Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința penală nr. 383 din 27 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost condamnat inculpatul C.S.P. după cum urmează:
1. în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 luni închisoare.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 3 luni.
S-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat pedeapsa grațiată.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
2. în baza art. 291 teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 3 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat pedeapsa grațiată.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
Același inculpat a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Inculpatul a fost achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen., achitarea inculpatului A.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 248 alin. (1) C. pen.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. A. S.A. Ungheni.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.S.P. durata reținerii de 24 ore.
Inculpatul C.S.P. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din 8 martie 1999, au fost trimiși în judecată inculpații C.S.P., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.; art. 290 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen. și A.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că potrivit H.G. nr. 698 din 4 septembrie 1995, agenții economici cu profil zootehnic puteau beneficia de credite cu dobânzi subvenționate de la bugetul de stat pentru constituirea stocurilor de produse alimentare din producția anului 1995. S.C. A. S.A. Ungheni a beneficiat de aceste prevederi și a încheiat cu B.A., sucursala jud. Mureș contractul nr. 99/ A din 19 ianuarie 1995 pentru un credit de 5,5 miliarde lei destinat constituirii stocului de porumb din producția indigenă, necesar pentru producerea furajelor concentrate. Pentru garantarea creditului societatea a beneficiat de o scrisoare de garanție din partea Ministerului de Finanțe.
Prin norme metodologice și acte comune de negociere emise în vederea hotărârii de guvern, s-au stabilit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii creditelor.
Astfel, conform notei 112 din 18 octombrie 1995, s-a stabilit că sumele vor fi plătite de bancă numai producătorilor de porumb excluzându-se orice formă de intermediere.
Inculpatul A.V., director comercial la S.C. A. Ungheni a luat legătura telefonic cu S.C. S.S. S.R.L. Craiova al cărei administrator este inculpatul C.S.P. Firma din Craiova s-a obligat să livreze cantitatea de 3000 tone porumb boabe, iar condițiile de derulare a contractului precum și prețul au fost stabilite tot telefonic.
Contractul a fost trimis prin fax și semnat pentru S.C. A. Ungheni de inculpatul A.V. și pentru S.C. S.S. S.R.L. Craiova de inculpatul C.S.P.
Conform normelor bancare, pentru a se efectua plata porumbului, S.C. A. S.A. Ungheni trebuia să prezinte contractul încheiat cu furnizorul, factura, documente din care să rezulte că a intrat în posesia porumbului, respectiv note de recepție sau procese verbale de custodie și actele din care să rezulte că furnizorul este producător agricol.
Aceste documente au fost trimise prin fax de inculpatul C.S.P., inculpatului A.V.
Deși S.C. S.S. S.R.L. Craiova nu avea porumb în stoc și nici suma de bani avansată pentru achiziționarea de porumb, la data de 23 septembrie 1995, a emis factura 0979818 pentru cantitatea de 1000 tone porumb boabe în valoare de 229.950.000 lei.
Pentru a se face dovadă că porumbul a intrat în posesia S.C. A. Ungheni s-a încheiat prin fax, fără ca inculpatul A.V. să se deplaseze la Craiova și să verifice faptic existența porumbului, un proces verbal de custodie din care rezultă că furnizorul S.C. S.S. S.R.L. Craiova a pus la dispoziția beneficiarului S.C. A. S.A. Ungheni cantitatea de 3000 tone porumb boabe, iar acesta din urmă a lăsat porumbul în custodia furnizorului.
Pentru a se dovedi faptul că furnizorul este producător agricol s-a trimis prin fax beneficiarului un contract încheiat între Asociația Particulară P. din Podari jud. Dolj și S.C. S.S. S.R.L. din care rezultă că aceasta din urmă preia spre cultivare terenul asociației, pe contractul respectiv existând și viza Consiliului local Podari.
De asemenea, la B.A. s-a depus o adresă din care rezultă explicit că S.C. S.S. S.R.L. Craiova este producător agricol.
Procedându-se la verificarea realității contractului încheiat de furnizor cu asociația particulară s-a constatat că în localitatea Podari, jud. Dolj nu există asociația menționată în contract, iar martora P.I., care figura ca manager al asociației, a negat că ar fi încheiat un astfel de contract.
