S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.(T.)C. împotriva deciziei penale nr.572 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II –a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, arestat, asistat de avocat B.G., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul recurentului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei în condițiile aplicării prevederilor de art.74, 76 Cod penal.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a recunoscut fapta și a solicitat reducerea pedepsei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr.691 din 11 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr.4835/2002 în baza art.211 alin.2 lit.e Cod penal, a fost condamnat inculpatul C.(T.)C. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art.71, 64 Cod penal.
In baza art.65 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
In baza art.350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest și în baza art.88 Cod penal a dedus prevenția de la 25 august 2001 la zi.
In baza art.116 alin.1, 4 Cod penal a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul București pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A luat act că partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 23 august 2000, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla pe B-dul Aviatorilor, inculpatul i-a smuls de la gât părții vătămate M.M. 2 lănțișoare de aur în valoare de aproximativ 4.500.000 lei.
După comiterea faptei inculpatul a fugit către Șoseaua Kiselev, neputând fi urmărit de către partea vătămată.
Imediat după ce a fost deposedată de cele două lănțișoare după ce inculpatul a fugit, neputând fi prins, partea vătămată M.M. s-a deplasat la Secția 1 Poliție unde a reclamat fapta a cărei victimă a fost.
In cursul cercetării judecătorești a fost audiată partea vătămată M.M. care și-a menținut declarația dată la urmărirea penală menționând că la data de 23 august 2000 se afla în București cu probleme de serviciu și în timp ce se deplasa pe lângă clădirea Guvernului, inculpatul a venit din spate și i-a smuls cele două lănțișoare de la gât. Partea vătămată precizează că a putut vedea semnalmentele inculpatului, întrucât s-a oprit la o distanță de 10 m.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei declarând că la data de 23 august 2000 când a avut loc pretinsa infracțiune asupra părții vătămate M.M., se afla în orașul Dorohoi.
Martorul I.B.A. a declarat că a asistat în calitate de martor asistent la efectuarea recunoașterii după fotografii, iar partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care i-a sustras lănțișorul.
Impotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa.
Prin decizia penală nr.572 din 11 septembrie 2002, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
Impotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei în condițiile aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74, 76 din Codul penal.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de către acesta.
Deși inculpatul nu a recunoscut faptele, susținând că la data respectivă (23 august 2000) se afla în Dorohoi, afirmația sa este infirmată de declarația părții vătămate, care se coroborează cu procesul-verbal de recunoaștere din grup și nu declarațiile martorilor.
Astfel, din procesul-verbal existent la fila 42 din dosarul de urmărire penale, reiese că inculpatul nu a fost cazat la hotelul „L” în luna august 2000, așa cum a susținut acesta.
Așa încât, nu există dubii cu privire la fapta comisă de către inculpat.
Cu privire la cuantumul pedepsei și la acordarea circumstanțelor atenuate, solicitate de inculpat, Curtea, apreciază că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului recurent s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal și scopurile pedepsei prevăzute de art.52 Cod penal, așa încât nu se impune reducerea pedepsei și nici acordarea circumstanțelor atenuante, cu atât mai mult cu cât inculpatul are antecedente penale, deci nu se află la prima încălcare a legii.
Față de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.(T).C. împotriva deciziei penale nr.572 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 25 august 2001 până la 22 ianuarie 2003.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.