martorului A.C. însă observând în încăpere pe plt.maj. P.A. și D.M. a încercat să fugă.

            Fiind urmărit de cei doi polițiști, inculpatul i-a amenințat cu cele două topoare pe care le avea în mâini, cu care, de altfel, a și aruncat în direcția acestora.

            În cele din urmă, prin intervenția și a altor lucrători de poliție și folosindu-se  forța, inculpatul a fost imobilizat.

            Conform raportului medico-legal de autopsie, moartea numitei B.F. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii, consecința tamponadei cardiace, urmare a unei plăgi tăiate- înțepate hemitorace stâng, penetrante în cavitatea pericardică și cord.

            Văzând cazierul judiciar al inculpatului, din care rezultă că, printre altele, acesta a fost condamnat la 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 40/1993 a Tribunalului Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174-176 Cod penal, instanța a făcut aplicarea art.334 Cod procedură penală, punând în discuție schimbarea încadrării juridice date prin actul de sesizare, prin reținerea și a formei agravate a infracțiunii de omor, prevăzută de art.176 lit.c Cod penal.

            Împotriva acestei hotărâri inculpatul T.S. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.

            Prin decizia penală nr.410 din 16 septembrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că instanța de fond a ținut seama, la stabilirea pedepselor pentru infracțiunile concurente și aplicarea pedepsei rezultante, de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

            Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin memoriile scrise și concluziile orale a solicitat, pe de o parte, să se constate că nu a comis infracțiunile de ultraj iar, pe de altă parte, să-i fie redusă pedeapsa în considerarea conduitei sale ulterioare comiterii faptei, respectiv de a fi cerut martorului Anghel Constantin să anunțe poliția și salvarea.

            Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate își găsesc temeiul în cazurile de casare prevăzute de art.385⁹ pct.18 și 14 Cod procedură penală însă nu sunt fondate.

            Situația de fapt, așa cum a fost reținută, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă, legal administrate în cursul urmăririi penale și în cel al judecății, însuși inculpatul recunoscând constant săvârșirea infracțiunii de omor.

            Raportul medico-legal de autopsie atestă că decesul numitei B.F. s-a datorat unei lovituri penetrante cu un corp tăietor – înțepător în zona hemitorace stânga, penetrante în cord. Caracteristicile plăgii identifică obiectul tăietor ca fiind cuțitul găsit de organul de poliție în pădure, alături de alte obiecte, în locul în care a fost descoperit inițial inculpatul însă neputând fi imobilizat (dosar urmărire, filele 6,15).

            Declarațiile martorilor  sunt elocvente mijloace de probă care îl indică pe inculpat ca autor al omorului.

            Nu sunt mai puțin dovedite – deși nerecunoscută săvârșirea lor – infracțiunile de ultraj imputate inculpatului.

            Osebit de rapoartele și declarațiile celor doi subofițeri amenințați, în cursul procesului au confirmat uniform acțiunile – verbale și fizice – de amenințare, săvârșite de către inculpat, și un număr de 5 martori.

            Actele de amenințare săvârșite de către inculpat față de reprezentanții autorității publice investiți și cu atribuții de imobilizare a celor care au comis fapte grave contra vieții, realizează conținutul infracțiunii de ultraj, așa cum s-a reținut de instanțe.

            Pedepsele principale, stabilite în cauză pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, ca și pedeapsa aplicată, sunt rezultatul evaluării judicioase a tuturor criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal.

            Au fost avute în vedere și datele – atâtea câte sunt – ce pot fi luate în considerare în favoarea inculpatului, instanța optând, dintre pedepsele alternative pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, pentru cea mai ușoară, pe care a proporționalizat-o sub maximul special.

            Examinând însă din oficiu, conform art.385⁹ alin.3 Cod procedură penală, hotărârile pronunțate în cauză, Curtea constată că acestea sunt supuse casării pentru cazul prevăzut de art.385⁹ alin.1 pct.17¹ Cod procedură penală, întrucât s-a făcut o greșită aplicare a legii.

            Așa cum s-a arătat, prin hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel, față de inculpat a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c,d și e Cod penal, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

            Potrivit art.64 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din drepturile prevăzute sub lit.a-e ale aceluiași text de lege.

            De urmare, interzicând inculpatului, ca pedeapsă complementară toate drepturile prevăzute de art.64 lit.a-e Cod penal, instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

            Cum cazul de casare prevăzut de art.385⁹ alin.1 pct.17¹ Cod procedură penală se ia în considerare totdeauna din oficiu, așa cum statuează alin.3 teza I al aceluiași articol, Curtea, îndeplinind și procedura punerii în discuția părților a acestui motiv de casare, va admite recursul inculpatului, va casa hotărârile pronunțate numai în aceste limite și, rejudecând, va interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

            În baza art.385¹⁷ alin.4 Cod procedură penală raportat la art.383 alin.2 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 decembrie 2001 la 22 ianuarie 2003.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Admite recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr.410 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

            Casează decizia atacată și sentința penală nr.183 din 31 mai 2002 a Tribunalului Dâmbovița numai cu privire la modul de aplicare a pedepsei complementare prevăzută de art.64 Cod penal.

            Interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

            Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate în cauză.

            Deduce din pedeapsă durata arestării de la 6 decembrie 2001 până la 22 ianuarie 2003.

            Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.