S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr.452 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpata T.L.D.
A lipsit intimata inculpată, pentru apărarea căreia s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat N.I.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a susținut motivele de casare, astfel cum au fost arătate, în scris, în memoriul înaintat de dosar și a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpată a pus concluzii în același sens.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.338 din 29 iulie 2003, Tribunalul Dâmbovița, a condamnat pe inculpata T.L.D. la un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și 74 lit.a și 76 lit.c Cod penal; două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art.289 alin.1 Cod penal , cu aplicarea art.41 alin.2 , 74 lit.a și 76 lit.e Cod penal.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea și anume de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit termen de încercare pe o durată de 3 ani și 6 luni .
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
În temeiul art.254 Cod penal alin.final, s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 1.950.000 lei.
În baza art.348 Cod procedură penală, a dispus desființarea următoarelor înscrisuri false : certificatele prenupțiale nr.5 și 6 din 4 mai 2000 ; nr.19 și 20 din 12 iunie 2000 ; nr.21 și 22 din 11 iulie 2000 ; nr.1 și 2 din 15 ianuarie 2001 , nr.19 și 20 din 18 iunie 2001, 28 și 29 din 16 iulie 2001, nr.23 și 24 din 9 iulie 2001 și nr.30 și 31 din 27 august 2001, precum și cele 15 chitanțe emise în intervalul 3 martie – 18 noiembrie 2001 , atașate dosarului de urmărire penală .
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală inculpata a fost obligată să plătească statului suma de două milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele :
Inculpata T.L.D. a funcționat în calitate de medic la un cabinet medical individual din județul Dâmbovița, în cursul anului 2000, în trei cazuri, și în prima jumătate a anului 2001, în alte cinci cazuri,a eliberat certificate prenupțiale pentru un număr de 16 persoane iar, ulterior pentru a ascunde activitatea infracțională a completat fictiv un chitanțier pe numele unor persoane de la care ar fi primit bani.
Pentru certificatele prenupțiale emise , fără respectarea dispozițiilor legale, inculpata a pretins și primit de la beneficiari, diferite sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pe care a criticat-o referitor la greșita compunere a completului de judecată deoarece potrivit art.17 din Legea 92/1992, privind organizarea judecătorească, completul de judecată trebuia compus dintr-un singur judecător și nu din doi judecători cum a a vut loc în cauză .
Procedând în acest fel prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art.1-4 și 8 din Legea nr.78/2000 care vizează anumite categorii de persoane. Prin urmare în cauză nefiind vorba de o infracțiune care face parte din cele arătate în Legea nr.161/2003, iar inculpata nu are nici o calitate din cele vizate de acest act normativ, rezultă că în cauză completul de judecată trebuia compus din un singur judecător.
Curtea de Apel Ploiești , prin decizia penală nr.452 din 15 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că :
“Încriminarea actelor de corupție ce se comit în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul care se regăsesc în conținutul infracțiunilor enumerate în art.254-257 Cod penal, dar și în Legea nr.78/2000, a avut și are drept scop proliferarea drepturilor cetățenilor față de orice abuz ce se manifestă în legătură cu exercitarea funcțiilor indiferent de persoană și locul unde aceasta este încadrată “ și că “ La această interpretare ne obligă chiar și simpla lecturare a art.1 din Legea nr.78/2000 care enumerând categoriile de persoane cărora li se aplică această lege penală , include și categoria de la “lit.g” respectiv
“ alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit.a-f, în condițiile legii.”
Raportat la cele mai sus arătate, instanța de apel a concluzionat că “ stabilind o astfel de circumstanțiere a persoanelor este evident că Legea 78/2000 nu a avut drept scop excluderea din categoria infracțiunilor de corupție a acelora enumerate în art.254-257 Cod penal, săvârșite de alți funcționari decât cei enumerați în art.1 lit.a-f din Legea 78/2000 , ci din contră a urmărit lărgirea cadrului și a noțiiunii de corupție la alte categorii de fapte și anume “asimilate” sau “ în legătură directă cu faptele de corupție”.
