Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25 iunie 2003 pronunțată în dosarul nr. 1691/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A.B.R. pentru revocarea măsurii arestării preventive.
Totodată, prin aceeași încheiere s-a fixat termen la data de 16 iulie 2003 pentru judecarea apelului declarat de inculpat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Inculpatul A.B.R. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv din 30 în 30 zile cu respectarea dispozițiilor constituționale, arestarea preventivă fiind astfel cenzurată de instanța de judecată.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs învederând că mandatul de arestare și implicit măsura arestării preventive a fost luată de un procuror, contravenind Convenției Europene a drepturilor omului și că încheierea din 8 mai 2003 nu a fost semnată de judecător, iar unul din membrii completului de judecată s-a mai pronunțat în cauză.
Recursul nu este fondat.
Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului nr. 70 din 21 august 2002 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, măsura arestării nefiind atacată de inculpat.
În aceste condiții, instanța de judecată a prelungit durata arestării preventive, prin încheieri succesive, care au fost atacate cu recurs de inculpat, recursurile care au fost respinse.
Critica formulată de inculpat, în sensul că măsura arestării preventive a fost luată de un funcționar de stat (procuror) și nu de un judecător nu poate fi reținută.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care face referire inculpatul, fie primul motiv de recurs invocat, nu interzice dreptul procurorului de a scurta, impune numai condiția ca persoana arestată să fie adusă de îndată înaintea unui judecător, sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare, dispoziție care a fost respectată, motiv pentru care inculpatul nici nu a contestat-o în momentul arestării.
În prezent inculpatul este deținut legal, pe baza condamnării nedefinitive la pedeapsa de 10 ani închisoare pronunțată de instanța competentă.
Și cea de a doua critică adusă hotărârii recurate este nefondată.
Din verificarea încheierii pronunțate la data de 8 mai 2003 al Tribunalului București, secția a II-a penală, rezultă că această hotărâre este semnată de președintele completului de judecată.
Cu privire la incompatibilitatea unui judecător care a făcut parte din completul de judecată la Curtea de Apel București, se reține că această critică nu este întemeiată întrucât hotărârile pronunțate nu au vizat fondul cauzei.
Recursul este însă inadmisibil întrucât art. 141 C. proc. pen., rezultă că nu se poate ataca cu recurs încheierea prin care s-a impus cererea privind revocarea măsurii arestării preventive, textul menținut referindu-se doar la încheierea dată de prima instanță și în apel, prin care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.
Ca atare, recursul declarat este inadmisibil și se va respinge în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A.B.R. împotriva încheierii din 25 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1691/2003.
Obligă pe inculpat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2003.