Decizia nr.325 Dosar nr.4231/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr.250 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat T.I., apărător din oficiu.
A fost prezentă intimata parte vătămată L.M..
A lipsit reprezentantul intimatei părți civile Spitalul Clinic Sibiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru rejudecare în scopul de a stabili legătura de cauzalitate a leziunilor preexistente ale victimei, cu decesul. A mai cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal, precum și aplicarea scuzei provocării prevăzute de art.73 lit.b Cod penal . Inculpatul nu a avut intenția de a ucide și nu a prevăzut rezultatul mai grav, el neavând decât intenția de a aplica o corecție. Nu este latura subiectivă a infracțiunii de omor. Victima a venit la poartă și l-a amenințat pe inculpat cu toporul. Ea avea organismul slăbit, parțial paralizat, a avut un cheag de sânge pe creier , a căzut de pe bicicletă și s-a accidentat , iar în urmă cu 2-3 săptămâni a încercat să se spânzure. Pedeapsa este exagerat de mare.
Intimata parte vătămată L.M., soția victimei, a susținut că a fost persecutată și violentată în mod repetat de victimă. A cerut reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului. Nu a fost de acord cu restituirea cauzei pentru rejudecare, deoarece leziunile și starea sănătății anterioare ale victimei nu are nici o legătură cu decesul acesteia. Inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei la nivelul capului atât în casă cât și ulterior în curte. Inculpatul a prevăzut rezultatul loviturilor aplicate victimei, astfel că se face vinovat de infracțiunea de omor și nu loviri cauzatoare de moarte. Nu este dovedită scuza provocării, nefiind de acord cu aplicarea art.73 lit.b din Codul penal.
In ultimul cuvânt inculpatul a fost de acord cu concluziile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului de față,
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.142 din 26 iunie 2002 Tribunalul Sibiu a condamnat pe inculpatul L.L. la 15 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174 raportat la art. art.175 lit.c, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 din Codul penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 12.09.2001.
In baza art.14 și art.346 din Codul de procedură penală s-a constatat că partea vătămată L.M. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 27.182.780 lei către Spitalul Clinic Județean Sibiu, cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri , prima instanță a reținut următoarea stare de fapt :
In noaptea de 8/9 septembrie 2001 , în jurul orei 23, L.L., aflat în stare de ebrietate, s-a înapoiat la domiciliul din or. Ocna Sibiului, locuință în are se aflau mama și tatăl său, cu acesta având o stare conflictuală continuă.
Datorită reproșurilor făcute de tatăl său în ce privește o convorbire telefonică făcută, inculpatul a devenit deosebit de nervos și violent, aplicându-i, în prima fază, lui L.S., multiple lovituri cu pumnii în zona capului, victima căzând pe un pat, în cădere lovindu-se și de o sobă. In a doua fază, inculpatul a lovit pe tatăl său, când acesta se afla în curte, victima căzând în fața scărilor (din beton) de intrare în casă, de care s-a lovit cu capul. Lăsându-l în stare de inconștiență, inculpatul a părăsit domiciliul.
Victima L.S. a fost trasportată de urgență la spital unde s-a constatat că prezintă un traumatism cranio-cerebral acut închis, comă gradul II, otoragie dreapta și traumatism toracic, iar, la data de 14.09.2001, a decedat .
Moartea victimei a fost violentă ea datorându-se comei consecutive,unei hemoragii meningo-cerebrale în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană.
Curtea de Apel Alba ulia, prin decizia penală nr.250/A din 24 septembrie 2002 a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Impotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs cerând scris și prin apărător, restituirea cauzei pentru rejudecare în vederea stabilirii dacă leziunile și starea sănătății preexistente ale victimei a avut legătură cu decesul acesteia, iar, în cazul neacceptării, să se schimbe încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 din Codul penal, cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.73 lit.b din Codul penal și reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Instanțele de fond și de apel au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic infracțiunea comisă de acesta.
Vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului de la urmărirea penală și din instanță a mamei acestuia, partea vătămată L.M., ale martorilor, coroborate cu raportul de constatare medico-legală și fotografiile judiciar-operative.
