S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr.243/A din 12 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă B.A.L.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a cerut admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicată inculpatului care a fost sincer și a recuperat prejudiciul.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului , inculpatul deposedând partea civilă prin violență și nu este dovedit că aceasta îi dator bani. Inculpatul are și alte condamnări în antecedente.
În ultimul cuvânt, inculpatul a lăsat la aprecierea instanței, modul de soluționare a cauzei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.315 din 29 aprilie 2003, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul P.C. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.e C.pen., cu aplicarea art.37 lit.c și art.13 C.pen.
S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 11 decembrie 2001, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Berki Attila Lajos, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 24 iulie 2001, în timp ce se afla pe terasa restaurentului „K” din localitatea Tormac, județul Timiș, unde consuma băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, inculpatul l-a acostat pe B.A.L. care trecea prin apropiere și sub pretextul că acesta îi datora o sumă de bani l-a deposedat de o pereche de pantofi și un pachet de țigări.
La protestele părții vătămate, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în față și regiunea abdominală, după care i-a sustras și șapca de pe cap.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr.243/A din 12 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul P.C. solicita reducerea pedepsei, motivând că a comis fapta întrucât victima îi datora o sumă de bani.
Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs în temeiul art.3859 pct.14 C.proc.pen., susținând ca și în apel că la data comiterii faptei se afla în stare de ebrietate și nici de împrejurarea că victima îi datora o sumă de bani.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate în recurs cât și din oficiu se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.e, cu aplicarea art.37 lit.c C.pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul-verbal de constatare întocmit de poliție imediat după comiterea faptei, ocazie în care asupra inculpatului s-au găsit bunurile sustrase, declarațiile constante ale persoanei vătămate și declarațiile martorilor, coroborate cu recunoașterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele sentinței, rezultă fără dubiu, că la data de 24 iulie 2001 inculpatul a deposedat, prin acte de violență pe partea vătămată, B.A.L.de o pereche de pantofi, un pachet de țigări și o șapcă, care au fost recuperate de la acesta prin intervenția organelor de poliție.
Susținerile inculpatului în sensul că victima îi datora o sumă de bani nu are relevanță asupra încadrării juridice a faptei, în cauză, făcându-se dovada că inculpatul a intrat în posesia bunurilor aparținând victimei împotriva voinței acesteia, ceea ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.e C.pen., pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.
Referitor la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., instanța de fond ținând seama de gradul sporit de pericol social al infracțiunii săvârșite (prin acte de violență și în loc public) cât și de persoana inculpatului, care a mai săvârșit fapte penale,
aflându-se în stare de recidivă.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art.3859 alin.3 C.proc.pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.38515 pct.1 lit.b din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art.88 C.pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 11 decembrie 2001 la zi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr.243/A din 12 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 11 decembrie 2001 la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătescă statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.