Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin încheierea din 10 iulie 2003, a admis cererea formulată de inculpatul M.N. și a dispus revocarea măsurii arestării preventive luate față de el și punerea de îndată în libertate a sa.
Hotărând astfel, instanța a reținut că, inculpatul, condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. c) și de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), ambele cu aplicarea art. 13 lit. a) și a art. 71, raportat la art. 64 C. pen., s-a prezentat în instanță pentru judecarea apelului formulat, cu ambele picioare paralizate, fiind adus în boxă cu ajutorul a doi deținuți, apreciind că în sensul art. 139 alin. (34) C. proc. pen., modificat, menținerea arestării preventive nu se mai justifică.
Constatând nemijlocit starea de boală a inculpatului arestat, instanța de control judiciar a reținut din verificarea lucrărilor dosarului că, în cursul lunii septembrie 2002, inculpatul s-a aflat internat în Spitalul Penitenciar București cu diagnosticul „paliradiculacurită; stare psihopatoidă”, iar Tribunalul Dolj, prin încheierea din 29 ianuarie 2002, a respins cererea de prelungire a duratei arestării preventive, luată față de inculpat, având în vedere tocmai starea de sănătate a acestuia, care în timpul detenției a suferit o comoție cerebrală în urma căreia i-au paralizat membrele inferioare.
Respectiva încheiere a fost atacată cu recurs de către parchet, admis de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia nr. 176 din 14 februarie 2003, a casat încheierea și a dispus prelungirea duratei arestării preventive.
Împotriva încheierii din 10 iulie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat recurs considerând că măsura revocării arestului preventiv este contrară legii, deoarece starea precară a sănătății nu este atestată printr-o expertiză medico-legală, solicitându-se ca, prin admiterea recursului și casarea încheierii atacate, să se dispună menținerea stării de arest a inculpatului.
Examinând decizia criticată în raport de motivul de recurs invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
În acest sens, conform dispozițiilor cuprinse în art. 139 alin. (34) C. proc. pen., „dacă instanța constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel arestat preventiv suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a suporta regimul detenției, dispune, la cerere sau din oficiu, revocarea măsurii arestării, atât în cazul în care a luat ea această măsură, cât și în cazul arestării provizorii dispuse de procuror. Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c).
Este adevărat că în cauză nu s-a dispus și nu s-a efectuat o expertiză medico-legală prin care să se ateste starea precară de sănătate a inculpatului, însă, așa cum în mod corect a constatat și instanța de control judiciar, la dosar se află un număr de acte medicale din care rezultă că inculpatul suferă de paralizia membrelor inferioare, ca urmare a unei comoții cerebrale intervenite în timpul detenției, ce îl pune în imposibilitatea de a executa mai departe măsura arestării preventive, iar punerea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, din coroborarea dispozițiilor cuprinse în art. 136 alin. final, cu cele ale art. 139 alin. (35) C. proc. pen., rezultă că la alegerea măsurii preventive, care urmează a fi luată față de inculpat, se va ține seama, printre altele, și de sănătatea acestuia. Curtea apreciază că prin luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării sale de a nu părăsi localitatea de reședință, conform art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va asigura, pe de o parte, buna desfășurare a continuării procesului penal, iar, pe de altă parte, luarea măsurilor legale ce se impun pentru ameliorarea stării de sănătate a inculpatului.
În consecință, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secția penală a Curții Supreme de Justiție, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, va casa hotărârea atacată și va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii pronunțată la data de 10 iulie 2003 de către Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1514/2003 al acelei instanțe, privind pe inculpatul M.N.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la măsura arestării preventive, pe care o înlocuiește cu cea de obligare a inculpatului de a nu părăsi localitatea de reședință.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2003.