Inculpatul C.S.P. a susținut că a primit banii cu întârziere și nu a putut achiziționa porumbul și s-a angajat să restituie banii până la 15 februarie 1996, dar nu a făcut acest lucru.
În aceste condiții S.C. A. S.A. Ungheni a fost de acord să încheie un nou contract pentru 1000 tone porumb urmând ca suma deja plătită să fie considerată ca avans. S-a stabilit ca termen de livrare data de 30 aprilie 1996.
Ulterior furnizorul a reușit să livreze numai 129.164 kg porumb, iar beneficiarul s-a constituit parte civilă cu suma de 794.719.915 lei reprezentând contravaloarea mărfii nelivrată cu majorări de întârziere.
Analizând materialul probator administrat în cauză prima instanță a reținut următoarele.
În ceea ce privește sfera persoanelor care s-au implicat în încheierea și derularea contractului din noiembrie 1995 între S.C. A. S.A. Ungheni ca beneficiar și S.C. S.S. S.R.L. Craiova ca furnizor, inculpatul A.V. a declarat în faza de urmărire penală că a luat legătura cu inculpatul C.S.P., societatea acestuia fiindu-i indicată drept posibil furnizor de S.C. N.I. S.A. A mai arătat inculpatul că C.S.P. i-a comunicat că poate asigura până la 3000 tone porumb boabe, ajungându-se la perfectarea contractului pe care l-a semnat alături de contabilul șef B.I.D. pentru beneficiar, iar pentru furnizor a semnat celălalt inculpat.
Acesta din urmă a recunoscut în faza de urmărire penală că în luna noiembrie 1995 a fost contactat de A.V. cu care a stabilit termenii generali ai contractului după care acesta i-a fost transmis prin fax.
Cu toate acestea în faza de cercetarea judecătorească inculpatul C.S.P. a susținut că a semnat contractul și procesul verbal de custodie încheiat cu beneficiarul, dar a vorbit prima dată cu reprezentanții acestuia abia în luna ianuarie 1996, precizând că, discuțiile pentru încheierea contractului au fost probabil purtate cu martorul D.F.D., de asemenea administrator la S.C. S.S. S.R.L.
Acest martor a afirmat în faza de urmărire penală că de activitatea de achiziționare-vânzare a cerealelor se ocupa inculpatul C.S.P., în timp ce el se ocupa de problemele legate de întreținerea unui local în comuna Podari, astfel încât, nu știe de contractul dintre cele două societăți.
În faza de cercetare judecătorească martorul și-a schimbat declarațiile afirmând că inculpatul C.S.P. i-a adus la cunoștință rezultatele verificărilor și a precizat că deși atribuțiile lor în calitate de administratori nu erau delimitate, el nu a discutat despre contract cu reprezentanții beneficiarului.
Din declarațiile martorului S.C.C., manager general al S.C. A. S.A. din anul 1993, s-a reținut că societatea era presată de timp în găsirea furnizorilor pentru că puteau beneficia de creditul cu dobândă subvenționată numai până la 31 decembrie 1995. S-a mai reținut identificarea furnizorilor era în sarcina inculpatului A.V., în calitate de director comercial care era coordonatorul activităților de aprovizionare, desfacere și transport.
Contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat pentru cantitatea de 3000 tone porumb boabe la prețul de 190 lei kg plus cheltuieli de încărcare. Alte clauze se referă la: plata în momentul recepției, suportarea cheltuielilor de transport de către beneficiar, stabilirea mijloacelor de transport, termenul de livrare fiind stabilit pentru 24 noiembrie – 24 decembrie 1995.
Din declarațiile inculpatului A.V. și ale martorilor S.C.C. și B.I.D. s-a reținut că în perioada respectivă nici un furnizor nu accepta să livreze marfă fără plată, fiind cunoscută situația financiară grea a societăților avicole.
Dar pentru a efectua plata B.A. solicita dovada că beneficiarul a intrat în posesia mărfii devenind proprietar.