Cererea de restituire a cauzei pentru rejudecare nu este întemeiată deoarece din raportul de expertiză medico-legală de la filele 37-38 din dosarul nr.1206/2002 al Tribunalului Sibiu rezultă că, afecțiunile cronice menționate în raportul de constatare (autopsie) nu întrerupe legătura de cauzalitate între traumatism și deces,în sensul că decesul s-ar fi , produs și în lipsa afecțiunilor preexistente.
Raportat la ansamblul probator, administrat în cauză, vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de omor nu poate fi pusă la îndoială, astfel că sub acest prim aspect hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.
De asemenea, cea de a doua critică formulată, ce vizează încadrarea juridică a faptei, este nefondată, instanțele analizând acest aspect și justificat au reținut că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și nu ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, așa cum a solicitat inculpatul.
Pe lângă argumentele aduse de instanțele de judecată, sub acest aspect mai sunt de făcut următoarele precizări.
Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată care se caracterizează prin intenție în ce privește loviturile aplicate și culpă în ceea ce privește rezultatul produs, moartea victimei ,în timp ce infracțiunea de omor se comite numai cu intenție.
La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate și exercitate actele de violență, intensitatea acestora,precum și gravitatea leziunilor cauzate.
In cauză, inculpatul a aplicat victimei (cu o stare de sănătate precară,aspect cunoscut de fiul acesteia) numeroase lovituri cu pumnii, în mai multe faze, cauzându-i conform raportului de constatare medico-legală (autopsie) multiple hematoame, echimoze, plagă contuză sprâncenoasă dreapta, fractură de boltă și bază craniană ,hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană , stază și edem cerebral, contuzii cerebrale cu dilacerare cerebrală secundară , hemoragie intraventriculară și fractură sternală, actul medico-legal concluzionând că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se comei consecutive unei hemoragii meningo-cerebrale în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană, leziunile fiind urmarea lovirii cu corp contondent, urmată de cădere pe un plan dur.
Apărarea formulată de inculpat în sensul că la decesul victimei au contribuit și leziunile, respectiv starea sănătății preexistente a victimei, nu este fondată.
In consecință, lovind victima de mai multe ori în cap cu pumnii, în final trântind-o cu capul de scara din beton și provocându-i fracturi și hemoragie, care în cele din urmă i-a produs comă care a dus la moarte, inculpatul a acționat cu intenție de a ucide și nu doar pentru a produce vătămări corporale, cărora decesul victimei să fie succedat ca un rezultat praeterintențional, considerente pentru care el se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat și nu a celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Ultima critică adusă hotărârilor pronunțate, și anume, neaplicarea dispozițiilor arrt.73 lit.b din Codul penal, este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art.73 lit.b din Codul penal, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Din împrejurările comiterii faptei și a modului de a acționa a inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârșirii infracțiunii acesta se afla într-o puternică stare de tulburare, victima neexercitânnd asupra lui nici una din acțiunile arătate în textul de lege menționat.
Declarațiile , cum că în faza a doua a agresiunii victima a apărut la poartă cu un topor în mână proferând amenințări, făcute de inculpat la sfârșitul anchetei și de mama sa abia în instanță, nu sunt decât „ pro causa” .
Cât privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că instanțele au făcut o justă apreciere în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art.72 din Codul penal, se reține că în procesul individualizării pedepsei, s-a ținut seama de toate împrejurările favorabile inculpatului, de gravitatea faptului că acesta și-a ucis tatăl și împrejurarea că este recidivist.
In aceste condiții, pedeapsa de 15 ani închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege, este corect individualizată, respectându-se criteriile legale și corespunzând scopului ei prevăzut de art.52 din Codul penal.
In raport de cele arătate, recursul declarat de inculpat nu este fondat și urmează a fi respins în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Conform dispoziților art.383 alin.2 din Codul de procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive .
In conformitate cu prevederile art.192 din Codul de procedură penală recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr.250/A din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 12 septembrie 2001 la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătescă statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.