Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 3325/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140 din 24 iunie 2002, Tribunalul Bihor, în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul E.F., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.360.760 lei, cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții vătămate M.V. și 10.000.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea aceleiași părți vătămate.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a corpului delict, respectiv cuțitul.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea lui M.V.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul E.F. locuiește în aceeași scară cu partea vătămată M.V. de mai mulți ani, ei având și un proces în anul 1993, când inculpatul figura ca parte vătămată.

Între cei doi au apărut anumite conflicte, mai ales că la parterul blocului este un magazin A.B.C., unde lucrează și fiica părții vătămate, iar inculpatul îi reproșa părții vătămate M.V. că favorizează unitatea în cauză, în calitatea sa de președinte a asociației de proprietari. Inculpatul reproșa și personalului din unitate că deranjează liniștea proprietarilor, că se aprovizionează cu marfă și îi certa și pe șoferii care aduceau sau duceau marfă și care susținea el, lăsau muzica prea tare.

Unii proprietari se plângeau la asociație împotriva lui E.F. care obișnuia să bată în calorifer seara târziu, deranjându-i, și astfel în data de 29 iunie 2001, partea vătămată auzind bătăi în calorifer în jurul orei 23,00 și ținând seama că asemenea bătăi se mai auziseră și în serile anterioare, a mers la inculpat să-l atenționeze să nu mai bată în calorifer, întrucât este târziu și deranjează pe vecini și în primul rând pe el însuși, întrucât locuiește la apartamentul situat deasupra apartamentului inculpatului.

Astfel, s-au iscat unele discuții contradictorii iar inculpatul a luat un cuțit din bucătărie și l-a înțepat pe M.V. în abdomen, provocându-i o plagă penetrantă, iar acesta începând să sângereze, s-a deplasat la început, la șeful de scară S.F. spunându-i ce s-a întâmplat și arătându-i cum sângerează, după care, a sunat la un alt vecin V.Ș., spunându-i același lucru. Partea vătămată a coborât apoi la magazinul de la parter, unde erau prezenți mai mulți vânzători, cărora le-a spus ce s-a întâmplat și au fost anunțate organele de poliție, care s-au deplasat la fața locului pentru cercetări, iar partea vătămată a fost dusă la spital, de către fiica sa M.A.

Raportul medico-legal arată că M.V. prezintă leziuni posttraumatice, care datează din 29 iunie 2001 și au fost produse prin acțiunea unui corp înțepător-tăietor, iar leziunea produsă a fost o plagă penetrantă intra-abdominală, care a necesitat explorare chirurgicală și rafia fasciei osterioare rectale. S-a apreciat că leziunile suferite au necesitat 30 zile de îngrijiri medicale, precizându-se că a fost pusă în pericol viața victimei.

Referitor la locul unde s-a produs accidentul, partea vătămată susține că a fost în fața ușii apartamentului inculpatului, în timp ce inculpatul a susținut că M.V. a intrat în holul apartamentului, l-a înjurat, s-a certat cu el, și doar atunci a luat și el cuțitul, cu care l-a înțepat în abdomen și au rămas stropi de sânge în hol.

De față nu a fost decât concubina inculpatului, care susține că în timp ce, cei doi se certau, ea a chemat poliția și nu a văzut când inculpatul a luat cuțitul și l-a înțepat pe M.V., în schimb văzând stropii de sânge de pe covor a șters o parte din ei, până când a oprit-o inculpatul, atrăgându-i atenția să nu-i șteargă, până nu vine poliția.

În cauză, pe lângă expertiza medico-legală despre a cărei raport medico-legal s-a discutat mai sus, au fost audiați mai mulți martori, iar din declarațiile acestora, a numiților M.M. și S.F., reiese că au văzut-o pe partea vătămată plină de sânge la nivelul abdomenului și le-a spus că a fost înțepată cu un cuțit de inculpat.

Din declarația martorului H.A., reiese că acesta s-a întâlnit cu vecinul P.V., care i-a spus că E.F. a luat un cuțit din bucătărie, l-a ținut în față și partea vătămată s-a împins în el, spunându-i inculpatului „să dea dacă are curajul”.

Martorul V.I. arată că știe că partea vătămată a fost internată în spital și vizitând-o pe aceasta, a văzut cămașa plină de sânge, iar martorul C.V., taximetrist, arată că soția părții vătămate i-a spus că soțul său este internat în spital, iar el s-a oferit să o ducă la spital tot timpul. Martorul precizează că făcea două curse zilnic și pentru o cursă dus întors i se plătea aproximativ 7.580.000 lei.

Instanța de fond a considerat că solicitările părții civile privind acordarea de despăgubiri civile, daune morale sunt în parte întemeiate și au fost dovedite drept, pentru care în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.360.760 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli cu supraalimentația, diferență de venit pe perioada concediului medical și contravaloarea hainelor distruse, 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale, în favoarea părții vătămate M.V.