Conform indicațiilor Compartimentului financiar contabil al S.C. A. S.A. Ungheni, inculpatul A.V. i-a solicitat inculpatului C.S.P. să înainteze factura pentru cantitatea de porumb de care dispunea, fiindu-i astfel trimisă prin fax factura din 23 noiembrie 1995, pentru 1000 tone porumb în valoare de 229.950.000 lei și încheindu-se cu data de 21 noiembrie 1995 procesul verbal de custodie, înregistrat la beneficiar la 24 noiembrie 1995, potrivit căruia furnizorul primea în custodie cantitatea de porumb până la ridicarea ei, fără cheltuieli de depozitare.
S-a mai reținut că documentele au fost depuse la bancă la 29 noiembrie 1995, dar plata nu s-a făcut imediat, întrucât pentru acceptarea acesteia s-au solicitat documente care să ateste calitatea furnizorului de producător agricol.
În urma intervenției inculpatului A.V. furnizorul a înaintat un contract încheiat cu Asociația particulară P. din care rezultă că S.C. S.S. S.R.L. deține teren agricol pe care îl cultivă.
Oricum banca a virat banii la 20 decembrie 1995 și abia la 29 decembrie 1995 au ajuns la furnizor, urmând ca după sărbători inculpatul A.V. să organizeze transportul.
Instalându-se frigul și existând reale dificultăți în punerea de către beneficiar la dispoziția furnizorului a mijloacelor de transport pe cale ferată, s-a ajuns ca până în luna februarie 1996 să nu fie livrată nici o cantitate de porumb.
La începutul lunii februarie au fost transportate 3 vagoane de porumb boabe, dar furnizorul a ridicat problema renegocierii prețului.
Inițial reprezentanții S.C. A. Ungheni nu au fost de acord, motiv pentru care cele 3 vagoane au fost redirijate, hotărându-se conform procesului-verbal din 5 februarie 1996 rezilierea contractului pe motivul nerespectării termenului de plată de către beneficiar și al nerespectării termenului de livrare de către furnizor, inculpatul C.S.P. obligându-se să restituie banii până la 15 februarie 1996.
Cu toate acestea S.C. S.S. S.R.L. Craiova a făcut o nouă ofertă, acceptată de S.C. A. S.A. Ungheni, care se afla într-o situație critică, deoarece nu avea cereale pentru fabricarea furajelor necesare efectivelor de păsări, prețul pieții fiind în creștere și depășindu-l pe cel al ofertei ce i se făcuse.
La 3 aprilie 1996, părțile au încheiat un nou contract la prețul de 335 lei kg în baza căruia s-au livrat 219 tone porumb boabe. S.C. A. S.A. Ungheni a acționat în justiție ulterior furnizorul, dar acțiunea a fost respinsă.
Instanța a reținut că oricum în cauza de față acuzațiile aduse inculpaților interesează primul contract încheiat de părți.
Astfel, inculpatul C.S.P. a fost acuzat că a indus în eroare beneficiarul cu ocazia încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, încasând suma de 229.950.000 lei în condițiile în care nu dispunea de marfa promisă.
S-a reținut că inculpatul a susținut tot timpul că, la data încheierii contractului cu beneficiarul dispunea de cantitatea de 1000 tone de porumb pentru care a emis factura și s-a încheiat procesul verbal de custodie, având la rândul său un certificat de custodie cu S.C. E.C. S.R.L. pentru aceeași cantitate de cereale, înțelegerea fiind ca în momentul virării banilor de către S.C. A. S.A., să plătească S.C. E.C., iar aceasta să elibereze marfa care putea fi astfel livrată S.C. A. Susținerea inculpatului în acest sens este menținută de martorul S.D.Șt., administratorul S.C. E.C. și de certificatul de custodie.
De asemenea, inculpatul a precizat că societatea pe care o administra avea încheiat un contract de prestări servicii cu S.C. F.N.C. Călărași S.A. prin care i se asigura cantitatea de 500 kg porumb, din aceiași sursă livrând cereale și către S.C. N.I. S.A.
Instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit că motivul neexecutării obligației de predare a mărfii ar fi fost lipsa acesteia, problemele fiind generate de întârzierea plății și deficiențele în organizarea transportului între timp intervenind creșterea prețului porumbului, motiv pentru care contractul nu a putut fi executat în termenii stipulați, ajungându-se la renegocierea acestuia.
