Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 125 din 30 mai 2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș, inculpatul M.I. a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții (pct. 1 rechizitoriu);
- în baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la un an și 6 luni închisoare (pct. 2 rechizitoriu);
- în baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la un an și 8 luni închisoare (pct. 3 rechizitoriu).
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
- 3.736 mărci germane sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă V.T.;
- 2.200 mărci germane sau echivalentul în lei la data plății către partea civilă V.Z.;
- 2.600 mărci germane sau echivalentul în lei la data plății și 1.250.000 lei către partea civilă L.A.
Inculpatul a fost de asemenea obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, pe baza declarațiilor părților vătămate V.T., V.Z. și L.A. și ale martorilor B.T., P.V. și P.L. coroborate și cu declarațiile inculpatului, instanța a reținut următoarele:
În perioada iunie – iulie 1998, inculpatul M.I. a vândut câte un autoturism de proveniență străină, cu o vechime mai mare de 8 ani, părților vătămate V.T., V.Z. și L.A.
Pentru a determina părțile vătămate să cumpere mașinile, inculpatul a afirmat mincinos că acestea sunt în curs de înmatriculare și că în 2 – 3 zile, cel mult o săptămână va intra în posesia actelor și numerelor definitive de înmatriculare.
Inculpatul a recunoscut că a vândut fiecare autoturism la prețul unei mașini înmatriculate pe persoană fizică, iar părțile vătămate au precizat că dacă ar fi știut că afirmațiile inculpatului nu sunt adevărate nu ar fi cumpărat autoturismele.
S-a mai reținut că inculpatul a primit ca preț de la partea vătămată V.T. 3.000 mărci germane, iar ulterior, a mai cerut și primit încă 736 mărci germane, pretextând că banii îi sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de înmatricularea autoturismului.
De la partea vătămată V.Z. a primit la data încheierii convenției 1.800 mărci germane și apoi, sub același pretext, ca în cazul precedent, a mai cerut și primit încă 400 mărci germane, iar de la partea vătămată L.A. a încasat cu ocazia vânzării autoturismului 2.600 mărci germane și ulterior, invocând noi cheltuieli legate de înmatriculare, a mai primit 1.250.000 lei.
S-a reținut că în fața instanței părțile vătămate au precizat că inculpatul nu le-a pretins bani pentru a rezolva problema înmatriculării, prevalându-se de vreo influență asupra unor funcționari competenți să rezolve o astfel de solicitare.
Așa fiind, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de înșelăciune în convenții în formă continuată impunându-se schimbarea încadrării juridice din trei infracțiuni de înșelăciune, în convenții, în concurs cu trei infracțiuni de trafic de influență.
Curtea de Apel Cluj prin decizia penală nr. 334 din 25 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului obligându-l la plata cheltuielilor judiciare.
Instanța de apel a reținut că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor au fost corect stabilite, fiind neîntemeiată susținerea inculpatului că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, fiind vorba numai de existența unor raporturi contractuale.
S-a apreciat, de asemenea, că s-a făcut o justă individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.
Inculpatul a declarat recurs susținând că se impune achitarea sa, întrucât nu a intenționat să înșele părțile vătămate care au fost de acord cu înmatricularea mașinilor pe numele unor societăți non-profit.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea art. 861 C. pen., având în vedere cuantumul redus al prejudiciilor, faptul că inculpatul este bolnav și nu are antecedente penale.
Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 și respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din analiza actelor dosarului, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor L.A., B.T. și G.G., coroborate și cu declarațiile inculpatului rezultă cu certitudine că acesta din urmă a indus în eroare pe părțile vătămate cu ocazia încheierii convențiilor de vânzare-cumpărare, iar ulterior le-a menținut în eroare afirmând mincinos că înmatricularea mașinilor este în curs de derulare pe numele unei fundații umanitare, și în acest fel a păgubit părțile vătămate obținând pentru sine un folos material injust.
Astfel, rezultă că fiecăreia dintre părțile vătămate inculpatul i-a spus că a început formalitățile de înmatriculare a mașinii pe numele fundației non-profit „G.”, iar pentru a le întări convingerea că este așa le-a prezentat un act de donație.
Mai mult decât atât, inculpatul a insistat să se ocupe el de aceste formalități afirmând că în 2-3 zile, cel mult într-o săptămână acestea vor fi finalizate și se va obține înmatricularea definitivă a acestora. În momentul în care, văzând că se tergiversează înmatricularea mașinilor, au solicitat inculpatului să se ocupe ele de această problemă, acesta a refuzat.
De asemenea, din declarația martorului G.G., fondatorul Fundației Umanitare „G.” rezultă că la solicitarea inculpatului a fost de acord să accepte o singură donație, pentru un autoturism, dându-i inculpatului acceptul în alb, doar ștampilat și actele fundației.
Este, de asemenea, de subliniat faptul că nici un moment inculpatul nu a adus la cunoștință părților vătămate că înmatricularea mașinilor va fi întârziată datorită modificării legislației care impunea îndeplinirea altor formalități.
Toate aceste împrejurări dovedesc intenția inculpatului de a induce și de a menține în eroare părțile vătămate pentru a obține un folos material injust.
Cum părțile vătămate nu ar fi cumpărat mașinile în condițiile și la prețul solicitat de inculpat dacă ar fi cunoscut faptul că este nereală, susținerea acestuia că problema înmatriculării este în curs de finalizare, se constată că sunt întrunite în fiecare caz în parte toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în convenții în formă continuată.
Împrejurarea că părțile vătămate cunoșteau faptul că mașinile pot fi înmatriculate numai pe numele unei societăți non-profit nu are nici o relevanță pentru existența infracțiunii, inducerea în eroare referindu-se tocmai la faptul că este în curs de finalizare înmatricularea în aceste condiții, având la baza unor contracte de donație ce s-au dovedit a fi nereale.
Este neîntemeiat și motivul de recurs vizând greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei, întrucât aprecierea că scopul pedepsei poate fi realizat numai prin executarea acesteia în regim de detenție este corectă.
În raport de modalitatea concretă, de săvârșire a faptelor, de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul și de faptul că acesta nu a luat nici o măsură pentru acoperirea pagubelor, Curtea apreciază că pronunțarea condamnării poate constitui un avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși infracțiuni. Așa fiind, nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, în recursul inculpatului.
Față de toate considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 334 din 25 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2003.