R O M A N I A
Decizia nr.300 Dosar nr.4390/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.232 din 1 octombrie 2002 a Curții de apel Constanța.
Au lipsit : recurentul inculpat, pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat A.A., apărător ales și intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, în principal,trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța întrucât instanța de fond nu a soluționat latura civilă a cauzei, iar Curtea de Apel a judecat cauza fără a cita partea civilă; pe fond, în principal , a solicitat achitarea inculpatului în baza art.10 lit.a raportat la art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunea de tăinuire; în subsidiar a solicitat menținerea hotărârii de condamnare pentru infracțiunea de tăinuire, cu aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu durata arestării preventive a inculpatului ; în ultim subsidiar, a solicitat aplicarea prevederilor art.81 Cod penal.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat; față de susținerile privind casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei întrucât nu a fost citată partea civilă a apreciat că s-ar îngreuna situația inculpatului în propria cale de atac.
C U R T E A
Asupra recursului de față,
In baza lurărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.219 pronunțată la 25 aprilie 2002, Tribunalul Constanța a hotărât următoarele :
In baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul M.I. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.208 al.1 – 209 al.1 lit.g,i și alin.3 lit.a Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.346 al.3 Cod procedură penală.
In baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță , a reținut, în fapt, că, în noaptea de 18 august 2001, folosind două instalații improvizate cu obiecte contondente înțepătoare, a perforat conducta care transporta produse petroliere – țiței , de pe raza S.C. „M” SA și a sustras 540 litri țiței, cauzând un prejudiciu în sumă de 2722588 lei, la care s-a adăugat contravaloarea țițeiului și cheltuielile necesare pentru repararea avariei conductei.
Prima instanță a apreciat că inculpatul M.I. nu este vinovat, întrucât materialul probator administrat în cauză este insuficient pentru a dovedi vinovăția sa în comiterea infracțiunii dedusă judecății, iar în procesul penal dubiul profită inculpatului conform principiului „ in dubio pro reo” . S-a apreciat că, știind de controalele efectuate, inculpatul nu ar fi așteptat 30 de zile pentru a scăpa de produsul infracțional.
Pe de altă parte, martorii au confirmat susținerea inculpatului că ar fi găsit bidoanele cu țiței în curtea sa, în care au intrat și alte persoane necunoscute.
Impotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, motivând că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 al.1 – 209 Cod penal.
Prin decizia penală nr.232 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis recursul declarat de procuror, a desființat sentința penală atacată și, în baza art.334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.1 lit.g,i și alin.3 lit.a Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.221 alin.1 Cod penal.
In baza art.221 alin.1 Cod penal , a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de un an închisoare.
In baza art.71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.
In baza art.88 Cod penal a dedus arestul preventiv de la 23.09.2001 până la data punerii efective în libertate.
In baza art.14 Cod procedură penală, art.998 Cod civil a respins acțiunea civilă, ca nefondată.
In motivarea deciziei, Curtea de Apel a apreciat, din probatoriul administrat în cauză, că nu există dovezi certe cu privire la infracțiunea de furt, însă a concluzionat că inculpatul M.I. a cunoscut că țițeiul avea o proveniență ilicită și a încercat să-l valorifice pentru sine, fiind surprins de organele de poliție, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire prevăzută de art.221 Cod penal.
In raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, inculpatului,i-a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 1 an închisoare.
Cu privire la pretențiile părții civile,s-au respins, ca nefondate,întrucât nu s-a dovedit că inculpatul a sustras țiței prin efracție, iar cantitatea de țiței tăinuită a fost restituită în natură.
Impotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I. , solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și , pe fond, în principal, achitarea inculpatului în baza art.10 lit.a raportat la art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunea de tăinuire, iar în subsidiar, menținerea hotărârii de condamnare pentru infracțiunea de tăinuire, cu aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu perioada arestării preventive a inculpatului sau aplicarea prevederilor art.81 Cod penal. Apărătorul ales al inculpatului a mai arătat că nu a fost soluționată latura civilă a cauzei, iar în apel nu a fost citată partea civilă, motive care ar putea duce la casare cu trimitere pentru rejudecare.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
Cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de tăinuire pe motiv că fapta nu există, se constată că, în cauză, infracțiunea este dovedită de numeroase probe, cum ar fi, adresa de la „C” SA și declarația martorului G.M., din care rezultă că produsul din bidoanele găsite asupra inculpatului reprezintă țiței pompat pe conducta magistrală Constanța – Pitești , zona Basarabi.
Pe de altă parte, nu este verosimilă susținerea inculpatului că în curtea sa aruncau gunoi vecinii și a dorit să facă curățenie ,întrucât, așa cum s-a constatat, „ curățenia” inițiată de inculpat a vizat doar cele 9 bidoane cu țiței; mai mult, locul de deținere a acestor bidoane ( într-un loc ascuns de plăci de BCA) demonstrează că inculpatul știa că țițeiul respectiv are proveniență ilicită și urma să-l valorifice, aspecte care conduc la infracțiunea de tăinuire.
Cu privire la cuantumul pedepsei și la modalitatea de executare,se apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute
de art.72 Cod penal și scopurile pedepsei prevăzute de art.52 Cod penal, așa încât nu se impune a fi primite solicitările inculpatului în acest sens.
Față de susținerile apărătorului inculpatului, în ce privește necitarea părții civile în judecarea apelului, se apreciază că o solicitare de casare pentru lipsă de procedură cu partea civilă, în recursul inculpatului, ar îngreuna situația în propria cale de atac.
In consecință, față de aceste considerente urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.232 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța.
Obligă recurentul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.