S-a apreciat că nu există motive pentru a presupune reaua credință a inculpatului C.S.P. în legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Acesta nu a comis acțiuni de inducere în eroare cu intenția de a obține pentru sine un folos material injust și cu consecința producerii unei pagube, în speță fiind vorba de probleme ivite în legătură cu executarea unui contract comercial.
Astfel, din declarațiile celuilalt inculpat și ale martorului Ș.I., inginer șef în cadrul sectorului de aprovizionare desfacere și transport la S.C. A. S.A. rezultă că nu s-a pus niciodată problema că furnizorul nu ar dispune de porumbul care a fost plătit și nu acesta a fost motivul tergiversării relațiilor contractuale.
Așa fiind, s-a concluzionat că se impune conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. pen., achitarea inculpatului C.S.P. pentru infracțiunea de înșelăciune, după ce în prealabil instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. pen. și că se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece față de modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 207/2000 prin fapte de care este acuzat inculpatul nu s-au produs consecințe deosebit de grave, astfel încât, alin. (5) al art. 215 C. pen., nu mai sunt aplicabile.
Instanța de fond a mai reținut că se impune conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.S.P. pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., având ca obiect procesul verbal de custodie, întrucât inculpatul nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni în sensul art. 147 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată având ca obiect contractul încheiat cu asociația particulară, reținându-se că din probe rezultă că cele consemnate în acest contract sunt nereale, iar semnăturile reprezentanților asociației și cea peste care s-a aplicat ștampila primăriei sunt asemănătoare cu semnătura inculpatului. S-a mai reținut că acest act fals a fost folosit de inculpat pentru a dovedi calitatea de producător agricol, deci pentru a produce consecințe juridice.
Cu privire la adeverința din care rezultă explicit că societatea administrată de inculpat este producător agricol, s-a concluzionat că nu emană de la Consiliul local Podari, dar nu s-a probat fără dubii că autorul falsului este inculpatul C.S.P., motiv care se impune achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
Întrucât s-a dovedit că inculpatul a folosit această adeverință falsă înaintând-o beneficiarului care a depus-o la bancă pentru a dovedi că sunt îndeplinite condițiile de acordare a creditului, instanța a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291.
Pentru infracțiunile reținute ca fiind comise de inculpat instanța a aplicat pedepse la individualizarea cărora au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.
S-a apreciat că sunt întrunite toate condițiile pentru a se dispune, conform art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a constatat că pedepsele sunt grațiate conform Legii nr. 137/1997.
Referitor la inculpatul A.V. s-a reținut că sub nici o formă nu se poate concluziona că acesta ar fi acționat cu intenția directă sau indirectă de a cauza o pagubă în patrimoniul societății al cărei director comercial a fost.
Așa fiind, instanța a reținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului de a nu se deplasa la Craiova pentru a verifica faptic existența porumbului, din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 alin. (1) în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-a mai arătat că având în vedere comiterea faptei din culpă nu poate fi primită solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 C. pen., care presupune rea credință, deci intenție.
Instanța a reținut că fapta imputată inculpatului A.V. nu există pentru că acesta nu a încălcat vreo îndatorire de serviciu, în condițiile în care s-a dovedit că nu se impunea să se deplaseze sau să trimită un delegat pentru a verifica existența cerealelor contractate, o asemenea măsură neavând nici o eficiență în cazul în care plata nu se putea face înăuntrul termenului convenit cu furnizorul, cum s-a și întâmplat în speță.
Paguba suferită nu are legătură cu ceea ce i se impută inculpatului A.V., astfel că nici nu se poate reține că s-ar fi produs vreuna din urmările alternative prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen.
Astfel cum s-a arătat la analiza infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului C.S.P., paguba suferită de partea civilă este legată de modul de executare a contractului, plata cu întârziere de către bancă și imposibilitatea asigurării transportului nefiind vorba de fapte imputabile inculpaților.