Împotriva sentinței, în termen, au declarat apel partea civilă M.V. și inculpatul E.F.

Prin apelul declarat, partea civilă M.V. a solicitat desființarea sentinței ca fiind netemeinică, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării a se dispune majorarea despăgubirilor civile la suma 8.879.260 lei, precum și a daunelor morale la suma de 125.000.000 lei, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel.

În motivarea apelului se arată că în mod nejustificat instanța de fond nu l-a obligat pe inculpat și la plata sumei de 1.960.000 lei, reprezentând cheltuieli cu transportul soției părții civile la spital. De asemenea, daunele morale la care a fost obligat inculpatul nu sunt în concordanță cu suferințele fizice cauzate de inculpat prin fapta comisă precum și suferințele morale pricinuite.

Prin apelul declarat inculpatul E.F. a solicitat desființarea sentinței ca fiind netemeinică și nelegală, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării a se dispune achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e), cu referire la art. 44 alin. (21) C. pen., cu obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare în apel.

Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 206/ A din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă M.V. și de inculpatul E.F., împotriva sentinței penale nr. 140 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Bihor.

Aceleași părți, în termenul legal, nemulțumite și de această decizie, au declarat recurs, reluând întocmai motivele invocate în apel.

Recursul declarat de inculpat, urmează a se vedea că este fondat, în limita considerentelor ce se vor analiza, iar cel declarat de partea civilă, este nefondat.

Verificându-se probele administrate în raport de criticile formulate de inculpat, precum și din oficiu, se constată că situația de fapt reținută contravine datelor și împrejurărilor concrete în care s-a săvârșit fapta.

Astfel, fără nici un fel de dubiu se reține că, inculpatul provocat de partea vătămată (constituită parte civilă și cu o stare conflictuală mai veche între părți) i-a deschis ușa apartamentului său, la data de 29 iunie 2001, în jurul orei 23,00, a intrat în hol, loc în care cei doi s-au certat, după care inculpatul jignit și îmbrâncit, a luat un cuțit din bucătărie și a încercat să-l înfigă în abdomenul victimei, realizând în final doar o înțepătură. Deci conflictul, agresarea, a avut loc în holul apartamentului, în care a intrat victima, după ce i-a deschis inculpatul, după ce a fost insultat și îmbrâncit de partea vătămată.

În consecință, fapta comisă de inculpat urmează a se vedea că, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. și nu ale tentativei la infracțiunea de omor calificat cum eronat, au reținut primele două instanțe.

După cum s-a analizat și justificat au reținut și instanțele, infracțiunea a fost săvârșită de inculpat în stare de provocare fiind, într-o tulburare psihică deosebită. Pe lângă această stare inculpatul a fost și agresat iar leziunile suferite necesitând 5 zile de îngrijiri medicale și provenite din același moment, 29 iunie 2001, orele 23,00 și despre care împrejurare nici una din instanțe, nu a ținut cont.

În consecință, la individualizarea pedepsei ce i se va aplica inculpatului, pentru fapta comisă, în împrejurările concrete analizate, vor fi avute în vedere și prevederile art. 73 lit. b) C. pen., precum și ale art. 74 și art. 76 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de inculpat urmează a fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casate hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică și pedeapsa aplicată.

În raport de cele analizate, apărarea inculpatului în sensul aplicării în cauză a prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., ce reglementează legitima apărare va fi respinsă, ca nefondată.

Se reține aceasta fiind pe deplin dovedit că, victima a pătruns în apartamentul inculpatului nu prin forțarea sistemului de închidere ci după ce, el i-a deschis, iar apărarea sa a depășit cu mult limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului, el fiind cel care, a folosit cuțitul, deși nu fusese atacat la acest nivel.

Față de toate aceste elemente și date, trecându-se la examinarea recursului părții civile și prin care se cere, majorarea daunelor morale la suma de 125.000.000 lei, precum și a despăgubirilor materiale, cu acele cheltuieli făcute de soția sa, cu transportul la spital, pe timpul internării sale, urmează a se vedea că nu sunt fondate.

Astfel, ambele instanțe, potrivit probelor de dovedire (acte și martori) a acestor pretenții civile, le-au acordat, dar sunt reduse, în cauză inculpatul având recunoscută scuza provocării, care circumstanță atenuantă are directe urmări și asupra despăgubirilor civile, ce în mod legal se reduc. Partea civilă, recurentă, omite deci gradul său de culpabilitate în producerea infracțiunii și ca atare, recursul său va fi respins, ca nefondat.

În consecință, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpatul E.F., împotriva deciziei penale nr. 206/ A din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 140 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Bihor, cu privire la încadrarea juridică și la pedeapsă.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și art. 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și art. 76 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul E.F. la 2 ani închisoare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.V. împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2003.