S-a mai arătat că “ Enumerarea expresă în art.5 al.1 și art.6 din legea 78/2000 a infracțiunilor descrise în art.254-257 Cod penal era obligatorie atâta timp cât ele constituie dispozițiile cadru în materia infracțiunilor de corupție, dar și pentru necesitatea ca acestea să privească o reglementare unitară cu cea a noilor infracțiuni asimilate celor de corupție, atât din punct de vedere material, cât și procesual “ iar “ În acest context, este evident că și prevederile art.29 din Legea 78/2000 privind judecarea infracțiunilor prevăzute de art.254-257 Cod penal în complete specializate de doi judecători sunt pe deplin aplicabile, criticile din recursul parchetului fiind sub acest aspect neîntemeiate “.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care a criticat-o pentru același motiv, invocat și la judecata în apel și anume greșita compunere a completului de judecată la instanța de fond care trebuie să fie format dintr-un singur judecător și nu doi judecători.
În motivarea acestui recurs s-a arătat că în mod greșit prima instanță a avut în vedere că inculpata a fost trimisă în judecată pentru o infracțiune de corupție, caz în care ,în adevăr, ar fi fost aplicabile dispozițiile din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței și exercitarea funcțiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, caz în care acest gen de infracțiuni se judecă în complete specializate din doi judecători.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este fondat.
Este adevărat că în speță ne aflăm, în fața a două acte normative și anume Legea nr.78/2000 și Legea nr.161/2003 care, aparent, ar reglementa aceleași categorii de relații sociale, mai precis au drept obiect infracțiunile de corupție.
Cu toate acestea la o analiză atentă este de observat că în afară de referirea la categoria de fapte ce urmează a fi judecate , pentru delimitarea competenței au fost stabilite anumite criterii. Astfel, spre deosebire de Legea nr.78/2000 care ar pute fi apreciată ca fiind legea generală în materie de corupție, Legea nr.161/2003, cu toate că are în vedere aceleași infracțiuni, are caracterul unei legi speciale, deoarece sub incidența acestora nu cad decât acele fapte care au fost comise de categorii de persoane expres arătate în art.1 din Legea nr.78/2000.
Prin urmare numai în situația în care se va constata că o persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele arătate în art.254-257 are și una din calitățile sau funcțiiile arătate în Legea nr.161/2003, completul de judecată se va compune din doi judecători, pentru celelalte situații completul de judecată urmând a fi compus din un singur judecător , conform regulilor de competența generală.
Cum în cauză inculpata nu avea nici una din calitățile arătate în Legea nr.161/2003 este evident că, referitor la judecarea cauzei, nu erau aplicabile dispozițiile potrivit cărora completul de judecată se compune din doi judecători , ci cele ale competenței generale care stabilesc că judecarea unor astfel de fapte se face de către un complet de judecată format dintr-un singur judecător.
În consecință, procedând la judecata cauzei, în complet de doi judecători prin o interpretare eronată a dispozițiilor legale în materie , instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, fapt ce impunea ca instanța de apel , sesizată în acest sens, să caseze această hotărâre și să trimită cauza pentru rejudecare.
Cum și instanța de apel a menținut această hotărâre, decizia acesteia este greșită astfel încât, recursul declarat de parchet fiind întemeiat, urmează a fi admis , a casa atât decizia atacată cât și, hotărârea instanței de fond și trimiterea cauzei la prima instanță pentru a proceda la rejudecarea cazei cu respectarea prevederilor legale încălcate.
Onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatei T.L.D. se va plăti din fondul Ministerului Justiției, în sarcina acesteia neputându-se reține nici o culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr.452 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpata T.L.D.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.338 din 20 iulie 2003 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 20 ianuarie 2004.