S-a mai reținut că acuzația privind acceptarea cu ușurință a documentelor transmise prin fax este neîntemeiată, deoarece inculpatului A.V. nu îi revenea vreo sarcină în analiza, verificarea și înaintarea acestora către bancă.
Conform art. 346 alin. ultim C. proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
Sentința a fost atacată cu apel de inculpatul C.S.P. de procuror și de partea civilă S.C. C. S.A. Ungheni.
Prin decizia penală nr. 57/ A din 3 aprilie 2002, au fost respinse apelurile și au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reținut că este neîntemeiată susținerea procurorului și a părții civile în sensul că s-a dat faptei comise de inculpatul A.V. o încadrare juridică greșită. Instanța de apel a reținut că fapta inculpatului nu poate constitui infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 C. pen., întrucât această infracțiune presupune sub aspectul laturii subiective rea credință, deci intenție, iar din probele administrate a rezultat cu certitudine numai culpa inculpatului.
De asemenea, s-a mai reținut că apelul procurorului cu privire la greșita achitare a inculpatului C.S.P. pentru infracțiunile de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, nu sunt întemeiate.
Tot astfel s-a reținut că este nefondată critica formulată de partea civilă cu privire la nesoluționarea acțiunii civile, întrucât corect s-a făcut aplicarea art. 346 alin. ultim C. proc. pen., având în vedere că, potrivit acestor dispoziții legale instanța penală nu soluționează latura civilă în cazul în care achitarea s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
De asemenea, s-a reținut că este nefondat și apelul inculpatului C.S.P., întrucât instanța de fond a analizat în detaliu probele administrate stabilind corect situația de fapt și dând o corectă încadrare juridică, astfel încât, solicitarea inculpatului de a se constata nevinovăția sub toate aspectele este neîntemeiată.
Inculpatul C.S.P. a declarat recurs prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 13 C. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 13 C. pen.
Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că S.C. S.S. S.R.L. nu era producător agricol.
În consecință adeverința care poartă antetul și ștampila Primăriei Podari, jud. Dolj prin care se atestă faptul că societatea inculpatului este producător agricol este nereală și, mai mult decât atât, s-a stabilit că nu a fost emisă de Primăria Podari.
Întrucât nu s-a putut stabili că inculpatul este autorul falsului material în înscrisuri oficiale având ca obiect acest act, în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
Inculpatul C.S.P. a folosit însă acest înscris, despre care știa că este fals, pe care l-a înaintat S.C. C. S.A. Ungheni, iar aceasta la rândul său l-a depus la bancă pentru a face dovada calității de producător agricol al furnizorului de cereale, obținând astfel creditul subvenționat.
Această faptă a inculpatului întrunește atât subiectiv, cât și obiectiv toate elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen., întrucât înscrisul fals folosit de inculpat este un înscris oficial.
În mod eronat instanța a încadrat fapta în art. 291 C. pen., fără a menționa teza I, dar această încadrare juridică greșită nu poate constitui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu în condițiile art. 3851 alin. (3) C. proc. pen., întrucât Curtea este sesizată numai cu recursul inculpatului și schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 291 teza I C. pen., ar fi în defavoare acestuia având în vedere regimul sancționator mai sever al acestei infracțiuni în raport cu cea de uz de fals având ca obiect un înscris sub semnătură privată falsificat.
Se constată, de asemenea, că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât din probe rezultă că este fals înscrisul intitulat contract, întrucât semnăturile de la „Manageri” nu aparțin martorilor V.I. și S.C. și au fost executate de inculpat care a și folosit acest înscris pentru a dovedi că societatea pe care o administra este producător agricol, deci pentru a produce consecințe juridice.
Se impune precizarea că potrivit art. 290 C. pen., constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată fapta de a falsifica un astfel de înscris prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul ori îl încredințează alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice. Față de conținutul textului incriminator, instanța a reținut în mod corect că uzul de fals comis de inculpat având ca obiect acest înscris este absorbit în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Cum și această faptă comisă de inculpat întrunește atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, conținutul infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a fi achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Examinând cauza și din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu în recursul inculpatului.
Așa fiind, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.P. împotriva deciziei penale nr. 57 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.