S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.362 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.F., apărător din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată SC „A” SA Dolj.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului și schimbarea calificării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a Cod penal în infracțiunea de însușire a lucrului găsit prevăzută de art.216 Cod penal. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, faptele fiind corect încadrate în infracțiunea de tâlhărie deoarece inculpatul a amenințat cu cuțitul paznicii, pentru a păstra bunurile sustrase. Consideră că nu este cazul redozării pedepsei aplicate inculpatului, deoarece acesta este recidivist.
În ultimul cuvânt, inculpatul a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei, cerând reducerea pedepsei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.280 din 22 mai 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul M.M. la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a cu aplicarea art.75 lit.c și art.37 lit.b din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.64 și art.71 din Codul penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 2001.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 21 aprilie 2001, în jurul orei 17,30, C.C., paznic la SC „A”, Dolj, a observat, deplasându-se pe lângă gardul unității, pe inculpatul M.M., însoțit de fiul său M.F.M. (în vârstă de 12 ani) și C.B. (de 10 ani), care transportau doi saci, cu un căruț. Paznicul C.C., intuind că în cei doi saci se află bunuri sustrase din incinta unității, a strigat să lase sacii și la B.A., paznic la o unitate vecină, să-i dea ajutor pentru prinderea celor 3 persoane.
Minorii au abandonat sacii și au fugit cu căruțul gol, iar inculpatul M.M. a rămas pe loc.
În momentul în care s-au apropiat de el cei doi paznici, inculpatul i-a amenințat cu cuțitul, reușind în cele din urmă să-și asigure scăparea.
Paznicii au recuperat cei doi saci, în care se aflau piese de schimb pentru utilaje agricole, sustrase dintr-o magazie a SC „A” SA Dolj, evaluate la 8.584.000 lei.
Prin decizia penală nr.362 din 5 septembrie 2002 Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca și prima instanță, că acesta a săvârșit infracțiunea de tâlhărie și nu cea de „însușire a bunului găsit” prevăzută de art.216 din Codul penal, cum a căutat să menționeze făptuitorul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care, scris și oral și prin apărător a reiterat aceeași motivare că cei doi saci au fost găsiți în afara gardului SC „A” SA Dolj cerându-se schimbarea calificării juridice în infracțiunea prevăzută de art.216 din Codul penal și reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, cu aplicarea art.75 lit.c și art.37 lit.b din Codul penal.
În cauză nu poate fi reținută infracțiunea de însușire a bunului găsit prevăzută de art.216 Cod penal deoarece nu există nici o probă care să confirme săvârșirea unei asemenea fapte de către inculpat.
Dimpotrivă, din declarația dată de inculpat în instanță (f.59), rezultă că în dimineața aceleiași zile de 21 aprilie 2001 el, împreună cu alți romi, s-a aflat în zona SC SC „A” SA Dolj, pentru a strânge fier vechi, însă nu li s-a permis de către organele de poliție, care au venit la fața locului.
Desigur că, în aceste împrejurări, inculpatul a avut posibilitatea să observe posibilitatea de a pătrunde în magazia în care se aflau depozitate piesele de schimb, aceasta fiind în apropierea gardului de sârmă exterior al unității, la circa 2-3 metri.
Ca urmare, în după amiaza zilei, pe timp de ploaie, inculpatul împreună cu fiul său și un alt minor, s-au deplasat, cu un căruț, direct la magazia respectivă.
În declarația de la fila 6 dos.urm.pen., martora Catrinoiu Valeria, soția paznicului, care văzuse de acasă cele trei persoane îndreptându-se cu căruțul, pe lângă gard și bănuind că acestea vor să fure ceva, a fugit la soțul ei, care era de serviciu, pentru a-l anunța, făcând precizarea:
„Când am intrat pe drumul comunal am văzut că cei trei țigani se aflau în dreptul magaziei de piese, având căruțul cu ei, iar în căruț puseseră doi saci din rafie de culoare albă în care se afla ceva”.
În continuare aceeași martoră declară:
„Când țiganii m-au văzut că vin pe drumul comunal aceștia au vrut să fugă cu căruțul și cu ce puseseră în saci, însă eu atunci le-am zis să lase ce furaseră în saci, pentru că nu au scăpare deoarece din sens invers vin doi paznici”.
Deci, fiind stabilit că inculpatul și cu cei doi minori s-au dus direct la magazia cu piese, în dreptul acesteia, la cercetarea locului faptei, s-a constatat că gardul împrejmuitor din plasă de sârmă a fost găsit îndoit în exterior, în două locuri, în dreptul ferestrei, prin care se putea pătrunde în interior, iar iarba era culcată (filele 3-4 dos.urm.pen.).
Toate acestea, în lipsa nici unui indiciu că alte persoane au pătruns în incinta magaziei și au sustras piesele puse în saci, care să-i fi abandonat, mai ales că în cursul zilei au fost și alte persoane în zonă și nu i-au găsit, determină concluzia firească cum că versiunea inculpatului nu este plauzibilă și urmează a fi înlăturată, mai ales că acesta în antecedente a mai fost condamnat de cinci ori, în perioada 1989 – 2000, pentru infracțiuni de furt calificat (fila 34 dos.urm.pen.).
Din cele arătate mai sus, rezultă că inculpatul se face vinovat de fapta imputată, respectiv infracțiunea de tâlhărie și prin urmare, nu se impune a se schimba încadrarea ei juridică într-o altă infracțiune cum, fără temei, s-a solicitat.
În ce privește cea de a doua critică ce vizează pedeapsa aplicată, pe care inculpatul o consideră prea severă se constată, de asemenea, că nu este întemeiată, deoarece ea a fost corect individualizată, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal.
Ca atare în mod corect s-a apreciat că pedeapsa de 7 ani închisoare, orientată către minimul special prevăzut de lege, este în măsură să atingă scopul educativ și de prevenire a săvârșirii unor alte infracțiuni, prevăzut de art.52 din Codul penal.
Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi respins, menținându-se hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
Conform dispozițiilor art.383 alin.2 din Codul de procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive.
În baza dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.362 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 201 la 23 ianuarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.